Home / A fost azi în lume / 2024 / A fost 29 ianuarie în lume – Fostul premier al Finlandei a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, opozantul rus Vladimir Kara-Murza a dispărut din închisoarea din Siberia unde era încarcerat, iar fermierii francezi au blocat autostrăzile din jurul Parisului înainte de discuțiile cu premierul
Sursa foto: BBC

A fost 29 ianuarie în lume – Fostul premier al Finlandei a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, opozantul rus Vladimir Kara-Murza a dispărut din închisoarea din Siberia unde era încarcerat, iar fermierii francezi au blocat autostrăzile din jurul Parisului înainte de discuțiile cu premierul

Material realizat de Mihai-Marco Percă și Cristina Popescu

Membrii Forței de Apărare a Naționalităților Karenni au capturat de la junta militară un oraș din nord-estul Myanmarului, conform Radio Free Asia. Potrivit reprezentanților celor dintâi, soldații juntei au abandonat punctele de control din orașul Mawchee din statul Kayah cu două zile înainte de ocuparea acestuia de către membrii grupării armate etnice. Începând cu 11 noiembrie 2023 mai multe grupări rebele din Myanmar s-au aliat și au lansat atacuri împotriva taberelor juntei militare în cadrul Operațiunii 1111, ocupând 20 de locații. Puterea în Myanmar a fost preluată de către o juntă militară printr-o lovitură de stat pe 1 februarie 2021, guvernul ales democratic condus de către Aung San Suu Kyi fiind înlăturat. De atunci armata s-a confruntat atât cu opoziția armată a Guvernului de Uniune Națională, cât și cu cea a numeroaselor grupuri etnice, care au lansat mai multe insurgențe încă de la independența țării în 1948.

Parlamentari din Partidului Democrat Progresist din Taiwan i-au cerut președintei Tsai Ing-wen să viziteze o insulă disputată, potrivit Radio Free Asia. Potrivit acestora, lidera insulei care se autoguvernează ar trebui să participe la o ceremonie care urmează să aibă loc luna viitoare pe insula Taiping din Marea Chinei de Sud, revendicată de asemenea și de către China, Filipine și Vietnam. Insula Taiping face parte din grupul Insulelor Spratly. În ciuda faptului că este numită insulă, Curtea Permanentă de Arbitraj a decis în 2016 că din punctul de vedere al Convenției Națiunilor Unite privind Dreptul Mării, aceasta este o „stâncă“, neavând așadar dreptul la zonă economică exclusivă și la platou continental. Hotărârea a fost respinsă atât de China, cât și de Taiwan.

Miniștrii de externe ai Iranului și Pakistanului au purtat discuții pentru a reduce tensiunile dintre cele două state, informează Al Jazeera. Întâlnirea dintre Hossein Amirabdollahian și Jalil Abbas Jilani a avut loc în urma unor atacuri ale celor două state împotriva unor grupări considerate teroriste aflate pe teritoriul celeilalte țări. Perspectiva izbucnirii unui conflict i-a determinat pe oficialii de la Teheran și Islamabad să revină la diplomație. Reprezentanții celor două state vecine au anunțat că țările lor vor conlucra împotriva amenințării teroriste, în special în regiunea muntoasă de la frontiera comună. Liderul diplomației iraniene a declarat că președintele Ebrahim Raisi va vizita Pakistanul în curând, data exactă urmând a fi stabilită ulterior.

Fostul premier al Finlandei, Alexander Stubb, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, informează DW. În cadrul celui de-al doilea tur, care va avea loc pe 11 februarie, acesta îl va înfrunta pe fostul ministru de externe Pekka Haavisto. 74,9% dintre cetățenii cu drept de vot ai statului nordic au participat la scrutin, primul de la renunțarea la politica de neutralitate și aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Potrivit constituției Finlandei, puterile președintelui sunt limitate, însă acesta direcționează politica externă și de securitate în colaborare cu guvernul, fiind de asemenea comandantul suprem al forțelor armate. Președintele reprezintă Finlanda la reuniunile internaționale, cu excepția celor din cadrul Uniunii Europene, afacerile europene fiind o atribuție a executivului.

Premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, și-a dat demisia pentru a permite partidului său să se pregătească pentru alegerile parlamentare din acest an, conform Radio Free Europe. Media din statul caucazian a speculat că acesta ar urma să preia conducerea partidului de guvernământ Visul Georgian de la Irakli Kobakhidze, care ar urma să devină premier. Irakli Garibashvili a avut două mandate de premier, primul între 2013 și 2015, iar cel de-al doilea începând din 2021. Potrivit constituției Georgiei, parlamentul are două săptămâni la dispoziție să voteze un nou guvern condus de către un premier numit de către partidul de guvernământ. Fosta republică sovietică a primit statutul de stat candidat la Uniunea Europeană în decembrie, în ciuda criticilor cu privire la regresul în materie de democrație și stat de drept. În plus, politica guvernului de conciliere față de Rusia, stat care a invadat Ucraina în 2022 și care în 2008 a purtat un război cu Georgia, a fost de asemenea ținta criticilor.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, și Andriy Yermak, șeful biroului prezidențial al Ucrainei, s-au întâlnit cu ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, potrivit Radio Free Europe. Întâlnirea din orașul Uzhhorod, aflat în vestul Ucrainei și în care locuiește o importantă minoritate maghiară, a avut loc înainte summit-ul Uniunii Europene de pe 1 februarie, în cadrul căruia se urmărește deblocarea unui pachet de ajutor pentru statul aflat în război. Premierul maghiar Viktor Orbán s-a opus acestui pachet. Este prima vizită a lui Péter Szijjártó în Ucraina de la începutul războiului, în 2022, el vizitând, cu toate acestea, Rusia de mai multe ori de atunci. S-a vehiculat că întâlnirea de la Uzhhorod ar avea și rolul pregătirii unei vizite a premierului maghiar la Kiev, însă informația nu a fost confirmată de către oficialii de la Budapesta.

Opozantul rus Vladimir Kara-Murza a dispărut din închisoarea din Siberia unde era încarcerat, anunță The Guardian. Acesta ispășește o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru trădare și se afla la un penitenciar din regiunea Omsk. Soția sa a declarat că nu există motive pentru mutarea lui și a cerut autorităților să comunice locația opozantului. Vladimir Kara-Murza a supraviețuit la două tentative de otrăvire despre care a susținut că au fost puse la cale de către autorități. El a respins acuzațiile formulate împotriva sa după arestarea din 2022 și a asemănat procesul său cu cele spectacol din epoca sovietică în timpul dictaturii lui Iosif Stalin. Alexei Navalny, cea mai cunoscută figură a opoziției ruse, a dispărut de asemenea timp de mai multe săptămâni în timpul transferului către o închisoare din regiunea Cercului Polar de Nord.

Autoritățile de la Pentagon au afirmat că nu doresc un război cu Iranul după atacul din Iordania, potrivit Reuters. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a promis că Statele Unite vor lua „toate măsurile necesare” pentru a-și apăra trupele după atacul mortal cu drone din Iordania al militanților susținuți de oficialii din Iran. Atacul de duminică a ucis trei soldați americani și a rănit mai mult de patruzeci, fiind prima lovitură mortală împotriva trupelor americane de la izbucnirea războiului dintre Israel și gruparea Hamas în octombrie. Totodată, acesta marchează o escaladare majoră a tensiunilor care au cuprins Orientul Mijlociu. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, a declarat că „Nu căutăm un conflict cu regimul pe cale militară”. La momentul actual, autoritățile americane încearcă să stabilească exact de ce cei aproape 350 de militari de la baza, cunoscută sub numele de Turnul 22, nu au reușit să oprească drona.

Telescopul Webb a surprins imagini cu 19 galaxii spiralate, relatează Reuters. Acestea se regăsesc relativ aproape de Calea Lactee și oferă noi indicii referitoare la formarea stelelor, precum și la structura și evoluția galactică. Imaginile au fost făcute publice de o echipă de oameni de știință implicați în proiectul numit Physics at High Angular resolution in Nearby Galaxies (PHANGS), care funcționează în mai multe observatoare astronomice importante. Cea mai apropiată dintre cele 19 galaxii se numește NGC5068 și se află la aproximativ 15 milioane de ani lumină de Pământ, iar cea mai îndepărtată dintre ele, NGC1365, la aproximativ 60 de milioane de ani lumină. 

Tribunalul albanez a aprobat acordul de migrație cu autoritățile italiene, conform BBC. În conformitate cu acordul, guvernul italian va construi două centre în nordul Albaniei pentru a putea procesa 36.000 de persoane pentru a ajunge în Italia în fiecare an. Deși acordul trebuie ratificat de guvernul albanez, este probabil ca acesta să treacă cu ușurință, întrucât prim-ministrul Edi Rama deține o majoritate incontestabilă. Conform acordului, aproximativ 3.000 de persoane pe lună care încearcă să ajungă în Italia pe mare vor fi reținute în două centre de procesare din apropierea portului albanez Shengjin, cât timp cererile de azil sunt examinate. Centrele ar urma să fie plătite de guvernul italian și ar fi operate conform legislației italiene. Cei doi oficiali au prezentat pentru prima dată acordul la Roma în luna noiembrie a anului trecut.

Fermierii francezi au blocat autostrăzile din jurul Parisului înainte de discuțiile cu premierul, potrivit France 24. Aceștia au amenințat că vor bloca capitala în contextul unui conflict din ce în ce mai intens cu guvernul în privința condițiilor de muncă, taxelor și reglementărilor. Ca răspuns, guvernul a stabilit desfășurarea a 15.000 de polițiști și jandarmi. Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, a avertizat forțele de securitate să dea dovadă de reținere. Totodată, acesta a declarat că protestele nu vor avea voie să afecteze aeroporturile Charles de Gaulle și Orly din Paris sau piața internațională de produse alimentare din Rungis.

Autoritățile turce au arestat 47 de presupuși membri ai grupării Statului Islamic după atacul care a avut loc la o biserică din Istanbul. Purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Interne turc au declarat că poliția a percheziționat 30 de locații și a arestat 47 de persoane în cadrul anchetei asupra atacului care a avut loc duminică la biserica catolică, când două persoane cu fețele acoperite au intrat în biserică și au deschis focul asupra unei persoane, care nu a supraviețuit. Într-o declarație difuzată duminică seara, gruparea Statului Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atacul sângeros. Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a declarat că „Nu îi vom tolera niciodată pe cei care încearcă să perturbe liniștea țării noastre – teroriști, colaboratorii lor, grupuri criminale naționale și internaționale și pe cei care vizează unitatea și solidaritatea noastră”.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 2 decembrie în lume – Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a declarat că georgienii au căzut victime minciunilor opoziției și a respins revendicările pentru noi alegeri, Zeci de persoane au decedat în urma unei busculade la un meci de fotbal din Nzérékoré, Guineea, Oficialii Ministerului de Externe al Chinei au acuzat Lituania că subminează suveranitatea sa și au avertizat cu privire la posibile contramăsuri

Material realizat de Nicoleta Dumitru    Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a declarat că georgienii au …