Home / A fost azi în lume / A fost 15 octombrie în lume- Guvernul din Suedia a prezentat un proiect de lege pentru apărare, care prevede creșterea treptată a cheltuielilor militare în anii următori, ca răspuns la amenințarea Rusiei, Oficialii Hezbollah au anunțat că vor lansa mai multe rachete dacă trupele israeliene nu încetează ofensivele aeriene și la sol, Susținătorii fostului președinte bolivian, Evo Morales s-au revoltat împotriva poliției după ce un procuror a anunțat că va emite un mandat de arestare pentru acesta
Sursa foto: Politico

A fost 15 octombrie în lume- Guvernul din Suedia a prezentat un proiect de lege pentru apărare, care prevede creșterea treptată a cheltuielilor militare în anii următori, ca răspuns la amenințarea Rusiei, Oficialii Hezbollah au anunțat că vor lansa mai multe rachete dacă trupele israeliene nu încetează ofensivele aeriene și la sol, Susținătorii fostului președinte bolivian, Evo Morales s-au revoltat împotriva poliției după ce un procuror a anunțat că va emite un mandat de arestare pentru acesta

Material realizat de Paula Ganuci și Diana Dumitrescu

Tensiunile diplomatice dintre India și Canada s-au intensificat după ce oficialii din Canada au acuzat agenți indieni de implicare în uciderea separatistului sikh, Hardeep Singh Nijjar, indică BBC. În urma acestor acuzații, ambele țări și-au expulzat diplomații, deteriorând și mai mult relațiile bilaterale. Uciderea lui Nijjar a avut loc în iunie 2023, în regiunea British Columbia, dar tensiunile au escaladat în octombrie 2024. Oficialii din Canada au susținut că au dovezi credibile privind implicarea agenților indieni în asasinat, însă India a respins acuzațiile, considerându-le motivate politic și afirmând că acestea au fost influențate de campaniile separatiste sikh. Relațiile deja tensionate au dus la suspendarea serviciilor de viză și la expulzarea diplomaților de pe ambele părți.

Susținătorii fostului președinte bolivian, Evo Morales s-au revoltat împotriva poliției după ce un procuror a anunțat că va emite un mandat de arestare pentru acesta, confirmă BBC. Mandatul de arestarea a fost emis în contextul unor acuzații de viol și trafic de persoane, infracțiunii pe care Morales le neagă. Tensiunile din Bolivia au escaladat recent, în contextul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale din 2025, în cadrul cărora Morales a anunțat că intenționează să candideze. Conflictele au izbucnit  în mai multe locuri, inclusiv în El Alto, unde grupurile de susținători s-au luptat cu forțele de ordine. Morales și actualul președinte, Luis Arce, ambii din partidul Mas, se luptă pentru a deveni candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale, iar rivalitatea lor a provocat violențe stradale între susținătorii celor două tabere. Susținătorii lui Morales au blocat drumuri principale și au amenințat cu extinderea protestelor dacă fostul președinte va fi arestat.

Federația Libiană de Fotbal a criticat decizia Nigeriei de a boicota meciul de calificare pentru Cupa Africii 2025, indică BBC. Echipa Nigeriei, Super Șoimii, a decis să nu mai participe la meciul cu Libia din cadrul Cupei Națiunilor Africane după ce zborul care trebuia să-i aducă pe jucători la destinație a fost deviat, echipa nigeriană fiind blocată pe aeroportul Al Abraq fără sprijin. Aceasta a ales să se întoarcă acasă, ceea ce a dus la anularea meciului dintre cele două națiuni. Oficialii din Libia, care au organizat jocul, intenționează să ia măsuri legale, în timp ce căpitanul Nigeriei a apărat boicotul, declarând preocupări legate de siguranță și respect. Ambele federații și-au aruncat acuzații, fiecare învinuind-o pe cealaltă pentru dificultățile de călătorie în timpul meciului anterior din Nigeria. Confederația Africană de Fotbal  investighează incidentul, cu posibile rezultate ce includ reprogramarea meciului sau acordarea unei victorii de 3-0 pentru Libia. Incidentul subliniază problemele logistice și tacticile de competiție din fotbalul african.

Prințul moștenitor Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, oficialii UE și cei ai țărilor din Consiliul de Cooperare al Golfului au anunțat participarea la primul summit UE-GCC din Bruxelles, susține Politico. Mohammed a fost confirmat că va fi prezent în cadrul acestui eveniment semnificativ, subliniind îmbunătățirea relațiilor de cooperare dintre cele două organizații, într-un context marcat de tensiuni legate de război în Orientul Mijlociu și discuții despre migrație în cadrul UE.  Mohammed bin Salman a susținut că va participa după ce a fost declarat persona non-grata în Occident, în urma scandalului legat de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018. Deși oficialii UE își doresc sprijinul țărilor din Golf pentru angajamente pro-Ucraina,aceștia întâmpină în obținerea acestui sprijin, în ciuda interesului crescut în consolidarea relațiilor economice și energetice.

Guvernul din Suedia a prezentat un proiect de lege pentru apărare, care prevede creșterea treptată a cheltuielilor militare în anii următori, ca răspuns la amenințarea Rusiei, susține Politico. Ministrul Apărării, Pal Jonson, a declarat că riscul unui atac nu poate fi exclus, iar Rusia rămâne o amenințare principală pentru Suedia și NATO. Planul prevede o creștere de 10% a bugetului militar anul viitor și investiții suplimentare de 170 miliarde de coroane suedeze până în 2030, ceea ce va duce bugetul apărării la 2,6% din PIB. Proiectul include modernizarea echipamentelor militare, extinderea numărului de recruți la 10.000 anual și creșterea efectivelor armatei la 115.000. Se vor achiziționa avioane de recunoaștere, elicoptere și nave noi, iar apărarea civilă va fi întărită pentru a face față unei situații de război. Aceasta reflectă revenirea la strategia din perioada Războiului Rece, când Suedia era pregătită pentru orice scenariu.

Conducătorul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, a declarat că va fi organizat un referendum pentru abolirea alegerilor parlamentare, conform AP News. Emirul a susținut că va fi organizat un referendum pentru desființarea legii care prevedea alegerea prin vot a membrilor consiliului Shura. Consiliul Shura are ca îndatoriri aprobarea bugetului, scrierea de legi, dezbateri privind problemele statului și oferirea de sfaturi către emir. Decizia marchează un regres în ceea ce privește evoluția Qatarului către democrație, evoluție susținută de către Statele Unite ale Americii. Alegerile parlamentare au fost organizate o singură dată, în anul 2021. Conform oficialilor, aceste alegeri au sporit tensiunile dintre triburi și familii.  Legea din Qatar face distincția dintre născut pe teritoriul statului și naturalizat în cadrul statului. În baza acestei legi se conturează legea electorală, care prevede participarea la procesul electoral doar a persoanelor născute în Qatar. Această măsură a declanșat mai multe tensiuni în cadrul triburilor.

 

Oficialii Hezbollah au anunțat că vor lansa mai multe rachete dacă trupele israeliene nu încetează ofensivele aeriene și la sol, conform Al Jazeera Șeful de acțiune, Naim Qassem, a amenințat că va lansa mai multe rachete către orașele israeliene dacă nu se oprește ofensiva Israelului. Acesta a declarat că „Transmit frontului israelian: Soluția este un acord de încetare a focului”. Qassem a mai adăugat că gruparea nu va fi distrusă de bombardamente și nici nu a fost afectată de uciderea liderului grupării. Liderul a anunțat că obiectivul principal al grupării este „rănirea inamicului”, semnalând că ar putea intensifica atacurile în sudul Israelului și doar un acord de încetare a focului în Gaza ar putea opri atacurile grupării. Qassem a devenit liderul grupării în urma asasinării fostului lider, Hassan Nasrallah, în septembrie.

 

Statele Unite ale Americii au cerut Israelului să sporească accesul ajutorului umanitar pentru Gaza, informează BBC. Oficialii Statelor Unite ale Americii au cerut Israelului să mărească gradul de accesibilitate al ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Autoritățile americane au declarat că dacă Israelul nu va lua aceste măsuri, va fi tăiată o parte din asistența militară americană. Anunțul a fost făcut prin intermediul unei scrisori transmise oficialilor de la Teheran și vine în contextul unei noi ofensive israeliene în Gaza care a rezultat într-un număr ridicat de decese în rândul civililor. Statele Unite au mai exprimat îngrijorare legată de starea umanitară în proces de deteriorare, adăugând că Israelul a respins 90% dintre cererile pentru oferirea de ajutor umanitar în ultima lună.

 

Autoritățile sud-coreene au tras focuri de avertisment în urma distrugerii drumurilor de acces de către Coreea de Nord, conform Deutsche Welle. Armata sud-coreeană a declarat că au fost trase focuri de avertisment în urma acțiunilor Coreei de Nord în ceea ce privește distrugerea drumurilor de acces între Coreea de Sud și de Nord. Inițiativa vine în contextul în care oficialii de la Phenian au jurat să distrugă orice cale de acces către Coreea de Sud. Arrmata Coreei de Sud a oferit și dovezi video ale acțiunilor nord-coreene. În ciuda faptului că drumurile dintre cele două state sunt închise de multă vreme, acțiunea Coreei de Nord a avut ca scop menținerea securității naționale și prevenirea izbucnirii războiului.

 

Ministrul de Externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishanka, a făcut o vizită în Pakistan în contextul organizării summit-ului Organizația Cooperării de la Shanghai, relatează Deutsche Welle. Ministrul de Externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishanka, a călătorit în capitala Pakistanului, Islamabad, pentru prima dată în aproape un deceniu, în contextul summmit-ului Organizația Cooperării de la Shanghai. Cele două state nu au plănuite discuții bilaterale, iar vizita va urmări strict programul summit-ului. Organizația Cooperării de la Shanghai cuprinde state precum China, India, Rusia, Pakistan, Iran, Kazakhstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Belarus și alte 16 state care sunt considerate state partenere. Vizita marchează o posibilitate de îmbunătățire a relațiilor dintre cele două state, acestea având o rivalitate de lungă durată pe motive teritoriale.

 

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 5 și 6 octombrie în lume – Comandantul Forței Quds, Esmail Qaani, a dispărut în urma loviturilor aeriene din Beirut, Liderii NATO au hotărât extinderea capacității de apărare a Alianței, Liderii Kazahstanul au organizat un referendum privind construirea primei centrale nucleare a statului

Material realizat de Andrei Rus și Irina Dudu Ministrul Apărării din Olanda, Ruben Brekelmans, a …