Home / CulturALL / Târgul RIUF – burse de 500.000 de euro pentru tinerii români care aleg să studieze în străinătate

Târgul RIUF – burse de 500.000 de euro pentru tinerii români care aleg să studieze în străinătate

Logo Riuf 2014Decizia de a urma cursurile unei facultăţi reprezintă uneori o decizie dificilă pentru liceeni a căror grijă principală a devenit în ultimii ani absolvirea examenului de Bacalaureat. De asemenea, dificultăţile cu care tot mai mulţi absolvenţi de studii superioare se confruntă în procesul de găsire a unui loc de muncă îi fac pe tineri să analizeze cât mai pragmatic posibil ce carieră să urmeze, în detrimentul pasiunii pentru o meserie mai puţin rentabilă. Nu puţini sunt însă şi cei care aleg să aplice pentru a urma cursurile unei universităţi din altă ţară. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, piaţa educaţională a creat o concurenţă care a ţintit şi liceenii din estul Europei.

Târgul Romanian International University Fair (RIUF), realizat de EDUCATIVA, reprezintă unul din evenimentele care permite elevilor şi studenţilor români să ia contact cu reprezentanţii universităţilor internaţionale. Evenimentul are loc în 15-16 martie la Bucureşti, pe 18 martie la Cluj-Napoca şi pe 20 martie la Iaşi, participarea la târgul RIUF fiind făcută pe baza înscrierii pe site-ul www.riuf.ro, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Taxele de școlarizare și bursele pe care le-ar putea accesa un student român reprezintă două informații care influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate. În timp ce în Germania și Danemarca taxele de școlarizare sunt zero, Marea Britanie și Olanda reprezintă două destinații cu provocari financiare mai mari la o primă vedere însă românii beneficiază de ajutor guvernamental pentru a-și acoperi taxele de școlarizare. Bursele pot fi un ajutor financiar important dar pentru a le accesa e nevoie ca tinerii să aibă rezultate academice bune sau să îndeplinească anumite criterii sociale.

RIUF, Romanian International University Fair, este locul în care se întâlnesc, pentru al zecelea an consecutiv, elevii și studenții români si reprezentantii universităților internaționale. Universități din Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția, Germania, Franța, Italia, Norvegia, Elveția și chiar Arabia Saudită vin în România în mai puțin de două săptămâni pentru a recruta studenți, iar unele dintre ele oferă burse cu valori considerabile. Instituțiile de învățământ din cele peste 16 țări participante la RIUF pun la dispoziția studenților internaționali un fond de burse care depășește 500.000 EUR.

Evenimentul va avea loc pe 15 – 16 martie la București la Sala Palatului, 18 martie la Cluj-Napoca la Casa de Cultură a Studenților și pe 20 martie la Iași la Congress Hall Palas, iar participarea se face pe baza înscrierii pe www.riuf.ro.

Înainte de burse, tinerii trebuie să se preocupe de taxa de școlarizare

Unul dintre cele mai întâlnite mituri este cel conform căruia să studiezi în străinătate este foarte costisitor astfel încât informația privitoare la cuantumul taxei de școlarizare este printre primele cerute de elevi și studenti.

În Marea Britanie taxele de școlarizare pentru programe de licență, care pot ajunge la 9.000 £, sunt acoperite pentru cetățenii UE de guvernul britanic, iar procedura de returnare a banilor le permite beneficiarilor să ramburseze împrumutul pe o durata de până la 30 de ani. Acesta este unul dintre motivele pentru care Marea Britanie este în continuare cea mai dorită destinație de studiu pentru români.

În Danemarca, Belgia, Germania și Suedia taxele de școlarizare pentru studii de licență sunt zero. Viitorii studenți și părinții acestora trebuie însă să se preocupe de costurile de trai (transport, mese, cazare etc). Nu puțini sunt românii care aleg să lucreze part-time pentru a-și acoperi o mare parte din costurile lunare. Mai mult decât atât, în Danemarca și Olanda studenții care lucrează primesc și o bursă în valoare de 600 EUR, respectiv 250 EUR, din partea guvernului. Aceasta este o bursă oferită cetățenilor UE de care beneficiază de la 1 ianuarie 2014 și studenții români. Pentru a o putea accesa tinerii trebuie să demonstreze că lucrează între 10 și 12 ore pe săptămână. Astfel veniturile unui român care studiază în Danemarca pot depăși 1.400 EUR pe lună, 800 EUR fiind un salariu minim pentru un job part-time.

Cine poate să obțină o bursă?

Există două tipuri principale de burse pe care universitățile din străinătate le oferă: sociale si de merit. Modalitatea de acordare a acestora diferă de la o universitate la alta. În Marea Britanie există universități care acordă burse pe criteriul naționalității și în funcție de rezultatele academice, pe când în Olanda și Danemarca bursă pot primi studenții care lucrează part-time. Elveția, Franța, SUA, Germania sau Arabia Saudită sunt destinații în care tinerii pot beneficia de burse pe baza performanțelor academice sau de stagii de practică plătită.

Spre exemplu, The University of Manchester și University of Portsmouth – ambele prezente la RIUF – acordă burse românilor care provin din familii cu venituri mai mici de 25.000 EUR pe an. Acestea valorează între 2.000 și 3.000 £ și reprezintă un discount semnificativ din taxa de școlarizare. Un alt criteriu pentru acordarea burselor este și cetățenia. Astfel, românii care aleg să studieze la University of Essex primesc 1.000 £. Și o medie foarte bună la bacaulareat poate să le aducă tinerilor români o bursă la University of Salford din Marea Britanie: elevii care obțin peste 9,50 primesc automat 2.000 £.

În cazul în care aveați impresia că destinațiile exotice, precum Arabia Saudită, sunt foarte costisitoare, King Abdullah University of Science and Technology vine la târgul de universități pentru a vă contrazice. Românii care aleg să urmeze un program de master în domenii ca biologie, fizică, IT primesc susținere necondiționată prin intermediul KAUST Fellowship. Acest program include acoperirea integrală a costurilor studiilor, o alocație lunară semnificativă, asigurare privată medicală și dentară, cazare și suport pentru transport.

Nici Elveția nu este de neglijat. Cu foarte multe programe specializate pe management hotelier și turism, universitățile din Elveția oferă oportunități de practică plătită în cadrul cărora studenții pot câștiga până la 10.800 EUR pe an.

Informații detaliate despre bursele acordate studenților internaționali, dar și despre procedura de aplicare vor găsi elevii și studenții la RIUF, cel mai mare târg de universități din România. Vizitatorii pot beneficia de consiliere educațională gratuită și pot participa la workshopurile și seminariile susținute de reprezentanții instituțiilor educaționale internationale și de români absolvenți ai universităților de top.

Accesul la eveniment și la seminariile și workshopurile din cadrul acestuia se face pe baza înscrierii pe site – www.riuf.ro.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

Eforturile comunității rome în raport cu conflictul din Ucraina

Comunitatea romă se află într-o situație vulnerabilă în contextul invaziei militare a Rusiei în Ucraina. …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *