Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Dupa proclamarea independentei provinciei Kosovo a fost imediat etichetata drept un precedent periculos pentru incurajarea miscarilor separatiste de pe mapamond. Mai multe asemenea miscari au salutat declaratia de independenta a Kosovo si s-au exprimat cu privire la demararea unor actiuni similare si in celelalte zone de conflict. Revista noastra va propune o trecere in revista si un scurt istoric al acestor conflicte, dupa cum urmeaza:
NAGORNO-KARABAH: este o regiune situata in vestul Azerbaidjanului, de aproximativ 4.400 km patrati. Cea mai mare parte din totalul de 138.000 de mii de oameni armenii. In timpul ocupatiei sovietice din 1923, intreaga regiune Azerbaidjan a fost declarata autonoma, regiunea Nagorno-Karabah fiind locuita in proportie de 95% de etnici armeni.
Totusi, in scurt timp, minoritatea azera a inceput sa creasca treptat pe vremea fostei URSS, ajungand la sfarsitul anilor 80 sa reprezinte aproximativ 25% din populatia totala.
Primele ciocniri au avut loc in februarie 1988, ca urmare a votului parlamentului local al regiunii cu privire la unificarea cu Armenia. Conflictul a degenerat, iar in 1991, populatia armeana a votat declaratia de independenta. Aceasta a dus la izbucnirea unui razboi violent, cu acte de purificare etnica, masacrarea civililor sau distrugerea proprietatilor si a mostenirii culturale a celor doua popoare.
Etnicii azeri au fugit sau au fost alungati din acest teritoriu si ca urmare a ajutorului armat al Rusilor de partea Armeniei. In 1994, a fost semnat un armistitiu, dar pacea a ramas fragila, trupele armene continuand sa ocupe 15% din teritoriul azer.
Pana in momentul de fata, republica autoproclamata Nagorno-Karabah nu a fost recunoscuta de niciun alt stat, nici chiar de Armenia, desi teritoriul poate fi considerat parte a unei Armenii largite.
TRANSNISTRIA: Acest teritoriu separatist a aparut ca un rezultat al temerilor minoritatilor ucraineana si rusa ca vor fi derusificate fortat intr-un proces ce presupunea o reforma culturala importanta. Regiunea este o fasie ingusta de aproximativ 4200 km patrati, intre Ucraina si Republica Moldova. Este populat de aproximativ 550.000 de oameni impartiti in mod egal in 3 grupuri etnice: moldoveni, ucraineni si rusi. Separarea s-a produs in perioada 1988-1990 pe fondul destramarii fostei Uniuni Sovietice, iar in 1990 etniile au votat pentru independenta, fapt ce a condus la ciocniri intre separatisti si Republica Moldova. Dupa 2 ani de lupte, Rusia si-a trimis Armata a 14-a in sprijinul separatistilor, consimtind astfel victoria acestora. Dupa semnarea armistitiului care a marcat incetarea luptelor, Rusia si-a mentinut – ilegal spun autoritatile moldovene – trupele pe teritoriul transnistrean, ajutand astfel teritoriul guvernat de Igor Smirnov sa-si dezvolte o retea de trafic ilegal de arme si oameni catre Europa occidentala. Nu de putine ori, Smirnov a afirmat ca Transnistria are un drept la independenta mai mare decat Kosovo.
ABHAZIA: Regiunea este situata pe costa de est a Marii Negre, la granita cu Rusia si Georgia. Are o suprafata de 8600 km patrati si peste 200.000 de locuitori. Georgia este singurul stat care a recunoscut autonomia republicii. Rusia a facut investitii masive in aceasta regiune, in special in turism si infrastructura. La sfarsitul anilor ’80 ai secolului trecut, Georgia si-a accentuat tendintele separatiste, iar regiunea Abhazia a cerut o mai larga autonomie politica si culturala. Dupa ce in 1989 au izbucnit violentele iar armata rusa a fost nevoita sa intervina, in iulie 1992, Abhazia s-a declarat independenta, iar Georgia a trimis 3000 de militari in teritoriu pentru a innabusi tendintele separatistilor. La fel ca si in regiunea Karabah, luptele au provocat distrugeri masive, separatistii abhazi fiind initial invinsi. Acestia au fost sustinuti insa de trupele rusesti si de Confederatia popoarelor de munte din Caucaz. In zilele noastre, in regiune mai traiesc aproximativ 46.000 de georgieni, din aproape 250.000 cati erau in urma cu 60 de ani. Majoritatea acestora au preferat sa se autoexileze din fata atrocitatilor provocate de luptele prelungite. Trupele ONU si cele de mentinere a pacii provenite din CSI supravegheaza acum situatia, cautand sa dezamorseze tensiunile.
OSETIA DE SUD: Situata la granita de nord a Georgiei cu Rusia, Osetia de Sud este o regiune de aproape 4000 km patrati cu o populatie de aproximativ 70.000 de oameni. Rusia este singurul stat care a recunoscut independenta regiunii, votata pentru a doua oara in 2006, dupa o tentativa respinsa pe plan international in 1992. Osetii sunt o etnie diferita de georgieni, acestia creand Osetia de sud in 1922, o regiune ocupata in doua treimi de osetieni, si o treime de georgieni. Peste 100.000 de etnici din Osetia de Sud au fugit peste granita din nord cu Rusia, in Osetia de Nord, regiune autonoma in cadrul Federatiei Ruse. In 1989, localnicii din sud au dorit unificarea cu “fratii” din nord de peste granita, iar conflictul a devenit violent 2 ani mai tarziu cand au avut loc lupte sangeroase. In prezent, armistitiul pe care georgienii au fost obligati sa-l semneze este supravegheat de o misiune de pace mixta, compusa din reprezentanti rusi, georgieni si osetieni, dar intalnirile dintre oficialii de la Tblisii si separatistii osetieni nu au ajuns la niciun rezultat in ultimii ani. Mai mult, liderul osetian, Eduard Kokoity spera ca cele doua regiuni – Osetia de Nord si Osetia de Sud – sa se uneasca pana la sfarsitul anului in curs.
TARA BASCILOR SI CATALONIA: In urma cu 40 de ani, a luat fiinta miscarea separatista basca ETA, care lupta pentru independenta unui teritoriu populat de peste 2 milioane de oameni, situat in nord-vestul Spaniei si in sud-vestul Frantei. ETA a inceput lupta armata din 1968, timp in care a ucis aproape 1000 de oameni in atacuri de tip terorist in Spania. Situati in partea de nord-est a teritoriului spaniol, catalanii nu au apelat la lupta armata pentru autodeterminare. Totusi, parlamentul regional din Barcelona a declarat in urma cu 2 ani despre catalani ca sunt “o natiune”.
SCOTIA: In 1707, Scotia este integrata mai mult sau mai putin cu voia sa in Regatul Unit al Marii Britanii. Actualul premier nationalist Alex Salmond pretinde ca Scotia va fi independenta in 10 ani, dorind organizarea in 2010 a unui referendum privind anularea Actelor Uniunii din 1707. Aceasta, chiar si in conditiile in care sondajele arata ca doar un sfert din populatie ar dori secesiunea.
FLANDRA: Dupa ce Belgia a devenit stat independent in 1830, aceasta a fost permanent divizata intre comunitatea vorbitoare de olandeza – Flandra nordica, si Valonia francofona, in sud. Locuitorii din nord au sustinut permanent ca au fost oprimati de clasele dominante francofone si dupa obtinerea graduala de drepturi au devenit mai prosperi si solicita chiar autonomia regiunii. Criza politica din Belgia s-a accentuat si mai mult ca urmare a divergentelor dintre cele doua comunitati, culminand cu impiedicarea formarii chiar si in momentul de fata a unui guvern pe baza rezultatelor alegerilor din luna iunie a anului trecut.
CORSICA: Insula mediteraneeana a fost cumparata de Franta de la orasul-stat Genova in urma cu cateva secole, in momentul de fata mai multe miscari nationaliste solicitand o autonimie largita sau chiar independenta fata de Franta. Chiar daca sondajele de opinie arata ca majoritatea corsicanilor nu doresc independenta, au avut loc unele atacuri armate ale miscarilor nationaliste care au vizat cladirile publice considerate simbolul Parisului.
TINUTUL SECUIESC: Aceasta regiune a fost timp de 14 ani (1954-1968) regiune autonoma. Populatia numara este formata in majoritate de secui, vorbitori de limba maghiara, si ocupa judetele Covasna, Harghita si partial Mures. Dupa ce Nicolae Ceausescu a anulat statutul de regiune autonoma, secuii au cerut redobandirea acestuia, nu si independenta fata de Romania.
SAHARA OCCIDENTALA: Marocul a ocupat in 1975 regiunea desertica denumita Sahara Occidentala, ca urmare a retragerii coloniale spaniole. Imediat dupa aceasta, frontul Polisario, al rebelilor sharawi a pornit o confruntare de gherila revendicand independenta teritoriului cu o populatie de 260.000 de locuitori. In 1991, un armistitiu supravegheat si in prezent de ONU a fost semnat, dar acesta ramane unul slab, dupa ce Marocul a refuzat sistematic organizarea unui referendum privind viitorul regiunii, fapt stipulat in acordul de pace.
KURDISTAN: Peste 20 de milioane de kurzi locuiesc pe un teritoriu ce se intinde pe suprafata actualelor state ale Turciei, Iranului, Irakului si Siriei. Acestia au generat conflicte cu toate cele patru state ca urmare a pretentiilor de autodeterminare, insa cele mai violente ciocniri au avut loc cu Turcia. Kurzii doresc sa infiinteze un stat – Kurdistan – iar pentru aceasta Partidul Muncitoresc din Kurdistan a demarat o insurgenta armata impotriva Ankarei care a facut peste 30.000 de victime. Timp de 5 ani (1999-2004) a fost semnat un armistitiu care in prezent nu mai este in vigoare.
TAIWAN: Miscarea nationalista Kuomitangul s-a retras in 1949 pe insula de pe coasta sud-estica a Chinei continentale ca urmare a razboiului civil din aceasta tara. Comunistii lui Mao Zedung au infrant miscarea, dar in prezent aceasta continua sa revendice din Taiwan suveranitatea asupra Chinei si a Marii Mongolii. Situatia este cu atat mai tensionata cu cat Statele Unite sustin miscarea nationalista de la Taipei.
PAPUA SI ACEH: Timp de 30 de ani, cele doua regiuni situate in estul, respectiv vestul arhipelagului. Daca in ceea ce priveste regiunea Papua, conflictele au fost izolate si mai putin violente, in cealalta regiune, confruntarile au fost mult mai violente, iar din 2005 s-a semnat un acord de pace monitorizat de Uniunea Europeana. In prezent, conflictele au incetat, dar tensiunile persista.
