Home / A fost azi în lume / A fost 17 mai în lume – cel mai grav atentat din acest an în Irak, proteste violente în Kenia și continuarea negocierilor de pace din Siria
Zeci de morți și peste 100 de răniți pe străzile capitalei Badgad în urma celor mai sângeroase atentate care au avut loc în Irak în acest an

A fost 17 mai în lume – cel mai grav atentat din acest an în Irak, proteste violente în Kenia și continuarea negocierilor de pace din Siria

Material realizat de Oana Hroștea și Ionuț Grozavu

TITLURILE ZILEI

Cel mai grav atac terorist de anul acesta din Irak a avut loc marţi când trei bombe au fost detonate în capitala ţării, în urma căruia cel puţin 72 de oameni au fost ucişi și alţi 140 răniţi, relatează Reuters. O bombă a fost detonată de către o persoană într-o piaţă din nordul districtului musulman șiit al-Shaab din Bagdad, o altă bombă a fost detonată într-o maşină lângă oraşul Siit Sadr, iar a treia bombă a fost detonată tot de către o maşină în cartierul mixt șiit – sunnit Al- Rasheed. Primul-ministru Haider al-Abadi a ordonat după atac arestarea oficialului de securitate însărcinat cu apărarea al-Shaab, însă fără a justifica gestul său.

În urma întâlnirii de marţi de la Viena, liderii mondiali şi-au reînnoit apelurile pentru a înceta ostilităţile din Siria, cu scopul de a reîncepe discuţiile de pace pentru a pune capăt războiului civil sirian, relatează Al Jazeera. Discuţiile au fost conduse de către John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Sergey Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, Staffan de Mistura, reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite în Siria, cât şi de alţi lideri din Grupul Internaţional de Suport din Siriei al celor 17 naţiuni.

Președintele rus Vladimir Putin va efectua la sfârșitul acestui an o multașteptată vizită în Japonia, anunță Reuters. Înainte de aceasta, Putin si prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, vor discuta cel mai probabil in septembrie la Vladivostok in Rusia idei de anvergură, interesante şi de cooperare pe scară largă, precizează aceeași sursă De asemenea, cei doi s-au întâlnit luna aceasta pentru a discuta o dispută teritorială ce implică un set de insule sub numele de Kurile în Rusia şi Teritoriile de Nord în Japonia, ce reprezintă principalii factori care au complicat semnarea unui tratat de pace in cel de-Al Doilea Război Mondial între cele două ţări.

Liderul opoziţiei din Rusia, Alexei Navalny, şi alţi colegi activişti anticorupţie au fost atacaţi fizic marţi de un grup de bărbaţi într-un aeroport din sudul Rusiei, potrivit unui clip video postate pe o reţea de socializare. Filmările îi arată pe agresori, descrişi de Navanly ca fiind cazaci, purtând căciuli tradiţionale de blană, alţii fiind îmbrăcaţi în stil militar şi purtând ghete negre, cum îi udau cu lapte pe cei din grup în afara terminalului aeroportului Anapa, la aproximativ 1.500 de kilometri distanţă de Moscova, înainte de a-i agresa, informează Reuters. Dmitri Slaboda, unul dintre cazaci, a mărturisit că planul iniţial a fost de a-i stropi cu lapte, însă totul a devenit violent după ce unul dintre activişti l-a împins pe un cazac mai în vârstă.

Un militant islamist a fost arestat de către poliţia din Bangladesh pentru uciderea unui profesor în contextul unui val de atacuri asupra activiştilor liberali si a altor minorităţi din Asia de Sud, relatează Reuters. Victima, Rezaul Karim Siddiquee in vârstă de 58 de ani era profesor de engleză la Universitatea Rajshahi și a fost ucis, conform Statului Islamic ce a revendicat această crimă, din cauza “chemării la ateism”. Sâmbătă, suspectul a fost arestat și dus in faţa judecătorilor unde a pledat vinovat.

ue donald tusk boris johnsonPreşedintele Consiliului European, Donald Tusk, susţine că singurul sinonim pentru termenul de „Uniune Europeană” este cel de „haos politic” şi că afirmaţiile lui Boris Johnson, combatantul cheie pentru ieșirea Marii Britanii din UE, sunt „absurde”, informează BBC. Politicianul a declarat că a încercat doar să-şi apere „viziunea sa despre Europa” şi că nu poate să se abţină după ce Johnson a comparat obiectivele UE cu cele ale lui Hitler.

Un grup de protestatari a acuzat poliţia din Kenia că a folosit în cursul zilei de luni o “violenţă oribilă” pentru a stopa manifestarea unui protest de opoziţie din capitală, relatează BBC. Protestatarii au fost bătuţi chiar şi după ce au renunţat la protest, a declarat Comisia Naţională pentru drepturile omului din Kenia. Şeful poliţiei a declarat că ofiţerii au intervenit doar pentru a reduce „fărădelegile”, însă o anchetă interna va avea loc pentru a verifica afirmaţiile.

Salah Abdeslam, suspectul reținut de autoritățile belgiene și extrădat în Franța pentru organizarea atentatelor teroriste de la Paris din luna noiembrie a anului trecut, a fost observat postând o fotografie cu steagul Statului Islamic pe Facebook de către autoritățile belgiene cu 3 săptămâni înaintea tragediei în urma căreia 130 de persoane și-au pierdut viața, relatează The Telegraph. Chiar dacă centrul naţional de ameninţare și terorism al Belgiei a fost inştiinţat de această fotografie, autorităţile au eşuat in a opri tragicul eveniment care a şocat o lume intreagă. Luna trecută, o comisie parlamentară a aflat faptul că poliţia belgiană a abandonat o pistă legată de Abdeslam si fratele său Brahim, ceea ce a permis ca Abdeslam să continue cu pregătirea atacurilor. Acesta din urmă s-a aruncat in aer într-o cafenea din Paris in noaptea masacrului.

spania siria jurnalisti ostatici pampliega lopez sastreDupă o perioadă de 10 luni in care au fost ţinuţi ostatici in Siria de către reţeaua de terorişti al-Nasura, jurnaliștii independenți Antonio Pampliega, Jose Manuel Lopez si Angel Sastre au fost eliberaţi pe 8 mai după ce guvernul spaniol a plătit 11 milioane de dolari răscumpărare, înştiinţează The Telegraph. Pe lângă Spania, Franţa si alte ţări europene au fost nevoite sa plătească numeroase sume de bani grupărilor teroriste islamice pentru eliberarea ostaticilor din ultimii ani. După eliberarea celor 3 captivi, guvernul spaniol a ţinut să mulţumească Turciei și Qatarului pentru ajutorul lor in negocierile cu gruparea jihadistă din Siria.

O asistentă medicală a decedat fiind lovită de o maşină ce era urmărită de către echipajele de poliţie, în capitala Scoției, Edinburgh. Victima in vârstă de 33 de ani s-ar fi îndreptat către casă când a avut loc coliziunea, înştiinţează The Guardian. În urma acestei tragedii, 3 bărbaţi au fost reţinuţi iar poliţia caută un al patrulea. De asemnea, organele legii cercetează circumstanţele în care a avut loc accidentul. Femeia a fost resuscitată la locul tragediei însă, în ciuda tuturor eforturilor a decedat la spital.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …