Home / GeopoliticALL / „One Lebanon” – concertul care a alăturat membrii tuturor religiilor şi facţiunilor politice din Liban

„One Lebanon” – concertul care a alăturat membrii tuturor religiilor şi facţiunilor politice din Liban

Lebanon-one-lebanon-650_416

Muzicieni din toate sectele religioase și grupările politice s-au adunat în Beirut pentru a susține un concert cu scopul de a educa tânăra generație că cel mai important este că sunt cetățeni ai Libanului și nu membri ai unei secte sau grupări politice. Demersul a încercat să inspire un sentiment de unitate națională pentru a combate teama și neliniștile cauzate de războaiele civile dintre diferitele grupări politice și secte religioase, scrie The Telegraph.

Nemr About Nassa, numit și „regele comediei” în Liban, a dat un mic spectacol în care a folosit un limbaj mai colorat pentru a atrage atenția asupra problemei. Conform acestuia, orice cetățean, atunci când este întrebat de ce sectă face parte sau de ce grupare politică, ar trebui să răspundă scurt și tare: „Sunt libanez!”.

Liban suferă de mai multe decenii de conflicte interne între grupările politice sau între sectele religioase. Deși în ultimii câțiva ani a reușit să ajungă la o atmosferă mai calmă, războiul din ţara vecină Siria pare să reaprindă tensiunile în Beriut şi restul ţării.

Concertul pare să fi reușit ce și-a propus, judecând după reacțiile celor ce au urmărit spectacolul. În timpul melodiei „We are the World”, toți cei peste 3.000 de spectatori s-au ridicat in picioare și au fluturat mâinile pe ritmul melodiei. Concertul a îmbinat muzica arăbească alături de cântece faimoase cu mesaje de pace și unitate, precum „Imagine” de John Lennon.

Audienţa a reacţionat pozitiv, iar tinerii din public s-au arătat cei mai impresionaţi de spectacol, mai mulţi dintre aceştia manifestându-şi emoţiile prin strigăte, îmbrăţişări sau chiar neputându-şi stăpâni lacrimile. De asemenea, DVD-uri ale concertului au fost introduse in programa școlară, urmând să fie vizionat de toți studenții și copii la cursuri speciale pentru a-i educa în speranța de a evita un nou război în Liban.  

Despre Adrian Florin Bojedariu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *