A noua ediție a festivalului internațional al filmului de animație, Anim’est 2014 a avut loc între 3 și 12 octombrie, la București. Filme pentru cei mari și cei mici, filme de groază sau producții cu mesaje puternice, toate au fost aduse în fața publicului din capitală, pe parcursul celor nouă zile de festival. În prima zi a competiție organizate în cadrul Anim’est 2014, la Cinema Studio a fost proiectat filmul brazilian, ”The boy and the world”, cel care avea să fie răsplătit cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj din competiție. Un film de 80 de minute care, fără a se folosi de cuvintele rostite, atrage atenția asupra realităților dure ale epocii în care trăim.
“The boy ant the world” surprinde, din perspectiva unui copil, modul în care lumea se îndreaptă inevitabil către globalizare, precum și impactul acesteia asupra comunităților rurale și a tradițiilor culturale. De altfel, globalizarea ar putea fi cosiderată personajul negativ al filmului regizat de Ale Abreu.
Trăind împreună cu părinții lui, într-o casă din chirpici dintr-o localitate izolată de la marginea junglei, băiatul pe nume Cuca duce o viață simplă, liniștită și plină de culoare. În momentul în care tatăl lui este nevoit să plece din comunitatea săracă pentru a-și căuta un loc de muncă în oraș, universul copilului este de-a dreptul zdruncinat. Astfel, Cuca hotărăște să plece de acasă în căutarea tatălui său. Iar odată ajuns în marele oraș, copilul face cunoștință cu toate elementele globalizării, încercând să se strecoare prin mulțimea agitată a metropolei.
În locul guvernat de trupe militare și tancuri uriașe, Cuca este martor la momente în care angajaților în vârstă sau infirmi dintr-o plantație de bumbac li se refuză dreptul de a mai munci sau când navetiștii cu fețe triste se întorc zilnic, la fel ca niște roboți, la fabrica de procesare a bumbacului. Asta până în clipa în care conducerea uzinei decide să aducă în locul lor niște mașinării care vor face toată treaba mult mai repede.
Iar toate imaginile lucrătorilor care trăiesc în mahalale sunt redate într-un mod în care se evidențiază opoziția dintre bogați și săraci. Despăduririle masive și distrugerea mediului prin activitățile industriale sunt alte laturi ale realității triste prezentate în film, în timp ce o luptă între o pasăre în culorile curcubeului, simbolizând libertatea și un vultur negru, ce reprezintă opresiunea, subliniază triumful sumbru al capitalismului.
“The boy and the world”, lansat în 2013, prezintă o serie de imagini extrem de relevante pentru situația actuală a Braziliei, țara de origine a regizorului Ale Abreu. Dezvoltarea agresivă a zonelor urbane și marginalizarea comunităților de săraci din cea mai mare țară a Americii de sud au atras numeroase critici, mai ales în perioada premergătoare Cupei Mondiale din 2014. În plus, este de așteptat ca aceste diferențe între categoriile sociale să se accentueze în condițiile în care Brazilia se pregătește să organizeze ediția din 2016 a Jocurilor Olimpice de vară.
Subiectul filmului este cu atât mai relevant în contextul în care Brazilia se pregătește să-și aleagă un nou președinte pe 26 octombrie. Noul lider al țării va trebui să facă față multor provocări având în vedere că inegalitățile sociale sunt o mare problemă în Brazilia, sistemul sanitar și cel educațional nu sunt eficiente, iar sistemul politic este considerat disfuncțional de mulți cetățeni.