CANADA
Drapelul țării: două benzi verticale roșii (una spre catarg, cealaltă spre exterior, fiecare acoperind un sfert din suprafața totală) și o bandă albă între ele; o frunză de arțar roșie, cu 11 crestături este centrată pe banda albă; frunza de arțar este un simbol vechi al Canadei; culorile oficiale ale Canadei sunt alb si rosu.
ISTORIC: Un ținut vast și plin de bogății naturale, Canada a devenit un dominion auto-guvernabil în 1867, menținând legăturile cu coroana Marii Britanii. Canada a obținut independența legislativă față de Marea Britanie în anul 1931 și a formalizat independența constituțională prin adoptarea Actului Canadei în anul 1982. Economic și tehnologic, națiunea s-a dezvoltat în paralel cu Statele Unite, vecinul din sud cu care împarte cea mai lungă graniță nefortificată din lume. Canada se confruntă cu provocări politice în vederea satisfacerii cererii publice în privința îmbunătățirii sănătății, educației, serviciilor sociale și competitivității economice, precum și în privința unor îngrijorări particulare privind regiunea predominant francofonă Quebec. Canada țintește de asemenea dezvoltarea diverselor tipuri de resurse de energie în timp ce încearcă să își mențină angajamentul privind protecția mediului.
GEOGRAFIE
Localizare: nordul Americii de Nord, încadrată de nordul Oceanului Atlantic la est, nordul Oceanului Pacific la vest, Oceanul Arctic la nord și granița continuă cu Statele Unite la sud
Coordonate geografice: 60 00 N, 95 00 V
Suprafața totală: 9.984.670 kilometri pătrați, din care uscat: 9.093.507 km pătrați și 891.163 km pătrați de ape
Țări învecinate: Statele Unite, inclusiv Alaska – 8.891 km), Danemarca (Groenlanda):1,3 km Țărmuri: 202.080 km
Ape maritime: ape teritoriale: 12 mile maritime
Climat: variat, de la temperat în sud, pana la subarctic și arctic în nord
Relief: dominat de câmpii, cu munți în vest și podișuri în sud-est
Altitudini extreme: cea mai înaltă: Muntele Logan – 5.959 m ; cea mai joasă: Oceanul Atlantic – 0 m., altitudine medie: 487 m
Resurse naturale: minereu de fier, nichel, zinc, cupru, aur, plumb, metale rare, molibden, potasiu, diamante, argint, pește, lemn, vânat, cărbune, petrol, gaze naturale, potențial hidrologic
Nota: cel de-al doilea stat ca suprafață din lume (după Rusia), localizat strategic între Rusia și Statele Unite, via ruta polară nordică, aproximativ 90% din populație este concentrată pe o lungime de 160 km de-a lungul graniței cu SUA.
Dezastre naturale: Permafrostul continuu din nord este un obstacol în procesul de dezvoltare a zonei, în estul Munților Rocky se formează furtuni ciclonice, fiind un rezultat al combinării maselor de vânt din Arctic, Pacific și America de Nord și formează marea majoritate a ploii și zăpezii de la est de munți.
POPULAȚIE
Populatie: 38,516,736 (estimare iulie 2011)
Rata natalității: 10,1/1.000 de oameni
Rata mortalității: 8,2/1.000 de oameni
Populatie urbana: 81,9%
Cele mai mari orașe: Toronto (6,372 milioane locuitori), Montreal (4,308 milioane), Vancouver (2,657 milioane), Ottawa (capitala, 1,437 milioane), Calgary (1,640 milioane), Edmonton(1,544 milioane)
Rata mortalității infantile: 4,3/1.000 de nasteri vii
Speranța de viață la naștere: 84 ani; bărbați: 81,7 ani, femei: 86,4 ani
Limbi vorbite: engleză(oficială) 87,1%, franceză(oficială) 29,1%,, limbi derivate din chineză 4,2%, spaniolă 3,2%, punjabi 2,6%, arabă 2,4%, tagalog 2,3%, italiană 1,5% (estimare 2022)
Grupuri etnice: canadieni 15,6%, englezi 14,7%, scoțieni 12,1%, francezi 11%, irlandezi 12,1%, germani 8,1%, chinezi 4,7%, italieni 4,3%, primele națiuni 1,7%, indieni 3,7%, ucraineni 3,5%, metiși 1,5% (estimare 2021).
Religii: creștini 53,3%, musulmani 4,9%, hinduși 2,3%, sikh 2,1%, budiști 1%, evrei 0,9%, religii indigene 0,2%, alte religii 0,6%, fără religie 34,6% (estimare 2021)
POLITICĂ
Numele țării: Canada
Formă convențională scurtă: Canada
Etimologia numelui: numele țării provine, probabil, din denumirea dată de populația indigenă St Lawrence Iroquian „kanata”, care înseamnă sat sau așezare
Formă de guvernământ: democrație parlamentară, federație și monarhie constituțională, face parte din Commonwealth
Capitala: Ottawa – 1,437 milioane locuitori , coordonate geografice: 45 25 N, 75 42 V
Diviziuni administrative: 10 provincii (Alberta, British Columbia, Manitoba, New Brunswick, Newfoundland and Labrador, Nova Scotia, Ontario, Prince Edward Island, Quebec, Saskatchewan) si 3 teritorii (Northwest Territories*,Nunavut*, Yukon Territory*).
Independență: 1 iulie 1867 (uniunea Coloniilor Britanice ale Americii de Nord); 11 decembrie 1931 (recunoscută de Regatul Unit prin Statutul de la Westminster).
Ziua Națională: Ziua Canadei – 1 iulie (1867).
Constituția: alcătuită din acte scrise și nescrise, tradiții, decizii judiciare și tradiții; partea scrisă a Constituției provine din Actul Constituțional din 29 Martie 1867, care a creat o federație din patru provincii, si Actul Constitutional din 17 aprilie 1982, care a transferat controlul formal al Constituției de la Marea Britanie către Canada, adaugând totodata o Cartă Canadiană a Drepturilor și Libertăților, la fel ca și proceduri pentru amendamentele constituționale
Sistem juridic: dreptul comun, cu excepția regiunii Quebec, unde se aplică dreptul civil bazat pe prelevări din codul civil al Franței
Cetățenie: poți deveni cetățean dacă te naști pe teritoriul respectiv, cetățenie dublă recunoscută, perioadă de naturalizare: rezident al Canadei cel puțin 3 din ultimii 5 ani
Drept de vot: 18 ani, vot universal
Puterea executiva: Șeful statului: monarhul (regele Charles al III-lea- 8 septembrie 2022), reprezentat de către Guvernatorul General (Mary Simon – de la 6 iulie 2021)
Liderul Guvernului: primul-ministru (Justin Pierre James Trudeau- 4 noiembrie 2015).
Executivul: miniștrii federali sunt nominalizați de primul ministru, în general dintre parlamentarii propriului partid.
Alegeri: monarhia este ereditara; guvernatorul general este investit de monarh la sfatul primului-ministru pentru un mandat de cinci ani; în urma alegerilor legislative, liderul partidului majoritar sau al coaliției majoritare din Camera Comunelor este, în general, desemnat premier de către guvernatorul general.
Puterea legislativă: parlament bicameral (Parlement), care este constituit din Senat (105 membri, numiți de către guvernatorul general la recomandarea primului ministru, în funcție până la vârsta de 75 de ani) (ultimele alegeri în iulie 2021) și Camera Comunelor (338 membri, aleși prin vot direct, popular, pentru un mandat de patru ani), ultimele alegeri au fost susținute în 20 septembrie 2021, următoarele în septembrie 2025
Puterea juridica: Curtea Supremă a Canadei (format dintr-un președinte și 8 judecători-judecătorii sunt numiți de către guvernatorul general, la recomandarea primului ministru), Curtea Federală a Canadei, Curtea Federală de Apel, Curtea Taxelor din Canada, Curțile Provinciale/Teritoriale (poartă denumiri variate precum Curtea de Apel, Curtea Superioară, Curtea Supremă sau Curtea de Justiție), în 1999, a apărut Curtea Nunavut, care are puterea unei curți superioare provinciale, dar și a unei curți teritoriale și are scopul de a rezolva cazurile izolate.
Partide politice: Bloc Quebecois (Yves-Francois Blanchet)
Partidul Conservator Canadian sau CPC (Pierre Poilievere)
Partidul Verde (Elizabeth May)
Partidul Liberal (Justin Trudeau)
Noul Partid Democratic sau NDP (Jagmeet Singh)
Partidul Popular din Canada (Maxime Bernier)
COMUNICAȚII
Emisii media (Broadcasting Media):două stații de televiziune publice, una care emite în limba engleză, una care emite în limba franceză, fiecare cu un număr mare de stații afiliate, câteva televiziuni private cu un număr mare de afiliați, în jur de 150 de stații de televiziune, televiziunea prin satelit și prin sistem de cablu oferă acces la un număr mare de canale, incluzând canale din Statele Unite ale Americii; o combinație între stații de radio publice și private, cu Corporația de Radiodifuziune Canadiană(CBC)(stația de radio publică), care operează 4 canale radio, Radio Canada International și servicii radio pentru populațiile indigene. Aproximativ 1,119 din stațiile radio sunt neautorizate (2016)
Codul de internet al țării: .ca
Utilizatori de internet (număr total și procente din populație): 35,34 milioane(estimare din 2021), 93% din populație
ARMATA ȘI SECURITATE
Cheltuieli: 1,4% din GDP (2023)
Efectiv militar (Military and security service personnel strengths): aproximativ 70,000 de personal militar activ(23,000 armată, 12,000 marină, 12,000 forțele aeriene, 23,000 alte forme) (2023)
Notă: Armata are, de asemenea, aproximativ 19,000 de soldați voluntari part-time în Forțele de Rezervă, incluzând 5,500 de jandarmi
Dispute transnaționale:
Internaționale: dispute vamale maritime gestionate împreuna cu Statele Unite în cazul Intrării Dixon, Marea Beaufort, strâmtoarea Juan de Fuca și Golful Maine, inclusiv dispute asupra Insulei Machias Seal și North Rock; Canada și Statele Unite lucrează la rezolvarea diviziunii Mării Beaufort și asupra statutului Pasajului de Nordvest, continuând să lucreze în cooperare și pentru supravegherea platformei continentale arctice; Statele Unite cooperează îndeaproape cu Canada pentru intensificarea măsurilor de securitate pentru monitorizarea și controlul legal și ilegal al circulației de persoane, transporturi și resurse de-a lungul graniței internaționale; dispute asupra suveranității cu Danemarca asupra Insulei Hans, din canalul Kennedy (între Insula Ellesmere și Groenlanda); a demarat colectarea dovezilor tehnice pentru depunerea la Comisia pentru Limite ale Platourilor Continentale în sprijinul cererilor extinderii apelor teritoriale dincolo de cele 200 de mile nautice de la limitele declarate de bază în Arctica, așa cum este stipulat în Articolul 76, paragraful 8, din cadrul Convenției Națiunilor Unite și a Legilor Marii.
Droguri ilicite: organizațiile transnaționale au adus cocaină, opium, metamfetamină și alte droguri sintetice și pe prescripție în Canada(acestea tranzitând SUA) pentru consum domestic; sursă de droguri sintetice, cannabis și MDMA traficat în Statele Unite; o sursă importantă de chimicale necesare fabricării drogurilor ilicite
Refugiați și persoane dislocate în interiorul granițelor:22,400(Venezuela)-refugiați și migranți(2020); 5,254(Iran)-2021
Persoane apatride: 4,323(2022)