Home / A fost azi în lume / Au fost 15 și 16 iunie în lume – Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat că răspunsul grupării Hamas la cea mai recentă propunere de încetare a focului din Gaza este în concordanță cu planul președintelui american Joe Biden, Liderii mondiali au cerut eliberarea prizonierilor de război și returnarea a mii de copii ucraineni luați de Rusia și Persoanele din Gaza au început să se confrunte cu o criză de sănătate din cauza insectelor, apelor reziduale și a gunoiului.
Sursă foto: Ashraf Amra/ Anadolu/Getty Images

Au fost 15 și 16 iunie în lume – Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat că răspunsul grupării Hamas la cea mai recentă propunere de încetare a focului din Gaza este în concordanță cu planul președintelui american Joe Biden, Liderii mondiali au cerut eliberarea prizonierilor de război și returnarea a mii de copii ucraineni luați de Rusia și Persoanele din Gaza au început să se confrunte cu o criză de sănătate din cauza insectelor, apelor reziduale și a gunoiului.

Material realizat de Andrei Rus și Irina Dudu.

Forțele speciale ruse au eliberat doi gardieni de la centrul de detenție din Rostov-pe-Don, după ce aceștia au fost luați ostatici de șase deținuți, relatează Al Jazeera. În operațiunea de eliberare, mai mulți atacatori, care se presupun că fac parte din ISIL, o grupare teroristă afiliată ISIS, au fost uciși. Inițial, autoritățile au încercat negocieri, dar în cele din urmă au intervenit în forță. Deținuții, dintre care trei fuseseră condamnați pentru terorism, au smuls gratiile unei ferestre și au luat ostatici doi gardieni. Niciunul dintre gardieni nu a fost rănit. Incidentul are loc la trei luni după atacul armat asupra unei săli de concerte lângă Moscova, soldat cu 144 de morți, revendicat de ISIL.

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat că răspunsul grupării Hamas la cea mai recentă propunere de încetare a focului din Gaza este în concordanță cu planul președintelui american Joe Biden, relatează Reuters. În declarația televizată Ismail Haniyeh a subliniat că Hamas și alte grupuri palestiniene sunt pregătite pentru un acord cuprinzător, incluzând încetarea focului, retragerea din Gaza, reconstrucția și un schimb de prizonieri. Planul în trei faze prezentat de Biden pe 31 mai prevede negocieri pentru un armistițiu permanent și schimburi treptate de ostatici israelieni pentru prizonieri palestinieni. Pe 11 iunie, Egiptul și Qatarul au confirmat primirea unui răspuns din partea grupurilor palestiniene. În timp ce Israelul a afirmat că Hamas a respins elemente cheie ale planului, un lider Hamas a declarat că schimbările cerute nu sunt semnificative.

Reprezentanții guvernului din Chile au declarat că ministrul Industriei și Resurselor minerale al Arabiei Saudite va vizita statul latino-american următoarea lună, relatează Reuters. Ministrul saudit declarase încă din martie către publicația Reuters că statul său este interesat să procure litiu din străinătate, deoarece statul saudit este interesat să intre în sectorul vehiculelor electrice. Printr-un email către jurnaliști, ministrul a confirmat că va fi în Chile în iulie, dar a declarat că nu a fost decisă încă o dată exactă pentru întâlnirea oficială. O sursă guvernamentală a declarat către Reuters că scopul vizitei este de a discuta o potențială investiție saudită în obținerea litiului. Chile este al doilea producător de litiu la nivel mondial, resursă vitală pentru producerea vehiculelor electrice.

Reprezentanții grupării Hamas au declarat că militanții grupării au atacat două nave civile și un distrugător american în Marea Roșie și Marea Arabiei, conform Reuters. Într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al grupării Hamas, Yahya Saree, a declarat că s-au lansat mai multe rachete balistice către distrugătorul american, iar către navele civile s-au lansat rachete anti-navă și drone. Cu toate acestea, nu este clar dacă țintele vizate au fost lovite. Organizația Operațiunile de Comerț Maritim al Regatului Unit (UKMTO) a declarat că o ambarcațiune aflată lângă de un port din apropierea strâmtorii Bab-el-Mandeb a raportat două explozii în proximitate.

