Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 20 ianuarie în lume – Joe Biden ia primele decizii majore din prima sa zi de mandat, miliardarul chinez Jack Ma reapare în public după 3 luni de absență, iar Grecia și Turcia anunță reluarea negocierilor privind disputele teritoriale din Marea Egee
Credit foto: Doug Mills/EPA

A fost 20 ianuarie în lume – Joe Biden ia primele decizii majore din prima sa zi de mandat, miliardarul chinez Jack Ma reapare în public după 3 luni de absență, iar Grecia și Turcia anunță reluarea negocierilor privind disputele teritoriale din Marea Egee

Material realizat de Ioana Mănăilă și Dora Timar

Limitarea poluării aerului la nivelurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății ar putea preveni circa 50000 de decese în Europa, în condițiile în care OMS estimează că circa 7 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza acestui fenomen, informează The Guardian. OMS consideră că poluarea aerului este una dintre principalele cauze pentru apariția bolilor și a absenței de la locul de muncă, la nivel global. Orașele cu străzi aglomerate și un consum ridicat de energie sunt cele care generează apariția bolilor cauzate de poluarea aerului. Mark Nieuwenhuijsen de la Institutul Barcelona pentru Sănătate Globală (ISCGlobal) a declarat că cercetarea dovedește că multe orașe încă nu fac suficiente progrese pentru a combate poluarea aerului. Sasha Khomenko, coautor al studiului de la ISCGlobal a declarat că este nevoie de o schimbare urgentă „de la traficul motorizat privat, până la transportul public și o reducere a emisiilor din industrie, aeroporturi și porturi”. Aceasta a informat despre necesitatea aplicării unor măsuri la nivel local de reducere a emisiilor de carbon și a cerut prezența mai multor copaci și spații verzi în zonele urbane.

Ministerul tehnologiei din India a cerut platformei de socializare WhatsApp să renunțe la modificările aduse politicii sale de confidențialitate pe care le-a anunțat la începutul acestei luni, susținând că aceste modificări sunt discriminatorii în comparație cu utilizatorii europeni, relatează Al Jazeera. Ministrul Indiei pentru Electronică și Tehnologia Informației a înaintat un e-mail șefului platformei WhatsApp, Will Cathcart, declarând că modificările propuse provoacă îngrijorări cu privire la implicațiile asupra alegerii și autonomiei cetățenilor indieni, solicitând retragerea acestora. Utilizatorilor indieni nu li s-a oferit posibilitatea de a renunța la un schimb de date cu compania Facebook, având mai puține opțiuni în comparație cu utilizatorii europeni. Ministerul Tehnologiei a declarat că acest „tratament atrage critici serioase și trădează o lipsă de respect pentru drepturile și interesul cetățenilor indieni care formează o parte substanțială din baza de utilizatori WhatsApp”. Compania a informat că va întârzia lansarea noii politici până în luna mai.

Cel puțin patru persoane au murit, printre care și un preot catolic, iar alte zece au fost rănite miercuri, în urma unei explozii din centrul Madridului, provocate de o scurgere de gaz, conform Reuters. O clădire care aparținea Bisericii Catolice a fost distrusă de o explozie, informează autoritățile locale. În timp ce fumul ieșea din clădirea parțial prăbușită, autoritățile au început evacuarea persoanelor în vârstă dintr-o casă de bătrâni din apropiere. Au fost distruse în totalitate 5 etaje ale clădirii, în timp ce două etaje inferioare au rămas în mare parte intacte, fiind carbonizate în unele părți. Clădirea era un complex care oferea pregătire rezidențială preoților și oferea mese persoanelor fără adăpost, conform declarațiilor unui martor.

Un studiu din Marea Britanie, care investighează impactul stărilor de spirit ale persoanelor, a arătat că stările negative sunt mai contagioase în rândul adolescenților decât cele pozitive, ceea ce contrazice cercetările anterioare în care buna dispoziție poate schimba starea negativă a unei persoane, conform The Guardian.  Studiul făcut de universitățile Oxford și Birmingham studiază impactul stărilor din rândul adolescenților, în cadrul unei rețele sociale, constatându-se că dispozițiile devin similare cu cele ale persoanelor cu care își petrec timpul. Cercetarea a fost făcută pe două ansambluri muzicale, implicând persoane cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, care au participat la concerte în străinătate. Conform studiului, Dr Per Block, de la Centrul Leverhulme pentru Științe Democratice de la Oxford, a declarat că stările negative sunt cele care se transmit în mare măsură, adolescenții fiind afectați de starea de spirit a celor din jur. Cercetarea contrazice studiile anterioare în care buna dispoziție era cea care se transmitea cel mai eficient, starea de spirit negativă fiind asociată cu retragerea socială. Bunăstarea emoțională a copiilor și a adolescenților este un subiect important pentru cei din domeniul educației și sănătății. Se pune accent pe situația actuală, în care pandemia continuă să afecteze procesul de învățare și limitează contactele sociale.

Jack Ma, co-fondatorul  platformei chineze de comerț electronic Alibaba, a apărut pentru prima dată în pubic din luna noiembrie de când Beijingul a început represiunea asupra firmelor sale, declarând că în tot acest timp a „studiat și gândit”, informează The Guardian. Jack Ma, un om de afaceri celebru și una dintre cele mai bogate persoane din China nu a făcut nicio declarație în mod public de când autoritățile de reglementare au blocat Ant Group, campania de plăți financiare pe care o deține. Absența acestuia în tot acest timp a generat numeroase discuții, crezându-se că a fugit din China. Autoritățile din Beijing au început o anchetă pe baza acuzațiilor de „practici monopoliste” de la Alibaba și au ordonat Ant Group să-și reducă operațiunile. Brock Sivers, directorul general al fondului de capital privat Kaiyuan Capital din Hong Kong, a declarat că Jack Ma a avut o apariție neașteptată, „la fel de bruscă precum dispariția sa anterioară”, considerată un „semn că relația sa cu autoritățile de reglementare din Beijing s-a stabilizat”.

Echipele de salvatori trimise să elibereze din subteran mai mulți mineri blocați în urma exploziei unei exploatări de aur din provincia Shandong din China, au reușit să foreze mai multe căi de acces, căutând și eventuali alți supraviețuitori, conform Reuters. În total, 22 de muncitori au fost blocați în urma unei explozii în mina Hushan din coasta de est a Chinei, încă din 10 ianuarie. O echipă trimisă imediat la locul faptei a reușit să furnizeze provizii pentru 11 dintre muncitori. Guvernul chinez a trimis miercuri 16 echipe de specialitate pentru a-i salva, alături de 80 de persoane din cadrul echipajului medical inclusiv nutriționiști, neurochirurgi, specialiști în traumatologie și psihologi. Operațiunea implică crearea a 10 canale care urmează a fi utilizate spre a îi ridica pe muncitori din mină. Unul dintre muncitori a decedat după ce intrase în comă în urma exploziei. Echipele de salvare au anunțat că nu pot estima cât de repede vor reuși să finalizeze operațiunea, dar că procesul este într-o derulare rapidă pentru a evita alte evenimente tragice.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a semnat mai multe decrete care vizează o revenire de la politicile predecesorului său Donald Trump, în prima zi de la preluarea mandatului, relatează Reuters. Președintele Joe Biden a semnat 15 acte executive imediat după ce a depus jurământul, anulând politicile create de predecesorul său republican și luând primele decizii privind pandemia de COVID-19 și combaterea schimbărilor climatice. În cazul crizei de coronavirus, președintele democrat a semnat un act pentru obligativitatea purtării măștilor la nivel federal fiind un prim pas pentru crearea noilor politici de combatere a pandemiei în țară. Un alt document important pe care Biden l-a semnat în prima zi ca președinte a fost revenirea SUA în acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice. Activitatea liderului de la Casa Albă va continua prin revocarea interdicției persoanelor transexuale în armata americană și oprirea fondurilor pe care Statele Unite ale Americii le oferea pentru programe internaționale anti-avort.

Partidul Democrat a preluat controlul asupra Senatului din Statele Unite ale Americii, iar noul lider al majorității democrate a promis că formațiunea se va ocupa în primă instanță de problemele sociale și economice din țară, informează Al Jazeera. Partidul Democrat a preluat controlul asupra Senatului pentru prima dată în ultimii 6 ani, odată cu inaugurarea vicepreședintei Kamala Harris și depunerea jurământului de ultimii doi senatori democrați aleși recent în statul Georgia. Chuck Schumer, noul lider al majorității, a promis că primele obiective de atins includ criza pandemiei, recesiunea economică, nedreptatea rasială și combaterea schimbărilor climatice. Schumer a declarat că “Senatul se va ocupa de provocările cu care țara noastră se confruntă acum, fără întârzieri, fără soluții timide, dar cu îndrăzneală și curaj”. Paul Beck, profesor de științe politice la Universitatea din Ohio a declarat că democrații trebuie să fie atenți la modul în care abordează legislația în Congres, dar a adăugat că “Biden cunoaște Senatul. El nu este genul de persoană care ar încerca să amenințe sau să atace republicanii. El chiar își dorește să îi convingă să lucreze alături de el,”

Mii de oameni din Sri Lanka au băut o “poțiune anti-COVID19” al cărei creator susține că a fost îndrumat de zei hinduși, dar un ministru și mai mulți cetățeni s-au infectat cu virusul la scurt timp după aceea, conform Al Jazeera. Băutura a fost creată de Dhammika Bandara, autoproclamat sfânt, care susține că ”a fost contactat de Kali”, zeița hindusă a distrugerii, și a vândut poțiunea respectivă atât miilor de oameni care s-au deplasat în masă spre satul lui, cât și unor politicieni, companii și temple sfinte din țară. Ministrul femeilor și al dezvoltării copilului din țară, Piyal Nishantha de Silva, alături de mai mulți politicieni și cetățeni care s-au adunat în masă au fost testați pozitiv pentru coronavirus la scurt timp după ce au băut siropul. Bandara a fost aspru criticat pentru răspândirea informațiilor false și încurajarea oamenilor de a încălca restricțiile, iar ministrul mass-mediei din țară a declarat că “Deși unii parlamentari au băut siropul, guvernul nu încurajează această mișcare”. În prezent există 53.750 de infecții cu coronavirus în Sri Lanka și 270 de oameni au decedat în urma infectării.

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că vor avea loc discuții asupra conflictului teritorial cu reprezentanții Turciei, conform Reuters. Reprezentanții din Ankara și Atena au avut pe parcursul a 14 ani, din 2002 în 2016, aproximativ 60 de întâlniri oficiale pentru dezbatere asupra teritoriului din Marea Egee și estul Mării Mediterane. După o pauză de 4 ani, săptămâna viitoare va avea loc o nouă discuție, iar prim ministrul Greciei a declarat că este optimist în privința acesteia, oficialii Greciei dorind doar stabilirea delimitării zonelor maritime din zona disputată. Reprezentanții Turciei au anunțat că își doresc să rezolve toate problemele rămase inclusiv a spațiului aerian și a statutului unor insule din Marea Egee. Prim-ministrul Mitsotakis a anunțat Parlamentul că în cazul în care cele două părți nu reușesc să ajungă la un compromis, disputa ar trebui să fie plasată în cadrul unei instanțe judecătorești internaționale.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 23 decembrie în lume – Președintele ucrainean, Volodimir Zelenskiy, l-a acuzat pe premierul slovac, Robert Fico, că sprijină indirect Rusia și pe Vladimir Putin, Premierul francez, François Bayrou, a anunțat numirea unui nou guvern pentru a încerca să pună capăt impasului politic, Autoritățile de la Kremlin au negat zvonurile apărute în presa internațională, conform cărora, soția fostului președinte sirian, Bashar al-Assad, ar fi depus cerere de divorț și ar intenționa să se întoarcă în Marea Britanie

Material realizat de Nicoleta Dumitru și Anca Badea    Președintele ucrainean, Volodimir Zelenskiy, l-a acuzat …