Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Alternativa fireasca (ar spune unii), la deja definitoriul minimalism ,comedia “depublic” Nunta in Basarabia, semnata de regizorul-scenarist Nap Toader (ex-Napoleon Helmis), se prefigureaza ca una ce respecta cu sfintenie stereotipuri hollywoodiene : parte road-movie, parte film-turistic ; umor “cautat” – mai putin in sensul lipsei sale de firesc, dar preferand (voit si sacadant) unul al “conflictelor” cultural-lingvistice ; seriozitatea problematicilor interetnice (la americani insa, de obicei, majoritatea comediilor satirice trateaza “conflictele” dintre clase sociale ori interrasiale); scurte istorisiri de familie prezentate, prin montaje abrupte, pe fond musical, de albume foto si alte asemenea jonglerii plastice si regizorale. Si ce se prefigureaza se si consacra.
Nunta in Basarabia isi desavarseste insinuantele conflicte intre culturi inca din primul sau sfert, prin viitoarea casatorie dintre Vlad (roman) si Vica (basarabeanca) in Republica Moldova, care, insotiti de iubitoarea lui mama si un unchi ferches si nationalist intalnesc, ajunsi la destinatie, un alt unchi (al ei, de asta data), deloc ferches, ba dimpotriva. Si insinuarile devin, evident, divergente comedice, incepand sa apara nu numai la nivel individual, ci colectiv : la nunta lumea pare a se imparti in tabere, nasul (basarabean, sugerat interlop), ce pare a nutri o veche dragoste pentru mireasa isi dedica intreaga noapte injosirii timidului mire – ba ca nu stie in ce an Basarabia a fost “tradata”de Romania, ba ca nu-si mai aminte in ce a fost imbracata mireasa in momentul primei lor intalniri – si plateste (cu euro) pentru raspunsuri corecte, date apoi din “off”de mire, pentru a servi o lectie intim-morala, nu detasata cat tezista.
In alta ordine de idei, diferentele lingvistice si culturale sunt singura carte umoristica pe care filmul o joaca, si satisface facil, chiar si plusand ,dupa ce filmul va fi trebuit sfarsit, cu un casting a la B.D., mai putin savuros – comparativ, desigur, cu binecunoscutul trio al cotcarilor lui Mircea Dragan – pe cat de pati-pris, pe atat de inutil.
