Home / Uncategorized / Uruguay legalizează vânzarea de marijuana și sfătuiește America și Europa să facă la fel

Uruguay legalizează vânzarea de marijuana și sfătuiește America și Europa să facă la fel

Jose-Mujica_1533461cPreședintele Uruguayului, Jose Mujica, este de părere că Uniunea Europeană și  Statele Unite ale Americii au nevoie de o strategie nouă care să permită consumul legal de droguri, după ce țara sa a legalizat producția și vânzarea marijuanei, relatează The Guardian.

Președintele Mujica a observat că marile țări ale lumii dezvoltă și cele mai mari piețe de desfacere pentru vânzarea de droguri, și necesită o schimbare a reglementărilor în acest sens, prin care să se găsească alte mijloace de pedepsire a celor care încalcă legea.

“Societățile industriale sunt cele care trebuie să se schimbe”, a spus acesta. “Se poate experimenta și pe țările mici, dar este posibil și pentru o societate dezvoltată datorită resurselor pe care le are.”

În luna decembrie a anului trecut, Parlamentul Uruguay a aprobat un proiect de lege prin care se legalizează și reglementarea vânzării de canabis. Efectele acestei legi sunt monitorizate de celelalte țări care doresc de asemenea să modifice politicile ani-drog care au eșuat în mare măsură.

Washington și Colorado au legalizat recent consumul de marijuana sub autorizație, chiar dacă legea federală a Statelor Unite nu s-a schimbat. Mujica a mai declarat că “orice stat nord-american este mult mai important decât Uruguay, prin dimensiune și forța economică. Dar ceea ce facem noi este mult mai deschis.”

Efectele noii legi se vor observa în aprilie. Fiecare cetățean are dreptul să cultive 6 plante pe an și să cumpere 40 g  pe lună de la farmaciile autorizate de stat.

Uruguay nu este interesată să promoveze libertatea de a cumpăra canabis în turism, precum se întâmplă în Amsterdam. Pentru a nu încuraja turismul în acest sens, legea se aplică doar rezidenților țării care sunt înregistrați într-un program de date confidențial.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

Statele Unite se împotrivește planurilor UE pentru ”Schengen Cloud”

Statele Unite a criticat propunerile de elaborare a unei retele europene de comunicare pentru a …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *