Home / GeopoliticALL / Africa / Mişcări de trupe şi tensiuni amplificate în aşteptarea negocierilor de pace în Sudanul de Sud

Mişcări de trupe şi tensiuni amplificate în aşteptarea negocierilor de pace în Sudanul de Sud

Soldații sud-coreeni staționează în orasul Bor, sudul Jubei, în urma misiunii declașante de Națiunile Unite (ONU) în Sudanul de Sud. Reprezentații ONU și-au exprimat temerile cu privire la miile de tineri din acea zonă, loiali liderului rebel Riel Machar, ce mărsăluiesc în Bor.

Înarmați cu macete și beţe, grupul ”wild-card” nu are pregătire militară, a declarat un reprezentant al Naţiunilor Unite pentru BBC. ONU organizează zboruri de supraveghere pentru a determina dimensiunea grupului, adaugă Joe Contreras.

Cel puțin 1,000 de persoane au murit în confruntarea din aceasta lună, iar peste 120.000 și-au părăsit casele. Sute de mii de  civili își caută refugiu în taberele Națiunilor Unite, iar întăriri au fost aduse la fața locului.

De cealaltă parte a baricadei, guvernul afirmă că va înceta conflictul, dar armata sa încă luptă pentru monopolul câmpurilor petroliere din nord.

Ce a început ca o luptă pentru putere între Machar și preşedintele Salva Kiir s-a transformat într-un conflict tribal. Analizând evenimentele, James Copnall, corespondent al BBC News în Jumba relatează că acest grup armat și independent din etnia Nuer a fost cel puţin parțial responsabil pentru masacrul din 1991 din orasul Bor, în timpul căruia în jur de 2,000 de oameni au fost uciși. Apoi Armata Albă, așa cum sunt numiți, a luptat alături de Riek Machar.

În 2011 și 2012, o altă formă a Armatei Albe a pornit o revoltă, omorând sute de civili din etnia Murle. În acea perioadă, Machar ocupa poziția de vice-preşedinte.

În prezent, guvernul sud-sudanez declară că mii de membri ai Armatei Albe mărsăluiesc în Bor, sub comanda lui Machar. Numărul membrilor săi este estimat la 25.000. Liderii mișcării par încă influentați de liderul lor, deși nu par să răspundă la ordinele sale directe. Relațiile între gruparea rebelă și guvern vor rămâne tensionate, odată ce negocierile nu par sa aibă niciun rezultat concret.

 

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *