Home / GeopoliticALL / Trei morţi şi 16 răniţi după un atac armat al unui soldat într-o bază militară americană

Trei morţi şi 16 răniţi după un atac armat al unui soldat într-o bază militară americană

USA-armyUn soldat a împușcat mortal trei colegi și a rănit alți 16, la baza americană Fort Hood din Texas, după care s-a sinucis. Deși identitatea sa nu a fost confirmată oficial, mass-media americană crede ca suspectul este Ivan Lopez, în vârstă de 34 de ani. Atacatorul a servit în misiuni din Irak și se bănuiește că are probleme psihice, relatează BBC.

Președintele Barack Obama s-a declarat “dezamăgit” de acest eveniment. O altă ieșire violentă la aceeași bază a avut loc în 2009, atunci când 13 soldați și-au pierdut viața. Purtătorul de cuvânt al armatei americane, locotenent general Mark Milley, a declarat că până acum nu există indicii că atacul de miercuri a fost legat de terorism. Acesta a mai adăugat că nu este clar dacă incidentul a fost premeditat și nu se știe dacă toți cei răniți erau membrii ai armatei.

Oficialii spun că arma folosită de atacator a fost cumpărată dintr-un magazin local. Armele de foc sunt interzise la bazele militare americane, doar câtorva soldați și poliției militare le este permis să poarte armă.

Secretarul de Stat al Apărării, Chuck Hagel, a catalogat evenimentul ca fiind “o tragedie”. Daniel Corbin, primarul din Killeen unde se află baza, a declarat că a simțit durerea “de nedescris” a celor implicați. “Ne rugăm pentru ei atunci când sunt plecați. Încercăm să avem grijă de familiile lor și suntem o comunitate, aici în Fort Hood”, a spus acesta.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

Breaking News: Atac armat la o stație de metrou din New York

Un atac armat a avut loc la o stație de metrou din Brooklyn, New York, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *