Material realizat de Maria Pițigoi
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord de reducere a consumului de gaze naturale în această iarnă, informează The Guardian. Miniștrii Energiei din cele 27 de state membre au susținut în cea mai mare parte un plan pentru o reducere voluntară cu 15% a consumului de gaz începând din luna august și până în luna martie, anul viitor. În cazul întreruperii totale a aprovizionării cu gazul din partea Rusiei sau a cererii mari, statele UE pot declara o urgență energetică care declanșează economii obligatorii. Unele țări vor fi scutite de reducerile obligatorii de consum dacă sunt națiuni insulare neconectate la rețeaua de gaze a UE sau, la fel ca statele baltice, au sisteme electrice separate și se bazează pe gaz pentru a produce electricitate. Oficialii Spaniei, Portugaliei și Greciei s-au arătat nemulțumiți de măsurile propuse de Comisia Europeană, considerând că sunt nedrepte și că nu s-a ținut cont de circumstanțele lor naționale. Acordul a venit la mai puțin de 24 de ore după ce firma energetică controlată de stat a Rusiei, Gazprom, a anunțat reducerea la jumătate a livrărilor de gaz spre Europa începând din această săptămână.
Oficialii Statelor Unite ale Americii au acuzat liderii Chinei de „provocări” sporite împotriva rivalilor care revendică teritorii în Marea Chinei de Sud și a altor state care operează acolo, potrivit Reuters. Potrivit lui Jung Pak, secretar adjunct pentru Asia de Est în cadrul Departamentului de Stat al SUA, aeronavele chineze s-au implicat din ce în ce mai mult în interceptări nesigure ale aeronavelor australiene în spațiul aerian internațional deasupra Mării Chinei de Sud și, în trei incidente separate din ultimele luni, au provocat activitățile de cercetare marină și de explorare energetică în cadrul zonei economice exclusive a Filipinelor. Au avut loc „zeci” de incidente în prima jumătate a anului care implică armata chineză în Marea Chinei de Sud, o creștere bruscă în ultimii cinci ani, a constatat Ely Ratner, secretar adjunct al Apărării pentru Afaceri de Securitate în regiunea Indo-Pacifică. Aceasta a declarat că un astfel de comportament agresiv și iresponsabil reprezintă una dintre cele mai semnificative amenințări la adresa păcii și stabilității în regiune de astăzi, inclusiv în Marea Chinei de Sud și dacă Armata Republicii Populare Chineze (PLA) continuă, este doar o chestiune de timp până când va avea loc un incident sau un accident major în regiune.
Liderii Africii de Sud au cerut ca Israelul să fie declarat „stat de apartheid”, anunță Al Jazeera. Guvernul sud-african și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu ocuparea continuă de către Israel a unor „porțiuni semnificative din Cisiordania” și dezvoltarea de noi așezări acolo, considerându-le „exemple flagrante de încălcări ale dreptului internațional”. De la începutul conflictului, guvernul sud-african a rămas un aliat puternic al Palestinei, oferind sprijin material și public pentru cauza eliberării sale. „În calitate de sud-africani asupriți, am experimentat direct efectele inegalității rasiale, ale discriminării și ale negării și nu putem sta pe loc în timp ce o altă generație de palestinieni este lăsată în urmă”, a declarat Naledi Pandor, ministrul relațiilor internaționale și cooperării din Africa de Sud, în cadrul celei de-a doua întâlniri a șefilor de misiune palestinieni în Africa. Astfel, solicită Adunării Generale a Națiunilor Unite (UNGA) să înființeze un comitet pentru a verifica dacă Israelul îndeplinește cerințele pentru a fi declarat stat apartheid.
Prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MBS) al Arabiei Suadite a anunțat că va semna un acord energetic cu Grecia, relatează Al Jazeera. Vizita lui bin Salman în Grecia este prima în Uniunea Europeană de la uciderea în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, prințul moștenitor fiind așteptat să viziteze Franța în continuare. „Putem oferi Greciei și Europei de Sud-Vest prin intermediul Greciei energie regenerabilă mult mai ieftină și putem obține un Memorandum de înțelegere semnat în acest sens astăzi”, a declarat MBS în timpul vizitei sale. Grecia și Arabia Saudită au convenit în mai asupra principalelor condiții pentru a înființa o societate mixtă care să construiască un cablu de date, așa-numitul „Coridorul de date Est către Med”, care va fi dezvoltat de MENA HUB, deținut de STC din Arabia Saudită și compania grecească de telecomunicații și aplicații prin satelit TTSA.
Peste 200 de oameni au fost uciși în conflictele dintre bande în capitala Haitiului, Port-au-Prince, în decurs de 10 zile, raportează BBC. Luptele dintre bande s-au intensificat în urma asasinării președintelui Jovenel Moïse de către mercenari anul trecut, dar a atins niveluri șocante începând cu luna iulie, odată cu izbucnirea conflictelor dintre cele două alianțe criminale, cunoscute sub numele de G9 și G-Pèp. Aproape jumătate dintre cei care au murit erau rezidenți fără legături cu bandele care luptă pentru controlul cartierului Cité Soleil. Din cauza violențelor din zonă, aprovizionarea cu combustibil, hrană și apă potabilă a fost întreruptă, aproximativ 3.000 de locuitori au fost forțați să plece, iar casele multora dintre aceștia au fost distruse de bande.