
Material realizat de Ioana-Adriana Bădescu
Președintele american, Donald Trump, a limitat durata vizelor pentru studenți, participanți la schimburi și jurnaliști, conform Al Jazeera. Administrația președintelui american, Donald Trump, a introdus limite de timp pentru vizele acordate studenților străini, participanților la programe de schimb și jurnaliștilor, astfel renunțând la sistemul care le permitea să rămână în Statele Unite ale Americii pe durata studiilor sau a activității lor. Noile reguli prevăd o ședere de maximum patru ani pentru studenți și participanții la schimburi, iar pentru jurnaliști – 240 de zile, respectiv doar 90 de zile în cazul cetățenilor chinezi. Pentru prelungirea șederii va fi necesară o nouă aprobare. Administrația a declarat că măsurile vor îmbunătăți monitorizarea titularilor de vize și vor reduce riscurile de securitate, însă universitățile și organizațiile pentru drepturile imigranților au avertizat că noile restricții ar putea descuraja studenții și cercetătorii străini să aleagă Statele Unite ale Americii.
JD Vance a declarat că liderii Campaniei Israelului au încercat să influențeze opinia autorităților americane împotriva diplomației cu oficialii iranieni, relatează Al Jazeera. Vicepreședintele american, JD Vance, a declarat că persoane din cadrul Guvernului israelian au desfășurat o campanie de influență pentru a împiedica acordul privind încheierea războiului cu autoritățile iraniene și pentru a menține confruntarea militară. Într-un interviu acordat lui Joe Rogan, Vance a afirmat că negocierile susținute de administrația Trump au fost vizate de o campanie discretă și bine finanțată, invocând inclusiv o investigație a revistei Time despre o operațiune digitală desfășurată în favoarea Israelului. Vicepreședintele spune că și el a fost ținta unor atacuri din cauza sprijinului acordat dialogului cu Teheranul și consideră că astfel de acțiuni au influențat deciziile politice de la Washington. Declarațiile au fost catalogate drept fără precedent de fostul diplomat israelian, Alon Pinkas, care apreciază că ele reflectă tensiunile tot mai mari dintre liderii de la Washington și Ierusalim în privința strategiei față de Iran. Guvernul israelian nu a comentat acuzațiile.
Autoritățile au avertizat că războiul a schimbat profund structura demografică a Sudanului, potrivit Al Jazeera. Războiul civil din Sudan a modificat profund structura demografică a țării, după peste trei ani de confruntări între armată și gruparea paramilitară RSF. Potrivit ministrului Resurselor Umane și Dezvoltării Sociale, Mutasim Ahmed Saleh, conflictul a dus la creșterea sărăciei, pierderea locurilor de muncă, degradarea serviciilor publice și afectarea capitalului uman. Aproximativ 200.000 de oameni și-au pierdut viața, iar peste 11 milioane au fost strămutați, ceea ce a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume. Autoritățile intenționează să coreleze politicile demografice cu programele de protecție socială și reintegrarea refugiaților. Experții au avertizat că, deși milioane de persoane încep să revină în zonele de origine, reconstrucția infrastructurii și refacerea economiei rămân principalele provocări pentru stabilizarea țării.
Mai mulți oameni au fost condamnați la închisoare în Italia pentru tragedia podului din Genova, în care au murit 43 de persoane, conform BBC. Un tribunal din Italia a pronunțat condamnări în dosarul prăbușirii podului Morandi din Genova, tragedie în care și-au pierdut viața 43 de persoane în august 2018. Fostul director al companiei Autostrade per l’Italia, Giovanni Castellucci, a primit 12 ani de închisoare, iar un alt fost director, Michele Donferri Mitelli, a fost condamnat la 11 ani. Procurorii au susținut că lucrările de întreținere ale podului au fost amânate în repetate rânduri, iar semnalele de avertizare au fost ignorate, acuzații respinse de inculpați, care au invocat probleme de proiectare. În total, 57 de persoane au fost judecate, însă 25 au fost achitate sau au scăpat de răspundere penală. Familiile victimelor au salutat verdictul, considerându-l un prim pas spre stabilirea responsabilității pentru una dintre cele mai grave tragedii rutiere din Italia.
Oficialii iranieni au lovit baze militare după noul val de atacuri lansat de autoritățile americane, relatează BBC. Tensiunile dintre liderii din Statele Unite ale Americii și Iran continuă să escaladeze, după ce oficialii din Teheran au lansat noi atacuri asupra unor baze militare americane din statele Golfului, inclusiv din Iordania, Kuweit și Bahrain. Acțiunile au venit ca răspuns la o nouă serie de bombardamente americane asupra unor centre de comandă, sisteme de apărare antiaeriană și instalații de supraveghere de pe teritoriul iranian. Schimburile de amenințări diplomatice s-au intensificat, iar președintele american, Donald Trump, a avertizat că vor urma noi lovituri dacă negocierile nu vor fi reluate, în timp ce oficialii din Teheran au declarat că nu vor respecta niciun acord care nu îi servește interesele. Situația afectează și transportul maritim, după blocarea Strâmtorii Hormuz și reluarea blocadei americane asupra porturilor iraniene, măsuri care au contribuit la creșterea prețului petrolului pe piețele internaționale. În același timp, eliberarea unei cetățene americane reținute în Iran este văzută la Washington drept un posibil semnal de deschidere pentru reluarea dialogului.
