Home / A fost azi în lume / A fost 18 iulie în lume – Tot mai multe voci cer reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia, Marocul cere să revină în cadrul Uniunii Africane, iar în Africa de Sud începe cea de-a 21 Conferință Internațională privind SIDA

A fost 18 iulie în lume – Tot mai multe voci cer reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia, Marocul cere să revină în cadrul Uniunii Africane, iar în Africa de Sud începe cea de-a 21 Conferință Internațională privind SIDA

Material realizat de Cristina-Florentina Dincă și Oana Hroștea

TITLURILE ZILEI

La doar câteva zile de la lovitura de stat militară eșuată, care a degenerat în violențe mortale, s-a adus în discuție reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia, informează CNN. Mai mult de 7.000 de persoane au fost arestate, iar mulți dintre suspecți sunt reținuți în grajduri și supuși la numeroase umilințe. Președintele turc, Recep Erdogan, a declarat că toți cei implicați în lovitura de stat care viza răsturnarea guvernului său „vor plăti un preț foarte greu pentru acest act de trădare.” În acest context, ministrul de Interne a fost destituit din funcție, alături de alți 8.777 de ofițeri, dintre care 103 sunt generali și amirali. Potrivit declarațiilor prim-ministrului turc, Binali Yildirim, numărul morților a ajuns la 232, dintre care 24 sunt „complotiști.” Vorbind la înmormântarea celor care au fost uciși în timpul focurilor de armă, Erdogan a declarat că nu este exclus reintroducerea pedepsei cu moartea pentru autorii loviturii de stat. În timp ce mulțimea scanda „noi vrem pedeapsa cu moartea”, președintele a spus că într-o democrație nu pot fi ignorate cererile oamenilor. „Aceste drepturi trebuie să fie evaluate de către autoritățile competente în conformitate cu constituția”, a declarat Erdogan în cadrul unei emisiuni transmise în direct. În cazul în care pedeapsa cu moartea va fi reintrodusă, Turcia nu va mai avea șanse de aderare la UE, conform spuselor șefului politicii externe a UE, Federica Mogherini. Turcia și-a exprimat intenția de a adera la UE în 1987, dar a fost considerată un candidat serios începând cu 1999. În procesul de aderare a dat de mai multe ori greș, dar un demers recent, și anume, înțelegerea cu membrii Uniunii pentru a stopa fluxul de imigranți, a constituit un impuls în demersul de aderare.

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a firmat că orice legătură între atacatorul care a ucis 84 de persoane de Ziua Națională a Franței, în orașul Nisa, și gruparea Stat Islamic, este în curs de a fi stabilită, informează CNN. Cazeneuve a declarat pentru RTL France că, în timp ce ISIS a revendicat responsabilitatea pentru atacul de săptămâna trecută, pe care el l-a numit „atac de natură treosristă”, rămâne de văzut modul în care autorul atacului, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, s-a afiliat grupului jihadist: „Ceea ce vrem să știm acum este tocmai legătura dintre omul care a fost în spatele acestui atac îngrozitor și rețelele teroriste”, a declarat Cazenauve. Bouhlel are 31 de ani, s-a născut în Tunisia, dar locuia în Nisa în baza unui permis de a trăi și munci în Franța. În acest an a primit o pedeapsă cu suspendarea de șase luni, după ce a fost condamnat pentru violență cu arma.

Parlamentarii britanici urmau să voteze luni un nou proiect pentru a reînnoi sistemul de arme nucleare al Marii Britanii, un proiect considerat a fi esențial pentru a menține statutul Regatului de putere militară mondială în contextul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters. Parlamentul este probabil să aprobe reînnoirea submarinelor nucleare din baza scoțiază Trident, în ciuda opoziției unor parlamentari, membri ai Partidului Laburist și al Partidului Național Scoțian. Opozanții spun că votul este folosit de către noul prim-ministru, Theresa May, pentru a-și unifica partidul după campania Brexit. În prima sa declarație, May a cerut parlamentarilor să sprijine Trident, nu numai pentru a proteja Marea Britanie împotriva amenințărilor Rusiei și ale Coreei de Nord, dar și pentru a proteja locurile de muncă. În 2007, parlamentarii britanici au aprobat înlocuirea sistemului de descurajare nucleară, iar votul de luni reprezintă decizia de a merge mai departe în demersul de construire a patru submarine pentru a asigura Marii Britanii accesul continuu la arme nucleare. Secretarul Apărarii americane, Ash Carter, a declarat în februarie că Marea Britanie trebuie să își reînnoiască submarinele de la baza militară cu sediul în Faslane, Scoția, dacă dorește să-ți mențină rolul important pe care îl deține pe plan mondial.

Marocul și-a exprimat intenția de a se alătura Uniunii Africane (UA), după ce, în urmă cu 32 de ani, a renunțat la statutul de membru al organizației africane în semn de protest față de decizia acesteia de a oferi statutul de membru Saharei Occidentale, al cărei teritoriu era obiectul unui litigiu la acea vreme, informează Al Jazeera. Regele Mahomed al VI-lea a spus în timpul Summit-ului Uniunii Africane din capitala Rwandei, Kigali, că e timpul ca Marocul să-și redobândească locul în cadrul UA. Potrivit agenției de știri marocane, MAP, monarhul a declart că, deși țara sa a părăsit organizația, „niciodată nu a renunțat la Africa.” Marocul consideră că Sahara de Vest drept o parte importanta a regatului. Mișcarea Polisario Front din Sahara de Vest cere autodeterminare pentru teritoriul Saharei Occidentale și un referendum pentru independență. La începutul acestui an, Morocul a ordonat Națiunilor Unite să închidă un birou militar de legătură pentru misiunea de menținere a păcii MINURSOR ca răspuns la utilizarea de către Secreetatul General Ban Ki-moon a termenului „ocupație” pentru a descrie prezența Morocului în Sahara de Vest. Sahare Occidentală nu este membru alONU și nici al Ligii Arabe.

Mai mult de 18.000 de delegați din întreaga lume s-au întâlnit în Durban, Africa de Sud, pentru a participa la cea de-a 21-a Conferință Internațională privind SIDA și pentru a discuta despre un potențial răspuns mondial la adresa HIV, informează Al Jazeera. Îmbunătățirea accesului la tratament antiretroviral și consolidarea unei strategii pentru a pune capăt SIDA până în 2030 sunt obiectivele majore de pe agenda summit-ului, care este descris ca fiind o oportunitate rară pentru factorii de decizie de a construi una dintre cele mai mari câștiguri din ultimele decenii. Conferința a început luni, va dura cinci zile și este cea mai mare conferință care are drept temă problemele de sănătate sau de dezvoltare de la nivel mondial. Orașul Durban a găzduit anterior Conferința SIDA din 2000, un summit organizat cu scopul schimbării modului în care experții și factorii de decizie abordează pandemia. Potrivit The Joint United Nations Programme on HIV/AIDS (UNAIDS), cel puțin 36 de milioane de oameni din întreaga lume sunt diagnosticați pozitiv cu HIV. În 2014, mai mult de 1,2 milioane de oameni au murit de SIDA. Aproximativ 60% din persoanele care trăiesc cu HIV încă nu au acces la terapie antiretrovirală. Potrivit ONU, în Africa de Sud și de Est, 75% din noile infecții cu HIV la persoanele cu vârstă cuprinsă între 10 și 19 ani afectează fetele adolescente.

Jabeur, fratele lui Bouhlel, autorul atacului cu un camion care a lovit în plin mulțimea de oameni care se adunaseră la Nisa pentru a sărbători ziua națională omorând 84 de persoane, a declarat reporterilor că atacatorul a sunat acasă cu câteva ore înainte să producă carnagiul și a trimis o imagine în care râdea în orașul francez, informează Reuters. “Ziua trecută a spus că se află în Nisa pentru a sărbători cu prietenii săi europeni ziua națională”,”părea foarte fericit și satisfăcut, râdea foarte mult” a declarat Bouhlel pentru Reuters. Marisol Touraine, ministrul sănătății din Franța, a declarat duminică în timpul unei vizite la Nisa că sunt 85 de persoane internate în spital iar 18 oameni, printre care și un copil, sunt în stare critică.

Un potențial militant islamist a omorât luni cel puțin trei polițiști și un civil în Almaty, capitala financiară a Kazakhstanului, conform surselor ce provin de la membrii securității și de la martori, în timp ce autoritățile susțin că un suspect se află încă în libertate, informează Reuters. Atacatorii au avut ca țintă o anumită secție de poliție și un birou al serviciului de securitate a statului KNB. Un alt schimb de focuri a avut loc pe o stradă centrală aglomerată unde un atacator a fost rănit și reținut de către poliție. Nursultan Nazarbayev, președintele Kazakhstanului, a convocat o întâlnire de urgență a membrilor consiliului său de securitate pentru a discuta atacurile, declară biroul său.

Cel puțin 10 oameni au murit luni după ce doi teroriști sinucigași au încercat să strecoare vehicule încărcate cu explozibil prin două puncte militare de acces yemenite lângă orașul-port ce aparține guvernului din Mukalla, conform surselor ce provin de la armată și medici, înștiințează Reuters. Acesta  este cel mai recent atac deoarece forțele loiale președintelui yemenit Abd – Rabbu Mansour Hadi, sprijinite de trupele Uniunii Forțelor de apărare (UAE), au alungat militanții Al-Qaida din oraș în luna aprilie. Comandamentul yemenit militar secund, aflat în Makalla, a declarat că militanții au folosit un autobuz-capcană la un punct de acces din al- Burum, la sud-vest de Mukalla, și o mașină-capcană în al- Ghaber, în partea de vest.

Un sondaj de opinie publicat luni în ziarul Le Figaro a arătat că încrederea cetățenilor în capacitatea guvernului președintelui francez François Hollande de a combate terorismul a scăzut în urma atacului recent unde 84 de oameni au murit striviți de un camion în Nisa, informează Reuters. În urma sondajului a rezultat faptul că numai 33 la sută dintre respondenți au încredere în capacitatea actuală de conducere și de a face față provocărilor, coborând de la 50 la sută. Prim-ministru Manuel Valls a participat la un moment de reculegere dedicat victimelor la malul mării.

Federica Mogherini,  Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a avertizat luni guvernul turc să nu ia măsuri care ar putea afecta ordinea constitutională, mai ales după lovitura de stat eșuată din acest weekend, relatează Reuters. “Noi am fost primii..în acea noapte tragică care am spus că instituțiile legitime trebuie să fie protejate”, a declarat aceasta cand a ajuns la o întâlnire a miniștrilor de externe a Uniunii Europene, unde a fost de altfel prezent și John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii. “Noi suntem cei care spunem că statul de drept trebuie să fie protejat în țară”, a declarat aceasta în Bruxelles.

 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 19 aprilie în lume – Prim-ministrul finlandez a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru a contracara fluxul de migranți, Șeful Armatei din Kenya, a murit într-un accident de elicopter iar Junta militară din Burkina Faso a expulzat trei diplomați francezi

Material realizat de Mihai Turcu.  Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru …