Home / A fost azi în lume / 2017 / Au fost 23 și 24 august în lume – Președintele SUA Donald Trump amenință că ar putea încheia tratatul NAFTA, ONU face apel pentru încetarea atacurilor asupra Raqqa, iar Qatar a cerut închiderea ambasadei Ciadului
Reuters/ Joshua Roberts
Reuters/ Joshua Roberts

Au fost 23 și 24 august în lume – Președintele SUA Donald Trump amenință că ar putea încheia tratatul NAFTA, ONU face apel pentru încetarea atacurilor asupra Raqqa, iar Qatar a cerut închiderea ambasadei Ciadului

  1. Președintele SUA Donald Trump amenință că ar putea încheia tratatul NAFTA, relatează Reuters. După ce în urma discuțiilor SUA, Canada și Mexic au eșuat să găsească numitori comuni și soluții pentru conflictele dintre cele trei state, SUA a amenințat că ar putea renunța la NAFTA – tratat economic încheiat pentru prima dată în 1994. Actualul lider de la Casa Albă a cerut renegocierea tratatului din cauza temerilor că interesele SUA ar putea fi neglijate de vechile prevederi ale NAFTA. Trump a declarat în Arizona: ”Personal eu nu cred ca putem ajunge la un numitor comun. Cred că o sa ajungem la un moment în care o sa punem punctul tratatului NAFTA.”
  2. În ciuda declarațiilor președintelui SUA, Mexic și Canada refuză să accepte faptul că s-ar putea pune punctul tratatului NAFTA, informează Reuters. Mexic și Canada au catalogat miercuri amenințările liderului de la Casa Albă de a pune punctul tratatului NAFTA drept o tactică de negociere, ce are scopul de a obține mai multe avantaje pentru SUA în cadrul discuțiilor ce au început recent. După ce ultimele negocieri s-au încheiat la sfârșitul săptămânii trecute cu discrepanțe mari între pozițiile celor trei state, acestea urmează să revină la masa de negocieri pe 1 septembrie, în Mexico.
  3. Au izbucnit proteste de amploare în Rusia după ce Kirill Serebrennikov, director de teatru, a fost pus sub arest la domiciliu, potrivit The Guardian. Kirill Serebrennikov este acuzat că ar fi delapidat 900.000 £, cu toate acestea susținătorii acestuia declară că directorul de teatru este doar o victimă a represiunii împotriva disidenței. Sute de oameni s-au adunat în centrul capitalei Moscova pentru a protesta împotriva deciziei curții, despre care aceștia o consideră că a fost luată din interese politice. Avocatul lui Serebrennikov a încercat să convingă curtea că acesta ar trebui eliberat pe cauțiune, dar totuși curtea a decis că aceasta ar fi o mișcare periculoasă, întrucât el ar putea influența alți martori sau distruge dovezi.
  4. Zeci de persoane se presupune că au fost ucise în urma unui bombardament asupra unui hotel din Yemen, conform The Guardian. În urma unui bombardament asupra unui hotel din Yemen, realizat de coaliția condusă de Arabia Saudită, se presupune că au murit zeci de persoane. Agențiile de știri au citit oficialii locali ce au declarat că cel puțin 35 corpuri au fost extrase de sub ruinele hotelului din Arhan. Oficialii și martorii au declarat pentru Associated Press că rata deceselor este de 60 persoane, iar majoritatea celor uciși erau rebeli.
  5. În Olanda a fost arestat un bărbat suspectat că ar fi planificat un „atac terorist” pentru concertul trupei americane AllahLas, relatează The Guardian. Poliția din Olanda a reținut bărbatul de 22 ani în provincia Brabant, la sud de Rotterdam, după ce poliția din Spania a trimis un avertisment conform căruia acesta ar fi plănuit un atac terorist pentru concertul trupei de la Los Angeles, Allah-Las, de miercuri. Concertul a fost anulat în consecință.
  6. Pentru prima dată un tanc petrolier rus a trecut pe ruta maritimă de la nord de Europa, ce o unește pe aceasta cu Asia, fără a avea nevoie de un spărgător de gheață, potrivit BBC. Un tanc petrolier LNG a trecut prin cea mai nordică și rece rută maritimă la nord de Europa spre Asia, în doar șase zile jumătate, stabilind un nou record, conform deținătorului rus al tancului petrolier. Nava Sovcomflot, Christophe de Margerie, transporta gaz din Norvegia spre Coreea de Sud. Temperaturile ridicate din zona Arctică duc la creșterea activității navale cu scopuri comerciale din zonă.
  7. ONU face apel pentru încetarea atacurilor asupra orașului Raqqa din Siria, capitala Statului Islamic, informează BBC. ONU a făcut acest apel pentru încetarea atacurilor pentru a permite civililor să evacueze în siguranță orașul. Aproximativ 25.000 civili se consideră că sunt blocați în oraș, care potrivit rapoartelor coaliției a fost supus atacurilor aeriene de 250 ori doar săptămâna trecută. Sute de civili au fost uciși de când au început luptele în iunie, potrivit estimărilor celor de la Amnesty International. ISIS este acuzat de ONU și de alți actori că ar folosi civilii drept scut uman.
  8. Qatar a cerut închiderea ambasadei Ciadului și a oferit diplomaților 72 ore pentru a părăsi țara, conform Reuters. Qatar a acuzat Ciadul că s-ar fi alăturat unei „campanii de șantaj,” întrucât acesta împreună cu țările din Golf, printre care Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, acuză Qatarul că ar fi finanțat acte de terorism. Miercuri Ciad a cerut ca diplomații din Qatar să-i părăsească teritoriul, oferindu-le 10 zile pentru a face acest lucru, acuzând Qatarul că ar încerca să destabilizeze națiunea central-Africană prin intermediul vecinului său Libia.
  9. Vietnam face apel pentru solidaritate și unitate în Asia de sud-est în contextul tensiunilor din Marea Chinei de Sud, relatează Reuters. Cel mai puternic lider al Vietnamului – Nguyen Phu Trong, a făcut apel pentru unitate în Asia de sud-est în prima sa vizită în Indonezia, declarând că Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ANASE) trebuie să fie unite. „Nu lăsați ANASE să fie folosită pentru scopuri proprii de marile puteri,” a declarat acesta, fără a identifica țările despre care vorbea. Vietnam a devenit cel mai vocal oponent al Chinei în ceea ce privește pretențiile teritoriale ale acesteia în Marea Chinei de Sud, pe unde 3 trilioane $ sunt transportați sub formă de marfă, anual.
  10. Doi spioni nord-coreeni au fost filmați furând planuri ale rachetelor nucleare din Ucraina, informează CNN. A fost publicat un video în care pot fi observați doi spioni nord-coreeni furând ceea ce ei cred că este un plan secret al unei rachete nucleare ucrainene. Serviciile secrete ale Ucrainei au publicat filmarea, în care poate fi urmărită o capcană întinsă spionilor nord-coreeni de către serviciile secrete ucrainene, pentru a-i face să creadă că fură planurile unei rachete nucleare. Filmarea a fost publicată pentru a spulbera zvonurile potrivit cărora dezvoltarea rapidă a capacităților nucleare ale Coreii de Nord se datorează unor planuri de rachete nucleare ce au fost furate sau cumpărate din Ucraina.

Despre Valeria Bortă

Vezi și

polonia veto lege justitie proteste varsovia lege si justitie

“The Polish Issue:” the citizens are arbitrating the fight between politics and justice, on the background of EU’s concerns

In the last days, the situation created by the changes in the Polish judicial system …