Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 10 mai în lume – Președințele Mexicului a avertizat că nu va participa la summitul Americilor, Comisia de apărare din cadrul Parlamentului Finlandez a recomandat intrarea țării în NATO, iar Poliția din Portugalia a desfășurat o razie la o instituție locală în care personalul pro-Kremlin gestiona cazurile refugiaților ucraineni
Andrés Manuel López Obrador, președintele Mexicului.

A fost 10 mai în lume – Președințele Mexicului a avertizat că nu va participa la summitul Americilor, Comisia de apărare din cadrul Parlamentului Finlandez a recomandat intrarea țării în NATO, iar Poliția din Portugalia a desfășurat o razie la o instituție locală în care personalul pro-Kremlin gestiona cazurile refugiaților ucraineni

Material realizat de Dora Timar

Avocatul activistei pentru drepturile omului în Crimeea, Iryna Danylovich, a acuzat autoritățile rusești de răpirea acesteia, conform CNN. Familia și prietenii Irynei Danylovich nu au idee unde se află aceasta, tatăl activistei povestind cum tânăra plănuia să se întoarcă cu transportul public înapoi acasă pe 29 aprilie după finalizarea turei la o facilitate medicală în localitatea Koktebel, din sud-estul Crimeei. Avocatul activistei a declarat că o unitate specială a poliției a vizitat familia acesteia și i-a anunțat că Iryna se află în arest administrativ timp de 10 zile pentru “transferul de informații neclasificate către un stat strain”. Autoritățile au refuzat să ofere documente în care este expusă decizia, iar avocatului nu i s-a permis să își vadă clienta. Autortiățile din Crimeea au refuzat să ofere informații cu privire la acest caz.

Președințele Mexicului a avertizat că nu va participa la summitul Americilor inițiat de președintele Statelor Unite, Joe Biden, informează CNN. Președintele Mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunțat că va boicota Summitul Americilor care urmează să aibă loc luna viitoare, atrăgând atenția cu privire la decizia gazdei summitului, Statele Unite, de a nu invita liderii din Cuba, Nicaragua și Venezuela. Oficialii Statelor Unite au anunțat anterior că guvernele din cele trei țări nu vor fi invitate la summit pe baza raporturilor cu privire la încălcarea drepturilor omului. De asemenea, președintele Braziliei ar putea lipsi anul acesta de la Summit. Summitul Americilor este o adunare generală a țărilor din America de Sud, Nord, Centrală și din Caraibe, având loc odată la 4 ani.

 

Comisia de apărare din cadrul Parlamentului Finlandez a recomandat intrarea țării în NATO, relatează Al Jazeera. Recomandarea comisiei a venit pe fondul ultimelor pregătiri pentru decizia oficială cu privire la integrarea Finalndei în alianța militară transatlantică. Comisia de apărare din cadrul Parlamentului finlandez a emis un comunicat prin care și-a exprimat clar poziția cu privire la intrarea în NATO, anunțând că este cea mai bună decizie pentru. Președintele finlandez Sauli Niinisto este așteptat să anunțe joi decizia sa cu privire la integrarea țării în NATO, o decizie semnificativă pentru politicile de securitate ale țării. Liderul comisiei de apărare, Petteri Orpo a declarat “Cea mai bună soluție pentru securitatea Finlandei este cea de a fi membru NATO. Această decizie va consolida capcitatea națională de apărare a Finlandei cu sprijinul resurselor militare semnificative ale alianței”.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că strategia guvernului chinez de eliminare completă a virusului COVID-19 din țară este nesustenabilă, informează Al Jazeera. Oficialii agenției ONU pentru sănătate au anunțat că este necesar ca focarul COVID-19 să fie gestionat într-un mod care arată respect față de drepturile fundamentale ale omului. Măsurile guvernului chinez, prin care peste 25 milioane de cetățeni din Shanghai au fost blocați în case pentru săptămâni întregi în încercarea de eradicare a virusului, au fost aspru criticate. Carantina și măsurile dure s-au intensificat în Shanghai, cauzând indignare și proteste în statul chinez. Directorul pentru urgențe din cadrul OMS, Micheal Ryan, a declarat că este timpul ca guvernul chinez să își reconsidere abordarea, arătând respect față de oameni și drepturile lor fundamentale. Președintele Xi Jinping a avertizat că cetățenii care vor critica aceste măsuri vor fi aspru pedepsiți.

Poliția din Portugalia a desfășurat o razie la o instituție locală în care cetățeni ruși pro-Kremlin gestionau cazurile refugiaților ucraineni, conform Reuters. Poliția din Portugalia a demarat o intervenție la un centru de ajutor pentru refugiați gestionat de municipalitatea Setubal, în apropiere de Lisabona, pe baza unor acuzații conform cărora voluntarii ruși pro-Kremlin au adunat datele personale a zeci de ucraineni refugiați din cauza invaziei guvernului rus. Un cuplu care se ocupa de centru, Igor Khashin și soția sa Yulia, au făcut copii documentelor personale ale refugiaților și au încercat să afle informații personale despre familiile celor rămași în Ucraina, motiv pentru care ucrainenii au raportat situația către autoritățile locale din Portugalia. Municipalitatea Setubal condusă de Partidul Comunist Portughez a fost criticată pentru lipsa atitudinii cu privire la invazia Rusiei în Ucraina. Investigațiile vor continua, ministrul afacerilor parlamentare Ana Catarina Mendes declarând că este necesară o investigație profundă și că “guvernul nu va permite ca cei veniți aici…să nu fie tratați cu demnitate și respect”.

Republica Cehă a fost aleasă pentru a înlocui Rusia în consiliul ONU pentru drepturile omului, relatează Reuters. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a ales Republica Cehă pentru a înlocui Rusia în urma suspendării celei din urmă pentru invazia începută în Ucraina. Rusia se afla în cel de-al doilea an din cei trei ani de mandat.. Republica Cehă a fost aleasă cu 157 de voturi “pentru” iar 23 de membri s-au abținut, urmând ca oficialii țării să finalizeze mandatul rămas. Consiliul pentru drepturile omului va găzdui o sesiune specială cu privire la Ucraina și va verifica raporturile cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale pe teritoriul țării.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …