Home / A fost azi în lume / A fost 15 ianuarie în lume – Autoritățile din Marea Britanie urmează să desemneze grupul Hizb ut-Tahrir ca fiind terorist, Organizația Mondială a Sănătății a certificat Capul Verde ca fiind lipsit de malarie, iar statul Nauru a rupt legăturile diplomatice cu Taiwan
Sursa foto: The Telegraph

A fost 15 ianuarie în lume – Autoritățile din Marea Britanie urmează să desemneze grupul Hizb ut-Tahrir ca fiind terorist, Organizația Mondială a Sănătății a certificat Capul Verde ca fiind lipsit de malarie, iar statul Nauru a rupt legăturile diplomatice cu Taiwan

Material realizat de Mihai-Marco Percă și Cristina Popescu

Președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina a făcut necesară reintroducerea serviciului militar obligatoriu în țara sa, conform Radio Free Europe. Potrivit legii de reintroducere a serviciului militar obligatoriu, care a intrat în vigoare în acest an, bărbații cu vârsta între 18 și 27 de ani trebuie să efectueze un stagiu de 11 luni fie în cadrul forțelor armate regulate, fie în Garda Națională. În cazul femeilor, serviciul militar a rămas opțional. Pe lângă reintroducerea obligativității stagiului militar, autoritățile din Letonia au întărit și legislația în privința atacurilor cibernetice.

Autoritățile din Kazakhstan au permis în mod neașteptat comemorarea nașterii răposatului politician de opoziție Zamanbek Nurqadilov, potrivit Radio Free Europe. Fost primar al orașului Almaty și președinte al Agenției pentru Situații de Urgență, acesta a devenit în 2004 un critic al președintelui Nursultan Nazarbaev și al guvernului său. În noiembrie 2005 a fost găsit mort în casa sa, investigația oficială stabilind că Zamanbek Nurqadilov s-a sinucis. În aceeași perioadă mai mulți politicieni de opoziție și jurnaliști au decedat în Kazakhstan.

Autoritățile din Nauru au anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu Taiwan și stabilirea acestora cu China, anunță DW. După decizia oficialilor insulei din Pacific, doar 12 state mai recunosc Taiwan drept stat. Un oficial de la Taipei a declarat că autoritățile de la Beijing au oferit insulei 100 de miliarde de dolari anual, lansând astfel acuzații conform cărora decizia s-ar datora acestui ajutor financiar. Reprezentanții Chinei au salutat decizia oficialilor din Nauru.

Un tribunal din Iran a extins sentința de închisoare a laureatei Premiului Nobel Narges Mohammadi, informează DW. Activista pentru drepturile omului a fost acuzată de răspândirea de propagandă împotriva Republicii Islamice în timp ce se afla în detenție. Potrivit familiei acesteia, condamnarea, a cincea primită din martie 2021 și până în prezent, este una politică. Narges Mohammadi a fost arestată de 13 ori și condamnată de cinci ori pentru activitățile sale.

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, a anunțat începerea pregătirilor pentru organizarea unui summit global pentru pace în Elveția, conform Radio Free Europe. Nici liderul ucrainean și nici șeful statului alpin, Viola Amherd, nu au oferit mai multe detalii despre acest eveniment. Totuși, liderul de la Kiev și-a exprimat dorința participării la summit a unor oficiali din statele din Sudul Global. Volodymyr Zelenskiy va participa în Elveția la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Organizația Mondială a Sănătății a certificat Capul Verde ca fiind lipsit de malarie, notează Deutsche Welle. Prim-ministrul Ulisses Correia e Silva a declarat că „momentul istoric” a necesitat celebrare, având în vedere atât impactul pozitiv asupra populației, cât și eliminarea constrângerilor privind mobilitatea, țara bazându-se într-o mare măsură pe industria turistică. Capul Verde, un arhipelag de 10 insule din centrul Oceanului Atlantic, s-a confruntat cu epidemii severe în zone dens populate înainte de a implementa intervenții direcționate spre a rezolva problemele de sănătate publică. Acum, a devenit a treia națiune africană declarată lipsită de malarie, după Mauritius și Algeria. 

Autoritățile din Marea Britanie urmează să desemneze grupul Hizb ut-Tahrir ca fiind terorist, conform Al Jazeera. Potrivit ministrului de interne, James Cleverly, Parlamentul ar urma să dezbată săptămâna aceasta posibilitatea de a face ilegală aderarea la grup în Regatul Unit în temeiul legilor privind terorismul. Totodată, Cleverly a mai declarat și că gruparea Hizb ut-Tahrir „este o organizație antisemită care promovează și încurajează terorismul, inclusiv lăudând și sărbătorind atacurile îngrozitoare din 7 octombrie”. Grupul, fondat în 1953, are sediul în Liban și operează în 32 de țări, având drept obiectiv pe termen lung înființarea unui califat guvernat în conformitate cu legea islamică. 

Președintele islandez a declarat că nimeni nu se va da bătut în contextul erupției vulcanului din apropierea orașului Grindavik, relatează Euronews. Un vulcan din Islanda a erupt duminică pentru a doua oară într-o lună, în timp ce președintele țării a afirmat că „nu putem face nimic altceva” după ce orașul Grindavik a fost evacuat în urma unui șir de mici cutremure. Acestea au fost urmate de o pătrundere a lavei pe lângă casele din oraș, în urma apariției unui fisuri. Președintele Islandei, Guðni Jóhannesson, s-a adresat duminică națiunii și a avertizat cu privire la o „perioadă descurajantă de răsturnări”, în timp ce oamenii din orașul Grindavik, situat la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de capitala Reykjavik, au fost evacuați.

Gruparea rebelă din Myanmar a căpătat controlul asupra unui oraș de la granița cu India, notează BBC. Armata Arakan, una dintre cele trei grupuri armate care au lansat o ofensivă majoră împotriva armatei din Myanmar în luna octombrie afirmă că a preluat controlul asupra orașului Paletwa, situat în statul Chin. Cu toate acestea, reprezentanții armatei de la Naypyidaw nu au comentat situația. Orașul prezintă interes, întrucât face parte dintr-un proiect de dezvoltare în valoare de mai multe milioane de dolari în curs de desfășurare, susținut de India, care are ca scop îmbunătățirea conectivității în regiune. În ceea ce privește gruparea, Armata Arkan (AA) este una dintre cele mai noi, dar și cele mai bine echipate dintre numeroasele grupuri etnice armate din Myanmar. De câțiva ani, aceasta controlează teritorii din statul Rakhine și părți ale statului vecin Chin. 

Gruparea Houthi din Yemen a lovit o navă deținută de Statele Unite, conform Reuters. Comandamentul Central al Statelor Unite a anunțat că nava Gibraltar Eagle deținută și operată de SUA, cu o rachetă balistică antinavă, dar, cu toate acestea nu s-au raportat răniri sau pagube semnificative. Operatorul navei, Eagle Bulk Shipping, a declarat că aceasta a fost lovită de un „proiectil neidentificat” în timp ce naviga la 100 de mile în largul Golfului Aden și că a suferit daune limitate calei sale de marfă și că niciun navigator nu a fost rănit. Gruparea Houthi controlează cea mai mare parte a coastei Mării Roșii a Yemenului și a atacat mai multe nave comerciale care se îndreaptă către porturile israeliene, în scopul sprijinirii palestinienilor în război și a acțiunii Hamasului în Fâșia Gaza. 

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursa foto: dpa

A fost 22 aprilie în lume – Comisia Europeană a lansat o anchetă cu privire la interzicerea unei noi funcții a aplicației Tik Tok în Europa, Uniunea Europeană a decis să aplice noi sancțiuni împotriva Iranului, iar Zeci de persoane au fost arestate la o demonstrație pro-palestiniană care a avut loc la Universitatea Yale

Material realizat de Anastasia Tăbăcaru Noi dezvăluiri despre Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite …