Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 21 decembrie în lume – Vladimir Putin a acuzat liderii din Occident pentru escaladarea tensiunilor în Europa, directorii companiilor aeriene Boeing și Airbus au solicitat administrației din SUA amânarea lansării noilor servicii 5G, iar procurorii olandezi au descoperit responsabilii pentru doborârea zborului Malaysia Airlines MH17 în 2014
Sursa foto: Getty Images

A fost 21 decembrie în lume – Vladimir Putin a acuzat liderii din Occident pentru escaladarea tensiunilor în Europa, directorii companiilor aeriene Boeing și Airbus au solicitat administrației din SUA amânarea lansării noilor servicii 5G, iar procurorii olandezi au descoperit responsabilii pentru doborârea zborului Malaysia Airlines MH17 în 2014

Material realizat de Yvonne Andreiaș și Daniel Rădoi

Comisia Europeană a adoptat o reglementare conform căreia certificatul COVID-19, Green Pass, va avea o valabilitate de 9 luni de la finalizarea schemei complete de vaccinare, conform Reuters. Această nouă regulă vine în contextul în care mai multe state UE au introdus cerințe suplimentare pentru călătorii, în încercarea de a reduce răspândirea variantei Omicron. Noile reguli vor fi obligatorii pentru cele 27 de state UE începând cu 1 februarie. Cu toate acestea, noua reglementare poate fi blocată, fie de o majoritate a guvernelor UE, fie de o majoritate simplă a membrilor Parlamentului European, dar oficialii au declarat că există un sprijin suficient pentru aceasta.

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a îndeamnat autoritățile din Belarus și Polonia să remedieze condițiile dezastruoase în care se află refugiații, relatează Reuters. În contextul în care cele două state nu reușesc să gestioneze criza migranților de la graniță, migranții se află într-o situație alarmantă, ducând o lipsă majoră de hrană, apă și adăpost. Mai mult decât atât, majoritatea migranților intervievați de o echipă ONU, în perioada 29 noiembrie-3 decembrie, au declarat că au fost victime ale violenței și amenințărilor venite din partea forțelor de ordine. Unii refugiați au mai spus că aceștia au cerut, de asemenea, “sume exorbitante” pentru mâncare și apă și că i-au forțat să treacă granița spre Polonia.

Fondul social pentru climă, propus de Comsia Europeană, a fost criticat de către statele membre, conform Euractiv. În cadrul unei reuniuni la Bruxelles, miniștrii mediului din UE au criticat propunerea privind un fond social pentru climă, care ar urma să sprijine gospodăriile vulnerabile pe parcursul tranziției energetice. Astfel, consumatorii vulnerabili ar putea fi protejați de impactul provocat de propunerea de comercializare a carbonului pentru transportul rutier și combustibilii pentru încălzire. Cu toate acestea, potrivit miniștrilor UE, fondul propus este fie prea mic pentru a sprijini gospodăriile cele mai vulnerabile, fie este pur și simplu inutil și ar necesita o modificare a bugetului european deja convenită pentru perioada 2021-2027.

Lira turcească a revenit puternic în urma dezvăluirii de către președintele Recep Tayyip Erdogan a noilor măsuri de protejare a depunerilor în monedă, împotriva fluctuației pieței, relatează Al Jazeera. Șeful Asociației băncilor turcești, Alpaslan Cakar, a declarat pentru postul de televiziune Haberturk, că 1 miliard de dolari au fost deja convertiți în lire după anunțul lui Erdogan. Din septembrie, banca centrală a Turciei a redus rata dobânzii de referință cu 5 puncte procentuale, până la 14%, în ciuda faptului că inflația se situează la peste 21%. Săptămâna trecută, Erdogan a anunțat că guvernul va majora salariul minim cu 50% începând de anul viitor – o măsură care îi va ajuta pe turcii din categoriile vulnerabile să facă față creșterii prețurilor, dar care, potrivit economiștilor, ar putea de asemenea să alimenteze inflația. Mai mult decât atât, acesta a declarat și că guvernul va majora de la 25% la 30% cota de contribuție la pensiile private și chiar va introduce măsuri pentru a ajuta exportatorii să se protejeze de volatilitatea cursului de schimb.

Președintele rus, Vladimir Putin, a acuzat liderii din Occident pentru escaladarea tensiunilor din Europa, conform Al Jazeera. În cadrul unei ședințe cu oficiali militari de rang înalt, Putin a declarat că guvernul Rusiei va răspunde “în mod adecvat” la orice agresiune occidentală și că își va dezvolta în continuare armata. “De ce au extins NATO și au renunțat la tratatele de apărare antirachetă? Ei sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă acum, pentru tensiunile care se acumulează în Europa”, a declarat Putin, reiterând cererea sa de garanții din partea SUA și a aliaților săi, cu privire la faptul că NATO nu se va extinde spre est. Guvernul din Moscova a cerut, de asemenea, ca NATO să refuze acceptarea Ucrainei ca membru al alianței și să garanteze că nu vor fi amplasate trupe internaționale în acea zonă. Această cerere – cuprinsă într-o propunere de tratat de securitate între Rusia și SUA și într-un acord de securitate între Moscova și NATO – a fost redactată pe fondul tensiunilor tot mai mari legate de acumularea de trupe rusești, care a alimentat temerile privind o posibilă invazie.

Guvernul din Kosovo a închiriat guvernului danez 300 de celule de închisoare pentru a ușura supraaglomerarea din închisorile țării scandinave, informează BBC. Autoritățile din Danemarca vor plăti o taxă anuală de 15 milioane de euro pentru o perioadă inițială de cinci ani și, de asemenea, va contribui la finanțarea energiei verzi în țară. Celulele închiriate sunt menite să găzduiască criminali condamnați din țări din afara UE, care vor fi deportați din Danemarca după stabilirea sentințelor. Legile daneze s-ar aplica oricăror prizonieri din celulele închiriate. Kosovo are între 700 și 800 de spații de închisoare neutilizate. Guvernul din Kosovo va primi un total de 210 milioane EUR în următorii 10 ani pentru închirierea închisorii din Gjilan.

Curtea Supremă a Regatului Marii Britanii l-a împiedicat pe președintele venezuelean, Nicolás Maduro, să acceseze 1,95 miliarde de dolari în aur stocat în Banca Angliei, conform BBC. Curtea Supremă a decis că doar liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, recunoscut de autoritățile din Marea Britanie și alte 50 de țări ca fiind președintele legitim, are dreptul de a lua decizii cu privire la aurul stocat în Banca Angliei (BoE). Guaidó și-a exprimat dorința ca aurul să rămână în seifurile BoE. Maduro, care locuiește în palatul prezidențial și controlează guvernul, armata și poliția, a dat în judecată BoE pentru a elibera fondurile. El susține că banii vor fi transferați către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) cu scopul de a cumpăra materiale medicale pentru lupta împotriva pandemiei. Opozanții săi l-au învinuit pentru gestionarea proastă a economiei Venezuelei, provocând o criză gravă în care milioane de oameni au nevoie de ajutor din cauza prăbușirii serviciilor publice, a șomajului în creștere și a monedei locale devalorizate.

Șefii celor mai mari doi producători de avioane din lume au cerut guvernului Statelor Unite ale Americii să amâne lansarea noilor servicii de telefonie 5G, conform BBC. Într-o scrisoare, directorii de la Boeing și Airbus au avertizat că tehnologia ar putea avea „un impact negativ enorm asupra industriei aviației”. S-au exprimat anterior îngrijorări că tehnologia wireless 5G cu spectru C-Band ar putea interfera cu echipamentele aeronavelor, cum ar fi contoarele de altitudine radio. Giganții americani de telecomunicații AT&T și Verizon urmează să implementeze servicii 5G pe data de 5 ianuarie. Administrația Federală a Aviației a avertizat cu privire la interferența 5G care ar putea duce la mii de întârzieri și devieri ale zborurilor de pasageri și marfă, iar companiile Boeing și Airbus au susținut o contrapropunere care ar limita transmisiile celulare în jurul aeroporturilor și a zonelor critice. Grupul american al industriei wireless (CTIA) a declarat că tehnologia 5G este sigură și a acuzat industria aviației de generarea fricii și denaturarea informațiilor.

Procurorii olandezi au declarat marți că trei ruși și un ucrainean sunt responsabili pentru doborârea zborului Malaysia Airlines MH17 deasupra Ucrainei de Est în anul 2014, conform Reuters. Bărbații, rămași în libertate, ar putea risca pedepsa la închisoare pe viață dacă vor fi găsiți vinovați că au ajutat la furnizarea sistemului de rachete folosit de rebelii susținuți de ruși pentru a lansa o rachetă în avionul de pasageri care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur. Cei patru acuzați au fost identificați de o echipă internațională specială de anchetă comună care a investigat prăbușirea zborului MH17. Potrivit procurorilor, bărbații, care sunt în strânsă legătură de grupurile rebele susținute de autoritățile din Rusia, au făcut posibilă doborârea MH17 prin transportarea în zonă a unei rachete Buk de fabricație rusă. O cerere de sentință este așteptată miercuri, la sfârșitul procesului de 20 de luni. Niciunul dintre inculpați nu a fost prezent în instanță. Un suspect, Pulatov, a trimis avocați să-l reprezinte, iar ceilalți nu au cooperat niciodată cu instanța și au fost judecați în lipsa reprezentării. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară

La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …