Home / Politica si... / Drepturi / Vaticanul, chestionat în premieră de ONU privind scandalul abuzurilor sexuale comise de clerici
Silvano Tomasi(stanga) si Charles Scicluna, la intrunirea de la Geneva

Vaticanul, chestionat în premieră de ONU privind scandalul abuzurilor sexuale comise de clerici

Silvano Tomasi(stanga) si Charles Scicluna, la intrunirea de la Geneva
Silvano Tomasi(stanga) si Charles Scicluna, la intrunirea de la Geneva

In cadrul intrunirii ONU de la Geneva, cu oficiali ai Natiunilor Unite, Vaticanul a fost confruntat, pentru prima data in public, privind acuzatiile legate de abuzurile sexuale asupra minorilor comise de reprezentantii clerului catolic, informeaza BBC.

Reprezentantilor Sfantului Scaun li s-a solicitat sa explice de ce prelatii acuzati au fost protejati sau transferati in alte jurisdictii, in loc sa fie trimisi inaintea procurorilor.

In decembrie 2013, Vaticanul a refuzat cererea Comitetului ONU cu privire la Drepturile Copilului de a publica dosarele acuzatilor, motivand ca astfel de date se dau doar in momentul in care sunt cerute de o alta tara, ca parte a procedurilor legale, in cadrul unei anchete.

Potrivit BBC, Papa Francisc a anuntat ca un comitet al Vaticanului va fi infiintat pentru a lupta impotriva abuzului sexual al copiilor in cadrul Bisericii Catolice, subliniind faptul ca aceste scandaluri reprezinta o rusine pentru Biserica.

Ambasadorul Vaticanului la ONU, arhiepiscopul Silvano Tomasi si Monseniorul Charles Scicluna, fostul procuror al Vaticanului in domeniul infractiunilor sexuale, au admis acuzatiile, dar nu au dat raspunsurile asteptate.
Cei doi prelati au fost invitati sa raspunda in fata unei comisii formate din 18 oficiali de ce Vaticanul a ignorat, in repetate randuri, termenii Conventiei ONU a Drepturilor copilului, care impune semnatarilor sa ia toate masurile ce se impun pentru a pastra siguranta minorilor. Exista rapoarte conform carora, prin lipsa de conformare, pentru a-si apara reputatia, Biserica Catolica a permis violul a mii de copii de către preoti pedofili, informeaza TheDailyBest.com.
“Confruntat cu aceasta realitatea, Sfantul Scaun a conturat atent politici si proceduri menite sa elimine astfel de abuzuri si a colaborat cu autoritatile statelor respective in lupta impotriva acestor crime”, a declarat arhiepiscopul Silvano Tomasi. “Sfantul Scaun este determinat de asemenea, sa asculte cu grija victimele abuzurilor si sa abordeze impactul acestor fapte asupra lor si a familiilor lor”, a mai adaugat Tomasi.

Vaticanul a adoptat Conventia ONU a Drepturilor copilului inca din anul 1990, dar nu a prezentat niciun raport referitor la actiunile concrete luate in implementarea regulamentului international pana in anul 2012, tacand chiar si dupa ce un val de acuzatii din partea victimelor a erupt in anul 2010.

“Punctul de vedere al comisiei este ca cea mai buna cale pentru a preveni abuzurile este de a scoate la lumina cazurile din trecut – deschiderea in locul ascunderii infractiunilor sub covor. Se pare ca pana in prezent, procedurile dumneavoastra nu sunt foarte transparente”, a declarat Kirsten Sandeberg, presedinta comisiei ONU, citata de BBC.

In cadrul acestei intruniri, ce a putut fi urmarita si on-line, oficialii au fost intrebati de ce Vaticanului a continuat sa descrie aceste abuzuri, mai de graba ca o infractiune contra bunelor moravuri decat ca o crima impotriva copiilor. La intrebarea “ Sfantul Scaun considera ca pedofilia este ceva ce poate fi depasit cu success?”, arhiepiscopul Silvano Tomasi a delarat ca “prevenirea abuzului asupra minorilor este o reala, imediata preocupare”.

Sara Oviedo, anchetatorul comisiei pentru drepturilor omului, a facut presiune asupra celor doi prelati, in legatura cu asa-zisa “toleranta zero” fata de astfel de acte, declarata public de Vatican.“Atunci de ce au exsistat eforturi intense pentru a acoperi si a ascunde aceste cazuri?” a intrebat Oviedo in timpul sedintei, in timp ce membra Maria Rita Parisi, a intrebat despre consecintele acestor neajunsuri ale Vaticanului asupra victimelor.

“Sfantul Scaun a inteles acest lucru, hai sa nu spunem prea tarziu. Exsista cu siguranta lucruri ce trebuiesc facute in mod diferit. Incurajarea ascunderii acestor fapte nu este politica Sfantului Scaun. Numai adevarul ne va ajuta sa trecem la o etapa in care putem incepe sa fim un exemplu de bune practici”, a declarat Monseniorul Charles Scicluna. Totusi el a trecut repede peste acuzatiile conform carora Vaticanul are mii de inregistrari confidentiale cu privire la abuzuri sexuale din intreaga lume, subliniind faptul ca, din momentul in care el nu a mai fost procurorul Vaticanului in domeniul infractiunilor sexuale, au fost lansate 612 noi anchete asupra clericilor, dintre care 465 dintre aceste cazuri au fost deosebit de grave si urmeaza sa fie fie luate cu siguranta masuri disciplinare. Scicluna a adus in mod special in discutie si cazul arhiepiscopului polonez Jozef Welsolowski, acuzat de abuz sexual in Republica Dominicana. Potrivit lui Scicluna acesta se va confrunta atat cu un proces penal cat si cu o judecata din partea tribunalului de la Vatican. In legatura cu faptul ca cererea de extradare pentru Wesolowski, acuzat de abuz sexual si in Polonia, a fost refuzata de Vatican, acesta nu a facut nicio declaratie.

Victimele abuzurilor spera ca transmiterea in direct a audierii Vaticanului de la Geneva va forta Biserica sa renunte la disimulare. Una dintre victimele abuzurilor sexuale, Teodoro Pulvirenti, a salutat audierea de la Geneva, dorind sa i se faca dreptate, fara a fi impotriva Bisericii Catolice.

Despre Simona Andreea Ion

Vezi și

Retrospectiva 2024: Diplomația sub presiune. Declarații și Inițiative Marcante

Redactor: Irina Dudu Anul 2024 a fost considerat “cel mai mare an electoral din istoria …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *