Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Armele nucleare au reprezentat întotdeauna un subiect controversat deoarece asemenea unei săbii cu două tăişuri, ele pot, pe de-o parte, provoca distrugere imensă dar pe de altă parte ameninţarea distrugerii mutuale pe care armele nucleare o prezintă a condus într-o anumită măsură la menţinerea păcii între marile puteri ale lumii.
Aceste mari puteri sunt statele deţinătoare de armament nuclear al căror statut este recunoscut oficial prin Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare. Aceste state, recunoscute şi datorită faptului că sunt membri permamenti ai Consiliului de Securitate, sunt: Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Franţa, Rusia şi China. În prezent, alte state ce posed arme nucleare dar care nu au semnat respectivul tratat sunt: India, Pakistan, Coreea de Nord şi Israel, care practică o politică opacă în privinţa programului său nuclear. În trecut, Africa de Sud şi câteva state din spaţiul ex-sovietic precum: Ucraina, Belarus, Kazakhstan; aveau arme nucleare dar ulterior au fost transferate sau distruse.
Capabilitatea nucleară a unui stat variază în funcţie de numărul de focoase nucleare si tehnologia rachetelor. În timpul Războiului Rece, SUA şi URSS deţineau peste 30.000 de focoase fiecare dar datorită tratatului şi sfârşitul războiului, acest număr a scăzut drastic până la punctul în care toate cele cinci puteri nucleare oficiale deţin împreună 22.000 de focoase.
Un aspect care ameninţă să inverseze această tendinţă este reprezentat de rachetele MIRV(multiple
independently targetable reentry vehicle) care conţin mai multe focoase nucleare ce pot fi folosite în mod indepedent pentru a lovi diferite ţinte spre deosebire de rachetele clasice cu un sigur focos nuclear pentru o singură ţintă. Aceste rachete MIRV conferă o capacitate preemptivă considerabilă deoarece pot distruge întregul arsenal nuclear al unui stat printr-un singur atac, în măsura în care acesta nu ar fi foarte dispersat. De asemenea, posesorii acestor rachete, care momentan sunt doar SUA şi Rusia, au nevoie de mai multe focoase nucleare pentru a le putea arma. Acest aspect a condus în timpul Războiului Rece, după introducerea primei rachete MIRV în 1970 de către SUA, la o creştere considerabilă a numărului de focoase nucleare, superputerile lumii având cumulativ 63.000 de focoase.
Dar deşi tehnologia rachetelor MIRV nu este relativ nouă, totuşi combinate cu intenţia Chinei şi Indiei de a le achiziţiona, pot conduce la o cursă a înarmării nucleare. Astfel, dacă China şi India vor avea rachete MIRV atunci vor realiza că este necesar să-şi extindă numărul de focoase. Conform lui Zachary Keck, expansiunea nucleară a Indiei va determina Pakistanul să-şi mărească propriul arsenal. De asemenea, deoarece Rusia doreşte să-şi menţină dominanţa nucleară faţă de China pentru a compensa faţă de forţele sale convenţionale mai slabe, va dori astfel să construiască mai multe arme nucleare. Iar faţă de înarmarea nucleară a Rusiei, Statele Unite la rândul lor vor să-şi menţină paritatea strategică.
În vederea prevenirii unui asemenea scenariu, unii autori consideră că ar trebui să se negocieze o interzicere a rachetelor MIRV. Dar ţinând cont de politica relativ opacă în privinţa programului nuclear al unor state precum China şi Israel, pot apărea dubii faţă de intenţiile eliminării acestor rachete din arsenalul unor state chiar dacă ar fi formal declarate prin semnarea unui tratat asemenea Convenţiei Armelor Chimice.
