Home / Politica si... / Drepturi / Una din sase persoane gay sau bisexuale au suferit infractiuni motivate de ura

Una din sase persoane gay sau bisexuale au suferit infractiuni motivate de ura

660738

Una din sase persoane gay sau bisexuale – aproximativ 630.000 de oameni – a fost victima unei infractiuni motivate de ura homofoba in ultimii trei ani, potrivit unui raport publicat in aceasta saptamana. Concluziile alarmante, bazate pe un sondaj YouGov la care au raspuns 2.500 de persoane gay si publicat in Gay British Crime Survey 2013, vor consolida apelul ca problema sa fie luata in serios.

Sondajul, comandat de organizatia filantropica a drepturilor persoanelor gay Stonewall, a constatat ca doua treimi dintre victimele infractiunilor motivate de ura nu au spus de incident nimanui. Mai mult de trei sferturi nu au raportat politiei. Mai putin de una din zece victime care a raportat infractiunile motivate de ura la politie a declarat ca denuntul a dus la o condamnare. Jumatate din victimele care au mers la politie au declarat ca nu s-a luat nici o masura impotriva atacatorilor. Exista, de asemenea, ingrijorari cu privire la atitudinea intregului sistem penal de justitie fata de infractiunile motivate de ura homofoba.

Doar un sfert din cei care au raportat incidentul la politie au fost directionati catre un grup de sprijin. Si numai una din cinci persoane gay sau bisexuale a spus ca este increzatoare ca politia si comisarul ar face ceva pentru a rezolva problema in regiunea sa. „Nimeni nu ar trebui sa traiasca cu teama de violenta verbala sau fizica doar din cauza modului in care s-au nascut”, a declarat directorul executiv-adjunct al Stonewall, Ruth Hunt.

Cercetarea va fi lansata la un seminar, marti, la New Scotland Yard de catre comisarul politiei Metropolitane, Bernard Hogan-Howe. Studiul Stonewall a constantat ca una din zece persoane care au experimentat o infractiune motivata de ura homofoba sau incident a fost agresata fizic. Aproape o cincime dintre victime au fost amenintate cu violenta. Unul din opt au fost agresati sexual. Jumatate din autorii infractiunilor erau necunoscuti si aveau sub 25 de ani.

Imaginea care rezulta din studiu este a unei societati in care multe persoane lesbiene, gay sau bisexuale nu se simt in siguranta in casele si in comunitatea lor. Doua treimi din cei intervievati spun ca au simtit un risc mai mare de a fi insulate sau hartuite decat persoanele heterosexuale. Un sfert a declarat ca au simtit nevoia de a-si modifica comportamentul, astfel incat sa nu fie concepute ca fiind gay, pentru a nu fi victima unei infractiuni. Multi dintre cei care au raspuns studiului au fost victime de mai multe ori.

O precocupare apasatoare este nivelul crescut al abuzurilor online indreptate catre persoanele gay, lesbiene si bisexuale. O persoana din 20 a declarat ca a fost tinta unui abuz online homofob in ultimul an, 7% dintre ei avand intre 18 si 24 de ani.

„Platitorii gay de taxe din Marea Britanie contribuie cu 700 de milioane de lire sterline pe an pentru politie”, a declarat directorul executiv al Stonewall.

Despre Mădălina Mihaela Hârjoi

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *