Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 8 februarie în lume – SUA și Iran continuă negocierile pentru reanimarea acordului nuclear, Italia a inclus practicile de protecție a mediului în Constituția sa, iar mai multe ONG-uri de profil atrag atenția asupra propagării conținutului pornografic infantil
Sursa foto: CNN

A fost 8 februarie în lume – SUA și Iran continuă negocierile pentru reanimarea acordului nuclear, Italia a inclus practicile de protecție a mediului în Constituția sa, iar mai multe ONG-uri de profil atrag atenția asupra propagării conținutului pornografic infantil

Material realizat de Lara Popescu și Yvonne Andreiaș

Discuțiile despre situația nucleară a Iranului au intrat într-o etapă critică, relatează CNN. Atât reprezentanții Iranului, cât și cei ai Statelor Unite ale Americii s-au întors Marți în Viena pentru o altă rundă de negocieri îndreptată către reanimarea acordului nuclear din 2015 care a fost abandonat de administrația președintelui Trump. Ambele părți au demonstrat suficienți indicatori de progres care să sugereze că negocierile au ajuns într-un punct crucial, dar un număr de probleme au rămas îmcă nerezolvate. Sanam Vakil, cercetător principal în cadrul think tank-ului Chatham House, explică faptul că printre aceste dificultăți se numără și domeniul de aplicare al sancțiunilor pentru Iran, succesiunea evenimentelor, mecanismele de verificare, procesul de conformitate al Iranului și garanțiile solicitate de Teheran pentru a se asigura că SUA o să respecte înțelegerea.

Italia a desemnat protecția mediului înconjurător ca fiind parte din Constituția sa, informează Reuters. Parlamentul Italian a aprobat marți o lege care face protecția mediului parte din Constituția țării prin organizarea unor alegeri, inițiativa fiind apreciată atât de politicieni, cât și de activiști, contribuind semnificativ pentru viitorul țării. Legea atestă că statul trebuie să protejeze mediul înconjurător, biodiversitatea și ecosistemul „în interesul viitoarelor generații.” De asemenea, orice inițiativă economică privată nu trebuie să dăuneze sănătății publice sau mediului. Ministrul de tranziție ecologică, Roberto Cingolani, a desemnat legea ca fiind „un pas esențial” pentru Italia, statul acționând pentru a crește investițiile verzi cu scopul de a transforma economia țării cu ajutorul fondului de recuperare pandemică post-coronavirus oferit de Uniunea Europeană. 

Diseminarea pornografiei infantile a explodat în timpul pandemiei, au avertizat ONG-urile de profil cu ocazia ,,Zilei pentru un internet mai sigur”, făcând presiuni asupra Comisiei Europene pentru a-și prezenta inițiativa de contracarare a fenomenului, după luni de întârzieri inexplicabile, conform Euractiv. Potrivit Fundației Internet Watch, cea mai mare linie telefonică europeană pentru raportarea cazurilor de abuz sexual asupra copiilor (CSAM), circulația conținutului cu caracter sexual generat de camerele web a crescut de aproape patru ori față de nivelurile anterioare pandemiei. ,,Europa este în prezent cea mai mare gazdă din lume a site-urilor web care conțin CSAM, ceea ce necesită măsuri imediate din partea statelor membre ale UE”, a fost concluzionat într-o scrisoare deschisă semnată de 20 de grupuri de susținere dedicate protecției copiilor, printre care IFW, Thorn, Save the Children, 5Rights și Eurochild.

Ministrul de afaceri externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a vizitat frontul de luptă din estul Ucrainei, conform Reuters. Aceasta a fost vizibil tulburată, declarând că „de la o zi la alta oamenii au pierdut tot ce aveau, jucăriile copiilor încă sunt împrăștiate pe marginea drumului, casele sunt distruse. Iar ce obișnuia să fie o destinație de vacanță este acum dovada vizibilă că ne confruntăm cu un război în mijlocul Europei.” Baerbock a ajuns marți în estul Ucrainei după ce aceasta s-a întâlnit luni cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. Oficialii ucraineni au încurajat acest tip de vizite ale liderilor vestici în regiunea Donbas pentru a face cunoscută realitatea conflictului și aliaților Kievului.

Bruxelles-ul va reține fonduri UE destinate Poloniei pentru a acoperi daunele provocate de amenzile neplătite, informează Euronews. În septembrie, Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis ca Varșovia să plătească 500 000 de euro pe zi din cauza faptului că nu a respectat o hotărâre prin care se impunea încetarea operațiunilor din minele de lignit și din cadrul centralei electrice de la Turów, situate în apropiere de granița cu Republica Cehă. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat pentru Euronews că marți a fost trimisă o notificare guvernului polonez în care se precizează că banii vor fi luați în 10 zile din fondurile obișnuite ale UE pentru a compensa sancțiunile financiare impuse anterior de CEJ. Polonia a afirmat că ,,va folosi toate mijloacele legale pentru a contesta decizia”, argumentând că nu există ,,niciun temei juridic” pentru această sancțiune.

ONU și ambasadorii occidentali au îndemnat Tunisia să restabilească funcționarea organului de supraveghere judiciară a statului, conform Al Jazeera.  Criticii se tem că președintele Kais Saied devine din ce în ce mai autoritar, odată cu trecerea sistemului judiciar sub controlul său. Saied a dizolvat duminică Consiliul Judiciar Suprem, la câteva luni după ce a demis guvernul și a preluat un număr de atribuții extinse în Tunisia, țară adesea lăudată ca fiind singura democrație care a rezultat din revoltele arabe din 2011. În acest context, președintele tunisian Kais Saied se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea judecătorilor, a Națiunilor Unite și a puterilor mondiale, după desființarea acestui organ de stat esențial pentru controlul supravegherii judiciare.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că președintele Vladimir Putin l-a asigurat de faptul că forțele rusești nu vor contribui la intensificarea crizei de la granița cu Ucraina, conform BBC. Înaintea întâlnirii sale cu liderul Ucrainei, Macron a afirmat că ,,a obținut garanția că nu o să existe o înrăutățire sau escaladare” a conflictului. Cu toate acestea, oficialii ruși au clarificat că orice sugestie a unei garanții „nu este adevărată.” Președintele Macron a ajuns marți în capitala Ucrainei, Kiev, unde a declarat, în timpul unei conferințe de presă cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, că este timpul ca negocierile dintre Ucraina și Rusia să progreseze. În plus, acesta a mai dezvăluit că poate să întrevadă „soluții concrete” pentru a reduce tensiunile dintre cele două state.

Șeful executivului din statul indian Karnataka a ordonat școlilor și colegiilor să se închidă pentru trei zile după ce „interdicția hijabului” declanșează proteste, relatează Reuters. Statul indian, aflat în sudul țării, a anunțat marți închiderea școlilor și colegiilor pentru trei zile ca urmare a unor proteste care au izbucnit drept răspuns la refuzul unor instituții de învățământ de a permite intrarea elevilor care purtau hijab. Presa locală a raportat săptămâna trecută că mai multe școli din orașul de coastă Udupi au interzis accesul fetelor musulmane care purtau hijabul, citând un ordin al ministerului educației, astfel provocând proteste din partea părinților și elevilor. Ministrul șef al statului Karnataka, Basavaraj Bommai, a îndemnat „toți studenții, profesorii și membrii conducerii instituțiilor școlare să asigure pacea și armonia.”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a îndemnat miercuri țările bogate să furnizeze de urgență cele 16 miliarde de dolari (14 miliarde de euro) care lipsesc încă din fondul pentru finanțarea planului său de combatere a pandemiei de COVID-19, relatează Euronews. ,,Știința ne-a oferit instrumentele necesare pentru a lupta împotriva COVID-19; dacă acestea sunt împărtășite la nivel mondial în mod solidar, putem pune capăt propagării virusului în acest an”, a declarat directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. Șase țări – Canada, Germania, Kuweit, Norvegia, Arabia Saudită și Suedia – au atins sau au depășit un nivel de finanțare echitabil. Doar 0,4% din cele 4,7 miliarde de teste de screening COVID-19 efectuate în întreaga lume au fost folosite în țările în curs de dezvoltare, unde doar 10% din populație a primit cel puțin o doză de vaccin.

Douglas Emhoff, soțul vicepreședintei SUA, Kamala Harris, a fost evacuat de forțele de securitate de la un eveniment organizat la un liceu din Washington, după o alertă ce semnala existența unei bombe, relatează Al Jazeera. Emhoff se afla marți la liceul Dunbar pentru un eveniment de comemorare a Lunii Istoriei Negrilor. Mai multe colegii și universități au primit astfel de amenințări în ultimele săptămâni, ceea ce a determinat instituțiile să închidă pentru o zi sau să le ceară studenților să se adăpostească pe loc. Până în prezent nu au fost găsite pachete suspecte sau explozibili.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 19 aprilie în lume – Prim-ministrul finlandez a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru a contracara fluxul de migranți, Șeful Armatei din Kenya, a murit într-un accident de elicopter iar Junta militară din Burkina Faso a expulzat trei diplomați francezi

Material realizat de Mihai Turcu.  Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru …