
Material realizat de Cristian Baciu și Ioana-Adriana Bădescu
Franța a organizat cea mai mare paradă militară de Ziua Națională din istoria sa, relatează Euronews. Aceasta a fost ultima paradă de 14 iulie prezidată de Emmanuel Macron, care își va încheia mandatul anul viitor. Parada a inclus aproape 6.700 de militari, 98 de avioane, 31 de elicoptere și 315 vehicule pe traseul tradițional din Paris. Evenimentul a vrut să ilustreze „rearmarea Franței, autonomia sa strategică și trezirea strategică a Europei”. La paradă au mărșăluit simbolic și 500 de soldați din coaliția europeană care susține Kievul, urmați de 25 de militari ucraineni. La paradă au asistat peste 20 de lideri de stat, printre care cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer.
Donald Trump a pierdut definitiv apelurile într-un proces de abuz sexual și defăimare, relatează BBC. Donald Trump i-a plătit scriitoarei E. Jean Carroll peste 5,6 milioane de dolari. Trump a încercat să blocheze plata pentru a contesta decizia la Curtea Supremă. Totuși, Curtea Supremă a refuzat luna trecută să analizeze cazul, iar un judecător l-a obligat să elibereze banii care erau deja blocați într-un cont al tribunalului. Această plată nu închide complet disputa. Trump a făcut apel și împotriva unei alte decizii din 2024, prin care a fost condamnat să-i plătească aceleiași scriitoare 84 de milioane de dolari pentru o defăimare separată
Rebelii Houthi, din Yemen, au lansat rachete asupra Arabiei Saudite după atacurile asupra aeroportului din Sana’a, relatează BBC. Guvernul yemenit, susținut de saudiți, a bombardat pista aeroportului din Sana’a, controlat de Houthi, ca să blocheze aterizarea unui avion din Iran, acuzând rebelii că prioritizează zborurile iraniene în detrimentul celor naționale. Rebelii au dat vina pe Arabia Saudită, au declarat încheiată perioada de liniște și au lansat rachete și drone asupra aeroportului saudit Abha. De asemenea, au avertizat companiile aeriene să evite spațiul aerian saudit. Apărarea aeriană saudită a interceptat rachetele, iar atacul s-a soldat cu zero victime.
Un agent ICE a împușcat mortal un bărbat columbian în Maine, relatează Euronews. Victima avea drept de muncă în Statele Unite. Acesta este al nouălea deces asociat cu campania masivă de deportare lansată de administrația Trump, la doar câteva zile după un alt incident mortal în Houston. Agentul care a tras a fost suspendat din funcție. Cazul este investigat în comun de Biroul Inspectorului General al Departamentul de Securitate Internă, FBI și de procurorul general din Maine. Vecinii și asociațiile pentru drepturile migranților îl descriu pe tânăr ca fiind un om cumsecade, integrat și un tată devotat.
În decurs de opt zile, forțele ucrainene au lovit cel puțin 105 nave rusești în Marea Azov, relatează Euronews. Forțele ucrainene au lovit cel puțin 105 nave rusești în Marea Azov. Ca urmare a atacurilor sistematice, traficul prin Strâmtoarea Kerci a fost oprit, iar descărcarea mărfurilor a fost redusă la minimum. Această campanie vizează izolarea Crimeii ocupate de rețeaua logistică a Rusiei și vine în contextul unei penurii severe de benzină în peninsulă, cauzată de atacurile ucrainene anterioare. Marea Azov este o rută critică folosită de Moscova pentru a aproviziona Crimeea și pentru a exporta produse agricole, inclusiv cereale exportate ilegal din teritoriile ucrainene ocupate.
Oficialii americani au lovit noi ținte în Iran, iar liderii de la Teheran au ripostat împotriva statelor din Golf și a traficului din Strâmtoarea Hormuz, conform Al Jazeera. Conflictul dintre autoritățile din Statele Unite ale Americii și Iran s-a intensificat după prăbușirea memorandumului de înțelegere semnat pe 17 iunie, care urmărea reducerea tensiunilor. Liderii americani au lansat noi atacuri asupra unor obiective militare și energetice din provincia iraniană Khuzestan, inclusiv în apropierea rafinăriei din Abadan și a portului Mahshahr și au declarat că vizează eliminarea unor amenințări și protejarea navigației comerciale. Oficialii iranieni au ripostat atacând petroliere în Strâmtoarea Hormuz și baze ale aliaților americani din Iordania, Bahrain și Kuweit, și astfel au amplificat temerile privind securitatea regională și aprovizionarea cu energie. Liderii din Qatar, Oman și Organizația Maritimă Internațională au cerut încetarea escaladării, în timp ce președintele american, Donald Trump, a acuzat liderii din Teheran că au provocat conflictul și a anunțat noi acorduri comerciale cu statele din Golf în locul taxelor pentru navele care tranzitează Hormuz.
Rețeaua electrică din Cuba s-a prăbușit din nou, a treia pană majoră de curent în doar 10 zile, potrivit Al Jazeera. Autoritățile din Cuba se confruntă cu a treia pană națională de curent în mai puțin de 10 zile, după prăbușirea completă a rețelei electrice, care a lăsat fără energie aproximativ 10 milioane de oameni. Oficialii au declarat că sistemul a fost deconectat total, în contextul celei mai grave crize economice din ultimele decenii. Liderii din Havana pune situația pe seama blocadei petroliere impuse de oficialii americani, care a redus livrările de combustibil din Venezuela și Mexic, astfel agravând deficitul de energie. În schimb, liderii de la Washington au acuzat guvernul cubanez de gestionarea defectuoasă a infrastructurii. Repetatele pene de curent au alimentat nemulțumirea populației, iar săptămâna trecută au izbucnit proteste în Havana. Rețeaua electrică învechită și lipsa combustibilului au determinat sistemul energetic din Cuba să fie tot mai vulnerabil.
Președintele american, Donald Trump, l-a primit la Casa Albă pe premierul Irakului și promite „numeroase acorduri”, relatează Al Jazeera. Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și premierul Irakului, Ali al-Zaidi, au convenit la Casa Albă să consolideze relațiile economice și cooperarea în sectorul petrolier, prin promisiunea semnării mai multor acorduri. Trump l-a descris pe al-Zaidi drept „un nou campion” și a afirmat că cele două state vor crea locuri de muncă și vor crește producția de petrol. Liderul irakian a declarat că vizita a marcat începutul unui „parteneriat economic” și a subliniat trecerea relației bilaterale de la dimensiunea militară la cea economică. Cei doi au anunțat că trupele americane rămase în Irak se vor retrage până la 30 septembrie. Al-Zaidi a reiterat și obiectivul dezarmării grupărilor armate, în timp ce a cerut liderilor din OPEC o cotă mai mare de producție și a invocat costurile uriașe ale războiului împotriva ISIS și necesitatea reconstrucției țării.
Oficialii din Uniunea Europeană au interzis importurile de aur din Sudan pentru a reduce finanțarea războiului, potrivit BBC. Liderii Uniunii Europene au interzis achiziția, importul și transferul de aur provenit din Sudan, și au manifestat aprecierea pentru faptul că acest comerț reprezintă una dintre principalele surse de finanțare a războiului civil izbucnit în aprilie 2023. Totodată, oficialii Uniunii Europene ai interzis exporturile către Sudan de mercur și cianură, substanțe esențiale în exploatarea aurului, cu excepția utilizărilor umanitare și de sănătate publică. Potrivit experților ONU, peste jumătate din aurul sudanez este scos ilegal din țară și ajunge în state vecine precum Emiratele Arabe Unite, un important centru mondial de rafinare. Liderii de la Bruxelles speră că noile sancțiuni vor reduce resursele financiare ale părților implicate în conflict, însă analiștii au avertizat că măsurile vor avea efect limitat fără o cooperare internațională mai amplă împotriva traficului ilegal de aur.
Șase persoane au murit într-un puț de lift după un incendiu izbucnit într-o clădire din centrul orașului Bruxelles, conform BBC. Șase persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit marți într-o clădire aflată în construcție din centrul orașului Bruxelles, iar trupurile lor au fost găsite într-un lift blocat într-un puț. Focul, izbucnit în jurul orei 08:00, a fost stins rapid, însă pompierii au descoperit că flăcările și fumul s-au propagat în puțurile lifturilor, unde două cabine au rămas blocate. Operațiunea de salvare a durat mai multe ore, iar autoritățile investighează cauzele incendiului. Alte două persoane au fost transportate la spital cu arsuri grave, iar un pompier a primit îngrijiri medicale după expunerea la temperaturi ridicate. Clădirea Oxy Tower urma să găzduiască locuințe, un hotel, restaurante și baruri.
