Home / GeopoliticALL / Africa / Barack Obama avertizează că Sudanul de Sud se află “pe marginea prăpastiei”

Barack Obama avertizează că Sudanul de Sud se află “pe marginea prăpastiei”

A striking miner in Rustenburg, South Africa

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a avertizat că Sudanul de Sud se află în pragul unui dezastru şi a făcut un apel pentru încetarea violenţelor care au izbucnit în urmă cu câteva zile, ca urmare a unei tentative de lovitură de stat, precizează BBC.

Până în prezent, câteva sute de persoane şi-au pierdut viaţa, în timp ce în capitala Juba, un grup de tineri aparținând comunității Nuer au atacat un avanpost al Organizației Națiunilor Unite, sub pretextul asasinării unor concetățeni. Doi soldați indieni ce făceau parte din forțele de menținere a păcii au fost uciși, iar un altul a fost rănit, alături de 20 de oficiali guvernamentali ai comunității Dinka, cel mai puternic trib din Sudan.

Cetățeni străini aflați în țară s-au îndreptat spre aeroportul din capitală, încercând să părăsească țara. Biroul pentru Afaceri Externe al Marii Britanii a avertizat, după un prim zbor efectuat joi, că un al doilea avion va sosi vineri. Aceștia își încurajează toți cetățenii să părăsească țara cu prima ocazie, deoarece, pe măsură ce conflictul ia amploare, șansele de a fi evacuați se diminuează.

Violențele au urmat conflictului politic dintre președintele Salva Kiir și adjunctul său Riek Machar. Se pare că cel din urmă a fost acuzat de președinte că ar fi încercat să preia puterea pe cale armată. Salva Kiir provine din clanul Dinka, pe când Riek Machar provine din clanul Nuer.

În regiunea Jonglei, o miliție formată din tineri aparținând clanului Nuer a capturat orașul Bor, unul dintre cele mai importante puncte strategice. Miliția a fost condusă de fostul general Peter Gadet, care, după ocuparea bazei ONU, a promis că nu vor exista acte brutale din partea oamenilor pe care-i conduce.

Despre Adrian Florin Bojedariu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *