Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 4 aprilie în lume – Finlanda s-a alăturat în mod oficial NATO, trupele americane au ucis unul dintre liderii grupării ISIS din Siria, iar președintele Mexicului i-a solicitat omologului său chinez ajutorul în controlarea transporturilor de fentanil
Sursă foto: BBC

A fost 4 aprilie în lume – Finlanda s-a alăturat în mod oficial NATO, trupele americane au ucis unul dintre liderii grupării ISIS din Siria, iar președintele Mexicului i-a solicitat omologului său chinez ajutorul în controlarea transporturilor de fentanil

Material realizat de Anna Iosif și Emilia Popescul

Finlanda s-a alăturat în mod oficial NATO, steagul finlandez fiind arborat în afara sediului organizației militare de la Bruxelles, informează Reuters. Ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto, a finalizat procesul de aderare prin predarea unui document oficial secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, la sediul NATO. În cadrul ceremoniei de aderare, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că, de 75 de ani, alianța „ne-a protejat națiunile și continuă să o facă și astăzi”. Aderarea Finlandei a adus și dublarea lungimii graniței pe care teritoriile statelor NATO o împart cu Rusia. Ca răspuns, Kremlinul a declarat că Rusia va fi forțată să ia măsuri în ceea ce privește aderarea Finlandei la organizație. De asemenea, ministrul apărării din Rusia, Serghei Şoigu, a declarat că această mişcare a adus cu sine perspectiva escaladării conflictului din Ucraina.

Peste 200 de protestatari din Africa de Sud au susținut demonstrații împotriva proiectului de lege discriminatoriu comunității LGBTQ adoptat în Uganda, relatează Associated Press. Demonstrațiile au avut loc în fața sediului misiunii diplomatice ugandeze din Africa de Sud, fiind conduse de partidul de opoziție, Economic Freedom Fighters. Activiști pentru drepturile LGBTQ s-au alăturat demonstrațiilor, cerând guvernului sud-african să se pronunțe împotriva proiectului de lege, deoarece amenință libertățile și siguranța comunității LGBTQ din Uganda. Cu toate că în Uganda relațiile dintre persoane de același sex sunt interzise, noul proiect de lege a adăugat pedepse mult mai dure, inclusiv pedeapsa capitală. Majoritatea membrilor prezenți din parlamentul din Uganda au votat în favoarea proiectului de lege, acum fiind necesară doar aprobarea sau respingerea din partea președintelui ugandez, Yoweri Museven.

Fostul președinte din Kosovo, Hashim Thaci, și-a susținut nevinovăția în cadrul unui proces în care este audiat pentru comiterea de crime de război și crime împotriva umanității, relatează Associated Press. Thaci s-a alăturat luptei din Kosovo pentru independența față de Serbia, devenind apoi liderul politic al Armatei de Eliberare din Kosovo. Acesta a fost susținut de liderii vestici, care l-au invitat la discuțiile de pace din 1999 în Franța, fiind văzut ca un lider care ar putea ghida țara către independență. Cu toate acestea, în prezent, procurorii l-au acuzat pe Thaci, dar și alți trei foști lideri ai Armatei de Eliberare din Kosovo, de uciderea, detenția ilegală și abuzul față de persoane pe care le considerau trădători sau colaboratori cu forțele sârbe. Fostul președinte kosovar a negat acuzațiile în cadrul procesului, avocatul său declarând că acesta nu avea control efectiv asupra Armatei de Eliberare, la momentul de care este acuzat de crime de război. 

Comandamentul Central al Statelor Unite ale Americii (CENTCOM) a confirmat faptul că trupele americane au ucis unul dintre liderii grupării ISIS din Siria, conform Deutsche Welle. Comunicatul CENTCOM a afirmat că ,,un important lider înalt al grupării teroriste ISIS, Khalid Aydd Ahmad al-Jabouri, a fost ucis într-o operațiune militară condusă de SUA în Siria. De asemenea, comunicatul a relatat că Al-Jabouri a fost responsabil pentru planificarea mai multor atacuri legate de ISIS în Europa și că a dezvoltat o structură de conducere pentru grup. CENTCOM nu a precizat unde exact a avut loc lovitura, însă a menționat că niciun civil nu a fost ucis sau rănit și că moartea lui Al-Jabouri va perturba temporar capacitatea organizației de a pune la cale atacuri externe”.

Președintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a declarat că a trimis o scrisoare omologului său chinez, Xi Jinping, prin care a solicitat ajutorul în controlarea transporturilor de fentanil, informează Reuters. Liderul mexican a citit scrisoarea în contextul unei conferințe, cu scopul de a reafirma poziția statului față de încercarea de a reduce traficul de fentanil, în ciuda criticilor din partea Statelor Unite ale Americii. Fentanilul este un analgezic puternic, care este crezut a fi sursa creșterii deceselor prin supradoză în SUA. Din acest motiv, unii parlamentari republicani americani au acuzat guvernul mexican că nu a făcut suficient pentru a opri cartelurile care fac trafic cu fentanil în Statele Unite. În acest sens, prin scrisoarea sa, liderul mexican a cerut sprijinul lui Xi Jinping pentru a controla eficient transporturile de fentanil venite din China în Mexic. 

Oficialii europeni au criticat sprijinul guvernului Chinei față de Rusia pe fondul invaziei Ucrainei, relatează AP News. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a declarat înaintea unei vizite la Beijing a președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a președintelui francez Emmanuel Macron că „există o așteptare clară din partea unui membru permanent al ONU. Consiliul de Securitate trebuie să se ridice în apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli și a Chinei care are o datorie morală de a contribui la o pace echitabilă”. Macron și von der Leyen au ca scop avertizarea Chinei împotriva trimiterii de arme în Rusia. Chiar înainte de vizită, von der Leyen a avut o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, pentru a coordona strategia. Discuțiile dintre Macron, Xi și von der Leyen se vor concentra în principal pe comerț, războiul din Ucraina și schimbările climatice. Oficialii europeni îl vor îndemna să pună presiune pe Putin pentru a nu mai amenința utilizarea armelor nucleare în războiul împotriva Ucrainei.

Banca Mondială a redus prognoza de creștere a anului fiscal curent pentru India la 6,3%, informează Reuters. În contextul începutului noului an fiscal (1 aprilie), Banca Mondială a anunțat reducerea procentului pentru creșterea economică a Indiei la 6,3%, de la 6,6%, deoarece costurile mai mari ale împrumuturilor se așteaptă să afecteze consumul. Pentru a tempera inflația, Banca Centrală a Indiei a majorat taxele dobânzilor cu 250 puncte de bază începând din luna mai. Un raport al Băncii Mondiale a explicat că „creșterea costurilor împrumuturilor și creșterea mai lentă a veniturilor vor avea un impact asupra creșterii consumului privat”. Economistul Băncii Mondiale, Dhruv Sharma, a oferit informații despre cum turbulențele recente de pe piețele financiare din Statele Unite și Europa reprezintă un risc pentru fluxurile de investiții pe termen scurt către piețele emergente, inclusiv India. „Cu toate acestea, băncile indiene rămân bine capitalizate”, a declarat Sharma. 

Guvernul irakian a semnat un acord cu Guvernul regional al Kurdistanului (KRG) pentru a relua exporturile de petrol, conform Al Jazeera. Guvernul central din Irak a ajuns la un acord cu regiunea semi-autonomă kurdă a țării pentru a relua exporturile de petrol din nordul Irakului printr-o conductă către Turcia. Prim-ministrul irakian Mohammed Shia al-Sudani și prim-ministrul guvernului regional din Kurdistan, Masrour Barzani, au anunțat acordul la o conferință de presă la Bagdad. Barzani a declarat într-un comunicat că, deși acordul este temporar, acesta este un „pas crucial pentru a pune capăt disputei îndelungate” dintre Erbil și Bagdad și „creează o atmosferă pozitivă și sigură pentru a aproba în cele din urmă legea națională privind petrolul și gazele”. Economia Irakului este una dintre cele mai dependente de petrol din lume, potrivit Băncii Mondiale.

Liderul opoziției din Kenya a prezentat o nouă cerere pentru discuții privind reforma electorală, relatează Reuters. Liderul opoziției din Kenya, Raila Odinga, a cerut ca partidele din afara Parlamentului să fie implicate în discuții privind reforma electorală și costul ridicat al vieții, în contradicție cu planul președintelui William Ruti de a purta negocieri doar în parlament. Odinga a avertizat asupra izbucnirii unor noi proteste dacă guvernul nu ia în serios cererile opoziției. Liderul opoziției a fost de acord cu discuțiile propuse de Ruto, după ce președintele i-a cerut să oprească protestele, care au inclus și acuzații de fraudă în alegerile prezidențiale din august anul trecut. Mii de oameni au participat la trei marșuri ale opoziției în ultimele două săptămâni, toate acestea fiind violente. Observatori străini, inclusiv Ambasada Statelor Unite din Kenya s-au alăturat liderilor locali încurajând discuțiile pentru a preveni alte perturbări în cea mai mare economie din Africa de Est.

Columbia a fost desemnată drept cea mai mortală țară din lume pentru activiștii pentru drepturile omului în 2022, potrivit raportului elaborat de grupul internațional Front Line Defenders, citat The Guardian. În Ucraina și în America Latină au avut loc 80% dintre morțile activiștilor, Columbia reprezentând 46% – sau 186 de crime – din totalul global înregistrat anul trecut. Organizația a constatat în raportul său că numărul crimelor comise împotriva apărătorilor drepturilor omului a crescut în 2022, ajungând la un total de 401 decese în 26 de țări diferite, comparativ cu 358 de decese înregistrate în 38 de țări în 2021. Grupele de activiști care au fost cele mai vizate în Columbia au fost activiștii de mediu și cei pentru drepturile persoanelor indigene – 47% din totalul național de 186. Cu toate acestea, țara continuă să lupte cu violență față de activiștii pentru drepturile omului, însă, doar anul acesta, 36 de apărători ai drepturilor omului au fost uciși în Columbia.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 29 aprilie în lume – Prim-ministrul Scoției și-a dat demisia, Președinta Comisiei Europene a indicat că este dispusă să colaboreze cu membrii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Premierul Spaniei a anunțat că nu va demisiona

Material realizat de Mihai-Marco Percă Șapte parlamentari ai opoziției din Georgia au fost excluși din …