Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Cristiana Mitran
Recentele evenimente care au readus Coreea de Nord în prim-planul subiectelor de știri și analiză la nivel global par că au provocat mai multă îngrijorare decât o faceau până acum câteva luni informațiile despre îndepărtatul stat hermit asiatic. Recurența mesajelor transmise de Phenian cu titlu de amenințare pentru statele din vecinătatea sa sau împotriva Statelor Unite ale Americii, paradele militare grandioase și imaginile cu liderul suprem Kim Jong-un în tot felul de ipostaze atent scenografiate de aparatul de propagandă au obișnuit opinia publică internațioală, care a urmărit desfășurarea lucrurilor cu o atitudine bazată pe siguranța că, cel mult, Coreea de Nord este o amenințare la adresa vecinului din sud. Cu toate acestea, a devenit cert că regimul de la Phenian a devenit între timp o ameințare la nivel global. Și pentru a înțelege dimensiunea amenințării pe care o reprezintă Kim Jong-un și cohorta sa de loialiști de la conducerea statului, nu trebuie să ne gândim doar la ce țări ar putea lovi o rachetă balistică intercontinentală lansată de Phenian, ci și de ce țări sau, mai grav, actori non-statali, care nu posedă încă armament nuclear sunt dispuși să cumpere focoase miniaturizate pentru a lovi ținte după bunul lor plac, fără vreun avertisment. Dar cum a ajuns Coreea de Nord în această poziție, ce își dorește să obțină și ce consecințe ar avea un război declanșat în peninsula Coreeană?
O înarmare nucleară începută de mai bine de 3 decenii
Istoria dezvoltării armamentului nuclear în Coreea de Nord începe în anul 1985, atunci când a fost semnat Tratatul Internaţional de Neprofiliere Nucleară la inițaiativa ONU. În 2003, la un an după ce preşedintele american de la vremea respectivă, George W. Bush, a acuzat Coreea de Nord ca făcând parte dintr-o “axă a răului” alături de Iran şi Irak, aceasta s-a retras din pact, ulterior descoperindu-se că dezvolta deja un program secret de fabricare a armelor nucleare. Au existat mai multe iniţiative de renunţare la programul său nuclear din partea Coreei de Nord: în 2005, 2006, 2007 sau 2013, însă toate au eşuat, atrăgând după sine sancţiuni din partea Naţiunilor Unite. În această perioadă, Coreea de Nord a efectuat 3 teste nucleare, iar în ianuarie 2016, primul test cu o bombă cu hidrogen a avut loc în peninsula coreeană, pentru ca la începutul anului 2017, Kim Jong-un să declare că ţară este pregătită pentru testarea unei rachete balistice intercontinentale.
Progresul realizat de Coreea de Nord în ultimul an, atunci când aceasta a efectuat 2 teste nucleare, a atras atenţia multor naţiuni de pe mapamond, îngrijorate de eventualitatea începerii unui posibil război nuclear cu consecinţe devastatoare la nivel mondial. Trăind cu amintirea bombardamentelor nucleare de la Hiroşima şi Nagasaki, atât ţările din imediata apropiere a Coreei de Nord, cât şi alte naţiuni de pe glob, se întreabă cât timp îi va lua Phenianului să stârnească un război nuclear în zonă, acum că acesta deţine în mod cert bomba nucleară şi rachete care să o trimită la mare depărtare.
Ce urmărește Coreea de Nord
O altă întrebare care se ridică este ce urmăreşte Coreea de Nord prin aceste măsuri de dezvoltare a capabilităţilor nucleare? Are ţara din nordul peninsulei coreene aliaţi în acest drum pe care l-a ales, sau va fi un joc al Coreei de Nord împotriva tuturor? Folosindu-se de imaginea unei ţări învinse în războiul din 1950-1953 din cauza sprijinului acordat de SUA Coreei de Sud şi de imaginea unei naţiuni dezbinate de care se face responsabilă tot intervenţia americană în zona, liderul Coreei de Nord a câştigat suportul populaţiei pentru punerea în aplicare a îndrăzneţului program nuclear care a creat numeroase controverse la nivel mondial numai în ultimul an. Statisticile arată că în cei 6 ani de când se află la conducerea statului, Kim Jong Un a testat mai multe rachete nucleare decât au făcut-o tatăl şi bunicul lui împreună. Încercările Coreei de Nord de a deveni o mare putere nucleară, urmate de sancţiuni din partea ONU şi-au spus cuvântul asupra ţării, astfel că un raport oficial al ONU realizat în martie arată că mai mult de 10 milioane de nord coreeni, adică aproximativ 41% din populaţia ţării, suferă de malnutriţie. În eventualitatea izbucnirii unei conflegrații mondiale, Coreea de Nord nu ar avea resursele materiale necesare pentru a ieşi învingătoare. Neavând resursele materiale necesare pentru achziționarea armelor convenţionale, Coreea de Nord s-a concentrat pe dezvolatrea capabilităţilor militare neconvenţionale, precum armele chimice şi nucleare şi rachetele balistice menite să le transporte pe acestea, însă toate acestea nu îi pot asigura Coreei de Nord o victorie ci, cel mult, cauzarea unor pagube serioase pentru trupele din tabăra adversă.
Şi totuşi se pune întrebarea: care este motivaţia liderului coreean, exceptând ambiţia sa de a deţine cât mai multă influenţă, de a transforma ţara într-o mare putere nucleară cu costul vieţii a milioane de cetăţeni? Unul dintre motive este reprezentat de posibilitatea ca armamentul nuclear deţinut de Coreea de Nord să fie folosit ca un mijloc de intimidare a SUA, deţinerea unei rachete balistice intercontinentale având efecte semnificative asupra balanţei de putere nu numai la nivel local, ci şi în relaţiile cu SUA. După ultimul test efectuat de Coreea de Nord în luna iulie, atunci când a fost testată o rachetă balistică cu rază intercontinentală care ar putea ajunge pe continentul american, tensiunile dintre cele două naţiuni au crescut semnifcativ, atingând apogeul la începutul lunii august, atunci când Kim a amenințat că rachetele sale ar putea lovi Guam, un teritoriu american din Pacific unde se află o bază militară americană. Reacţia lui Trump nu s-a lăsat mult asteptată, astfel că preşedintele american a declarat că va autoriza atacuri care vor distruge regimul din Coreea de Nord dacă va fi provocat în continuare. Secretarul de stat american Rex Tillerson, prezent în Guam, a declarat că afirmaţia lui Trump trebuie luată în serios, dar ”nu neapărat literar”. Preşedintele american a ales să folosească un limbaj direct şi să nu se ascundă în spatele dipolmației tocmai pentru a fi mai bine înţeles de omologul său nord-coreean. SUA are 30.000 de soldaţi staţionaţi în Coreea de Sud, încă 3.800 în Japonia şi 5.700 în Guam, împreună cu forţe navale şi aeriene semnificative instalate în zonă, fiind pregătită să acţioneze în eventualitatea unui atac din partea Coreei de Nord.
Relațiile cu China, în impas
Nu numai relaţiile cu SUA sunt afectate direct de programul nuclear desfăşurat de Coreea de Nord, dar şi cele cu China, aliatul istoric al Coreei de Nord încă din timpul războiului din 1950-1953, dar care acum se vede nevoită să-şi urmărească interesele economice şi să-şi retragă sprijinul acordat pentru mai bine de 7 decenii ţării vecine. În poziţia sa de stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU pe de-o parte, şi de aliat istoric al Coreei de Nord pe de altă parte, China joacă fără îndoială un un rol strategic important în zonă şi pare să nu fie de acord cu acţiunile ţării vecine. Astfel, chiar la începutul acestei luni, ministrul de externe al Chinei a avertizat Coreea de Nord că nu ar trebui să mai provoace comunitatea internaţională prin realizarea de teste nucleare sau rachete balistice, susţinând că situaţia din peninsula se îndreaptă spre o faza critică. Declaraţia ministrului de externe chinez vine la numai o zi după ce Naţiunile Unite au impus noi sancţiuni asupra Coreei de Nord. Într-o discuţie cu omologul său nord coreean, Ri Yong-ho, ministrul de externe chinez Wang Yi a declarat că ţara vecină ar trebui să accepte sancțiunile impuse de ONU şi să nu ia măsuri care ar putea duce la o agravare a situaţiei. Ministrul de externe chinez a declarat şi că sancţiunile ONU nu au ca principal scop blocarea dezvoltării armanentului nuclear în Coreea de Nord, ci mai degrabă aducerea pe masa negocierilor a acestei probleme şi găsirea unei soluţii finale pentru denuclearizarea peninsulei şi instalarea unei stabilităţi pe termen lung prin negocieri.
Sancţiunile includ o interdicţie a exporturilor în valoare de peste 1 miliard de dolari, o mare parte din cantitatea totală de exporturi a Coreei de Nord, care au fost evaluate la 3 miliarde de dolari anul trecut. De asemenea, ţărilor le este interzis să acorde permise suplimentare muncitorilor din Coreea de Nord – o altă sursă de bani pentru regimul lui Kim Jong-un. Nouă nord-coreeni, în special funcţionari sau reprezentanţi ai companiilor şi băncilor, au fost adăugaţi la lista neagră a sancţiunilor ONU, care îi împiedică pe aceștia să călătorească şi le-a îngheaţat activele. O îngheţare a activelor a fost impusă şi în cazul a două companii şi două bănci.
Sancțiuni ineficiente. Ce urmează?
Pe de altă parte, mai mulţi analişti sunt de părere că ultimele sancţiuni impuse Coreei de Nord de către ONU nu vor avea efectul dorit. John Delury, un expert al Universităţii Yonsei a argumentat că ”dacă Kim şi generalii săi ar trebui să strângă cureaua în ceea ce priveşte cheltuielile, programul nuclear şi de rachete ar fi cam ultimul loc din care ar tăia.” Coreea de Nord nu arată nici o intenţie în a renunţa la programul său nuclear în schimbul unor discuţii, chiar dacă i se vor acorda concesiile economice necesare pentru creşterea nivelului de trăi al cetăţenilor.
Şi atunci, dacă perspectiva unor discuţii diplomatice şi a obţinerii unor avantaje economice atât de necesare ţării nu atrage deloc Coreea de Nord, acum că Kim Jong-Un se află în posesia bombei nucleare şi a rachetelor balistice intercontinentale, care este următorul pas? Ar putea Coreea de Nord să înceapă un război nuclear, acum că deţine armele necesare ? Şi dacă da, care sunt şansele că aceasta să iasă învingătoare? Analiştii consideră că, în eventualitatea un război nuclear, Coreea de Nord ar deţine un avantaj pentru 4-5 zile, înainte ca trupele americane şi ale celorallti aliaţi, cu mult superioare din punct de vedere tehnologic, atât la sol, cât şi pe apă şi în aer, să învingă trupele nord coreene. Un lucru este cert, Coreea de Nord deţine acum mijloacele militare pentru a iniţia un război nuclear care să fie devastator atât pentru populaţia sa, cât şi pentru mediul înconjurător, însă nu şi mijloacele financiare care să îi asigure victoria.
