Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
În preajma alegerilor parlamentare din Marea Britanie, am urmărit site-urile de știri și estimările sondajelor de opinie, însă am încercat să iau și pulsul lucrurilor de la fața locului, printr-un observator cu background în domeniul științelor politice. Astfel că în ultimele zile ale campaniei electorale am încropit o discuție pe Facebook cu Alexandra Bogdan, absolventă a Facultății de Științe Politice din Cluj-Napoca și a unui master în științe politice la CEU, în Budapesta, și unul dintre ”stâlpii de susținere” ai PoliticALL la începuturile existenței acestui proiect. De aproape un an, Ale lucrează la Londra, în market research, dar entuziasmul cu care am purtat discuția de mai jos m-a asigurat că analizarea politicilor la toate nivelurile rămâne una dintre pasiunile sale.
NOTĂ: De la momentul încheierii discuției până la publicarea acestui material, alegerile din Marea Britanie și-au consumat momentul de dramatism consemnat de numărătoarea voturilor și distribuirea mandatelor. Așa cum am surprins și în dialogul de la începutul săptămânii, rezultatul estimat era așteptat a fi unul la limită – însă, mai degrabă sondajele estimau dificultatea formării unui guvern chiar și în tandemul conservatori – liberal-democrati decât formarea unei majorități de către formațiunea lui Cameron. Totodată, trei dintre liderii principalelor partide în preferințele alegătorilor au demisionat: Ed Miliband, președintele laburiștilor, Nick Clegg, cel al liberal-democraților, respectiv Nigel Farage, liderul UKIP, care nu a reușit să obțină mandatul de parlamentar. Partidul Național Scoțian (SNP), a confirmat așteptările și a obținut 56 din cele 59 de mandate atribuite în circumscripțiile din Scoția. Potrivit BBC, rezultatele finale ale votului (în care mandatele sunt atribuite candidatului cu cele mai multe voturi într-o circumscripție) au consemnat victoria conservatorilor cu 331 de mandate (necesarul pentru formarea majorității era de 326), laburiștii 232, SNP 56, liberal-democrații 8, iar toate celelalte formațiuni, plus un independent au obținut 23 de mandate.
Adrian Călugăru: În principiu, aș vrea să aflu care-s principalele dezbateri ale partidelor, ce se preconizeaza că se va întampla după alegeri (deja mai e foarte puțin și mă gândesc ca materialul să-l pregatesc pentru ce-o să fie dup-aceea)…apoi la efectele votului asupra societății în contextul dezbaterii privind ieșirea Marii Britanii din UE, a politicii privind imigranții, efectele unei noi posibile alianțe Cameron-Clegg sau a unei eventuale guvernari minoritare, și așa mai departe…
Alexandra Bogdan: În primul rând, partidele mari se bat mai mult pe economie. Pentru că economia o duce destul de bine față de restul UK, conservatorii încearcă să se apere pe frontul ăsta.
Problema e că recuperarea economică se vede mult în rata de șomaj care e foarte mică, dar nu și într-un nivel ridicat de trai. Adică foarte mulți oameni lucrează, dar lucrează în slujbe nașpa, așa că laburiștii atacă conservatorii pe tema asta: în principal pe faptul că există contracte pe 0 ore, în care nici angajatorul, nici angajatul nu se obligă la un anumit număr de ore lucrate, ci lucrezi cât este de facut. Asta a ridicat mult numărul de slujbe, doar ca sunt slujbe foarte nesigure, nu știi niciodată cât o să câștigi saptamana asta.
Apoi ai și problema imigrarii, unde nici unul din cele 2 partide n-are un portofoliu foarte bun. Adică laburiștii când au fost la guvernare, au zis că imigrarea netă o să fie pe la câteva zeci de mii. Și s-au înșelat teribil. Conservatorii au promis că o să reducă numarul cât sunt la guvernare și n-au reușit. Deși ei tot zic că din afara UE au redus numarul și numai din UE a crescut.
Ceea ce ne aduce la problme legate de UE și la UKIP, care e un partid eurosceptic. Până la alegerile trecute avea suport de 3%, dar la ultimele europarlamentare a luat multe locuri, și acuma e pe la 13-15%. Doar că din cauza sistemului electoral o să ia 2-3 locuri.
Tot discursul lor e: ”keep the immigrants out și eliminați foreign aid” . Cam atât au de zis. Orice problemă poate fi rezolvată așa.
A.C.: OK, e un bun punct de plecare pentru discuție. Despre liberal-democrati ce se aude? La ultimele alegeri, Nick Clegg era vazut drept marea speranță a politicii britanice, însă sistemul de vot l-a dezavantajat (a obținut un numar brut de voturi destul de mare, dar foarte puține mandate). Cu toate astea, a format coaliția de guvernare și, dacă nu ma înșel, este pentru prima dată cand un “hung Parliament” (o guvernare în care o coaliție de partide formează guvernul – n.r.) supraviețuieste unui ciclu electoral în Marea Britanie. Mai au liberal-democrații parte de același sprijin ca acum 4 ani și mai sunt în stare să formeze o coaliție? Și, evident, mai vor conservatorii și liberal-democratii o astfel de coaliție? Te întreb toate astea, pentru ca am citit recent pe The Guardian că daca nu se bate palma pe o astfel de coaliție, există riscul ca Marea Britanie să nu aibă un premier capabil să formeze guvernul câteva saptamani bune dupa alegeri și să existe riscul unui blocaj politic la Londra.
A.B.: Liberal-democrații acuma sunt în situația inversă decat UKIP. Au suport foarte scăzut. dar pentru că suportul lor e concentrat în anumite locuri, tot o să ia niște mandate. Au pierdut foarte mult increderea electoratului pentru că există impresia că nu au facut nimic din ce au promis la guvernare. Și lib-dems (liberal-democrații – n.r.) și conservatorii vor foarte mult să continuie alianța pentru că e singura modalitate de a avea încă un guvern conservator. Fără lib-dems nu au cum să formeze guvern. Problema pentru ei e că s-ar putea ca nici așa să nu poată.
A.C.: Din ce am vazut în sondaje (unul dintre ele pe Financial Times), conservatorii vor avea câteva mandate în plus față de laburști.
A.B: Da, așa se pare.
A.C.: Totuși, dacă nu vor putea forma o majoritate cu liberal-democrații, există posibilitatea unei alianțe mai largi între laburiști, liberal-democrați și alte formațiuni?
A.B.: Dar potențialii parteneri de coaliție ai conservatorilor sunt liberalii, care au pierdut multe față de acum 5 ani. Nu se prea știe
A.C.: Am văzut că un subiect intens dezbătut de presa britanică este cui acordă SNP-ul (Scottish National Party – n.r.) sprijinul după alegeri.
A.B.: E evident că lib-dems ar prefera să continuie cu conservatorii, dar dacă nu iese, o sa fie haos câteva zile. Chiar nu se știe ce alianță o să fie și totul depinde de câteva districte electorale. E foarte mare incertitudinea. Da, SNP o să sprijine laburiștii, dar ei au declarat că nu vor să faca alianta cu SNP. Ceea ce e cam stupid.
A.C.: Dar de ce nu vor să facă alianță? Le e teamă de un nou eventual referendum pentru independența Scoției?
A.B.: În cazul ăsta e posibil să fie guvern minoritar sprijinit de SNP. Cam da, le e frică de un referendum.
A.C.: Au existat cumva referințe specifice legate de români sau imigranții UE la vreun partid anume în timpul campaniei?
A.B.: Da, UKIP. Care urăște toți românii și bulgarii. Dar și mai mult refugiații din Africa cu SIDA.
A.C.: Au zis ceva specific sau obisnuitul lor discurs xenofob?
A.B.: La dezbatere au zis că e inacceptabil ca un imigrant cu SIDA să vina în UK să primească tratament ieftin, în locul unui britanic.
A.C.: Bun așa…
A.B.: Da, e chiar ceva deosebit omul ăsta. Și tot are sustinere de 15%.
A.C.: Asta spune ceva despre profilul alegătorilor din Marea Britanie…până la urmă e bine că nu sunt atât de mulți ca în Franța sau Ungaria.
A.B: Oricum, vedeta e Nicola Sturgeon, liderul SNP. Pe care politicienii o resping, dar populația o place.
A.C.: Cum asa? De ce?
A.B: E serioasă, are discurs de stânga, ceea ce rezonează cu tot electoratul. E foarte plăcută, în toată țara.
A.C: Deci are șanse să primească susținere și în afara Scoției?
A.B.: Plus că lumea s-a cam obișnuit cu ideea că Scoția o să fie independentă în urmatorii 20 de ani oricum. Însă SNP nu are candidați în afara Scoției, e partid regional.
A.C.: Deci o să acapareze Scoția, apoi o să negocieze susținerea unuia sau altuia din marile partide…
A.B.: Da, se preconizează că o să ia toate locurile din Scoția. Dar de negociat nu poate decât cu laburiștii. Nu se trec liniile ideologice.. Lib-dems pot alege pentru că sunt de centru. Dar SNP e mai la stânga decat laburiștii așa că nu are cu cine altcineva să negocieze. La fel cum UKIP e mai de dreapta decat conservatorii așa că numai cu ei pot negocia. Și negocierile or să fie ceva de genul: te susținem dacă ne dai ceva, daca nu, avem alegeri în iarnă din nou.
A.C.: OK, deci din descrierea ta să înțeleg că se poate anticipa faptul că în cazul în care conservatorii și liberal-democratii nu vor avea suficiente mandate, atunci singurii de la care pot spera să primească sprijin pentru formarea guvernului sunt cei de la UKIP?
A.B.: Cam așa. Deși Cameron a zis că nu negociază cu UKIP. Dar eu n-aș avea încredere în promisiunile astea pentru că oamenii ăștia nu sunt obișnuiți cu sistemul multi-partid. Cred că or să-și dea seama la un moment dat că chiar trebuie să negocieze.
A.C.: Și crezi că în felul ăsta, UKIP ar putea deveni ceva mai moderați? Până la urmă, scopul lor e să convertească susținerea populara în mandate…
A.B.: Nu neapărat. Trebuie să demonstreze că-s partid serios. Care merită luat în seamă. Și să își reformeze imaginea de rasiști.
A.C: Încă ceva. Ziceai că principala temă a campaniei electorale a fost economia. Cu bune, cu rele…totuși, ce alte teme au mai fost dezbătute sau tu ce simți că ar aștepta publicul să se mai fi discutat în toată perioada asta?
A.B.: Pe lângă ce ziceam, și NHS (”National Health Service” – n.r.) a fost un subiect mare, doar că toată lumea e de acord că trebuie investit mult in el.
A.C.: Care e situația acum și ce vor să modifice la ea?
A.B: NHS e de stat, doar că o duce foarte rău în ultimii ani. aștepti ore, să îți faci programări e aproape imposibil. chiar dacă tehnic sistemul britanic e avansat, ca managing patients e groaznic. Și conservatorii ar cam vrea să privatizeze părți din el.