Opt soldați israelieni au fost uciși într-o explozie din Gaza, relatează France 24. Purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, a declarat că soldații au murit în timp ce se aflau în interiorul unui vehicul militar de transport care se deplasa în zona orașului Rafah, din sudul Fâșiei Gaza. Acesta a menționat că explozia a avut loc din cauza unui dispozitiv exploziv plantat în zonă sau din cauza unui rachete anti-tanc. Pierderea soldaților israelieni se află prin cele mai grele pentru armată de când a început ofensiva în Gaza toamna trecută. Prim ministrul israelian și-a exprimat condoleanțele printr-un comunicat față de toți soldații care și-au pierdut viețile. Cu toate acestea, prim ministrul a declarat că în ciuda costurilor ridicate, obiectivele războiului trebuie realizate.

Persoanele din Gaza au început să se confrunte cu o criză de sănătate din cauza insectelor, apelor reziduale și a gunoiului, potrivit CNN. Alimentarea cu apă a fost întreruptă de nouă luni, iar grămezile de deșeuri acoperă toate străzile. Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a raportat că peste două treimi din facilitățile și infrastructura de apă și cea sanitară din Gaza au fost distruse sau avariate din cauza conflictului. Multe alte facilități sunt scoase din funcțiune din cauza accesului limitat, a lipsei de energie electrică și combustibil pentru a opera generatoarele. Temperatura medie maximă în Gaza este de așteptat să fie în jur de 30 de grade Celsius, iar vremea mai caldă va agrava criza sanitară. 

Liderii mondiali au cerut eliberarea prizonierilor de război și returnarea a mii de copii ucraineni luați de Rusia, relatează Al Jazeera. La Summitul pentru Pace care a avut loc în Ucraina, zeci de lideri au declarat că integritatea teritorială a Kievului ar trebui respectată și au cerut negocieri între toate părțile pentru a găsi o soluție durabilă în conflictul în desfășurare cu liderii Rusiei. Majoritatea țărilor reprezentate au susținut, de asemenea, apelul pentru schimbul complet de soldați capturați și returnarea copiilor ucraineni deportați. Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy a sperat că „rezultatele” vor fi obținute „cât mai curând posibil” și a adăugat că Rusia nu este pregătită pentru o pace justă. În cadrul acestui Summit, s-au afirmat, de asemenea, principiile suveranității, independenței și integrității teritoriale a tuturor statelor, inclusiv a Ucrainei, în limitele granițelor lor recunoscute internațional.

Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a elogiat summitul Grupului celor Șapte pe care l-a prezidat și a respins controversa privind avortul, relatează Reuters.  Vorbind la sfârșitul summitului, ea a negat că ar fi limitat angajamentul G7 față de drepturile la avort sau sprijinul pentru comunitatea LGBTQ+. Giogia Meloni a declarat că nu a existat nicio regresie în privința niciuneia dintre aceste probleme și că limbajul adoptat anterior de G7 nu trebuia reprodus cu exactitate. Meloni și-a exprimat, de asemenea, mândria că Papa Francisc a fost primul pontif care a participat la un G7, vorbind despre riscurile și beneficiile inteligenței artificiale.

Sancțiuni au fost impuse grupului Tzav 9, un grup israelian care a împiedicat convoaiele de ajutor să ajungă în Gaza, potrivit BBC. Departamentul de Stat al SUA a declarat că bunurile grupului Tzav 9 vor fi înghețate și că americanilor le va fi interzis să aibă de-a face cu acesta. Activistii israelieni au împiedicat, de mai multe luni, convoaiele de ajutor destinate palestinienilor din Fâșia Gaza. SUA a sancționat anterior coloniști evrei implicați în atacuri asupra palestinienilor și grupuri militante palestiniene. ONU a avertizat că peste un milion de oameni din Gaza ar putea înfrunta foametea până la mijlocul lunii iulie, dacă mai mult ajutor nu va fi permis să intre în Fâșie.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 31 octombrie în lume – Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală, iar Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat că țara sa are dreptul suveran de a negocia „cu oricine dorește”

Material realizat de Cristian Matei și Paula Gănuci Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, …