Home / Politica si... / Conflict / O poză în care vizorul unei lunete a unui soldat israelian țintește un copil palestinian din Fâșia Gaza stârnește noi critici la adresa Israelului

O poză în care vizorul unei lunete a unui soldat israelian țintește un copil palestinian din Fâșia Gaza stârnește noi critici la adresa Israelului

Fotografia postata pe un site de socializare de un soldat israelian cu un copil  în raza de acțiune a unei arme de foc  a generat o nouă serie de controverse pe marginea situației din Fâșia Gaza, scrie The Guardian.

Contextul în care fotografia a fost realizată nu a putut fi aflat, însă mesajul său este clar. Minaretele și arhitectura arabă specifică relevă faptul că băiatul se afla într-un oraș palestinian.  Mor Ostrovski, soldatul de 20 de ani care a postat imaginea pe Instagram, era la momentul faptei în timpul serviciului, într-un post de lunetist.

Reprezentanții armatei israeliene au declarat că a fost declanșată o anchetă cu privire la aceasta situație. Fapta soldatului a fost calificată de către superiorii săi ca „în neconcordanța cu valorile IDF (Israel Defence Forces)”. Ostrovski, care a șters contul de pe rețeaua socială, a declarat că nu el a realizat fotografia, ci a găsit-o pe internet.

Reacțiile nu au întarziat să apară. Organizația Breaking the Silence a blamat situația creată. „Aceasta este imaginea realității de la începutul ocupației armate. Acest lucru se întamplă când armata deține controlul asupra populației civile”, a scris ONG-ul pe pagina sa de Facebook.  De asemenea, site-ul de știri Electronic Intifada, ce se ocupă de probleme legate de Palestina, a calificat imaginea drept „dezgustătoare și monstruoasă”. Ei au repostat și alte fotografii de pe contul lui Ostrovski, care arătau soldați ce se pregăteau să tragă folosind arme de calibru mare.

În ultima periadă, armata israeliană s-a confruntat cu o întreagă serie de scandaluri pornite de pe rețelele de socializare, care sunt nu sunt supuse cenzurii. În luna decembrie a anului 2013, un alt soldat din regiunea Beit-El a postat imagini cu caracter rasist pe contul său de Instagram, iar alt membru al armatei a fost recent condamnat la 14 zile de închisoare după ce a încărcat o poză cu el langă un prizonier palestinian încătușat și legat la ochi.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *