Home / Politica si... / Alegeri / Alegerile generale din Thailanda nu vor avea loc mai devreme de octombrie 2015

Alegerile generale din Thailanda nu vor avea loc mai devreme de octombrie 2015

Liderul militar din Tailanda a promis că va face tot posibilul să stabilizeze democraţia pe teritoriul statului său, însă dată alegerilor libere este programată abia în octombrie 2015, relatează Reuters.

De asemenea, o constituţie şi un guvern provizoriu vor fi instalate în următoarele zile. Armata a preluat puterea în Thailanda, pe motivul că singurul scop îl reprezinta stabilitatea, ordinea şi pacea pe teritoriul statului, care se află într-o continuă criză politică în ultimii ani.

“Vrem să vedem alegeri care se vor desfăşura conform noii constituții… care vor fi libere şi corecte, astfel încât să devină o bază solidă pentru o democraţia Thailandei”, a declarat liderul forţelor militare, generalul Prayuth. “Dacă vom merge mai departe şi vom organiza alegeri generale, aceastea vor conduce la o situaţie care va genera un conflict şi ţara va reveni la vechiul ciclu de conflicte, violenţă, corupţie de către grupurile importante din politică”, a adăugat el.

Prayuth a negat faptul că, potrivit unor rapoarte, lovitura de stat ce a avut loc zilele trecute ar fi fost bine plănuită dinainte. După mai bine de două săptămâni, generalul şi armata au reuşit să o înlăture de la putere pe prim-ministrul Yingluck Shinawatra, printr-o controversată hotărâre judecătorească. După plecarea acesteia, armata a impus legea marţială şi a suspendat constituţia. În timpul loviturii de stat, sute de persoane au fost reţinute. Contestatarii guvernului recent destituit susţin că în tot acest timp controlul s-a aflat de fapt în mâinile fratelui premierului Shinawatra, Thaksin, cel care a deţinut aceeaşi funcţie până în anul 2006.

Despre PoliticALL

Vezi și

Reglementarea accesului la rețeaua „world wide web” sau sfârșitul Internetului așa cum l-am cunoscut până acum

Material realizat de Miruna Toma Rețeaua globală care presupune acces garantat la toate resursele informative …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *