Home / GeopoliticALL / Schimbările climatice la nivel global pot declanșa conflicte armate

Schimbările climatice la nivel global pot declanșa conflicte armate

Cantitățile record de precipitații și furtunile care au creat inundațiile recente din Marea Britanie reprezintă un semnal clar de schimbare a climei la nivel global, avertizează Nicholas Stern, directorul Institutului de Cercetare Grantham dedicat Schimbărilor Climatice şi Mediului, şi preşedinte al Academiei Britanice, într-un material publicat în The Guardian.

Patru din cei cinci ani cu cele mai multe precipitații au fost înregistrati în Marea Britanie de la începutul anilor 2000. În aceeași perioadă s-au înregistrat și primii șapte ani cei mai călduroși.

Potrivit autorului, aceasta nu este o coincidență. Numărul în creștere de dovezi arată că precipitațiile din ce în ce mai ridicate înregistrate pe parcursul unei zile continuă să crescă. O atmosferă cu termperaturi ridicate reține mai multa apă. Adaugând la aceasta creșterea nivelului mării, în special în zona Canalului Englez, ceea ce cauzează furtuni puternice, este clar de ce riscul de innundții în Marea Britanie a crescut.

Marea Britanie nu este singura țară afectată de schimbările de climă din ultimele luni. Australia a trecut prin cel mai călduros an de până acum, în timpul căruia s-au înregistrat valuri de căldură și incendii peste medie, în numeroase părti ale țării.

Argentina a suferit de unul dintre cele mai puternice valuri de căldura la sfarșitul lunii decembrie, în timp ce zone din Brazilia au fost afectate de inundații și alunecări de teren, urmate de precipitații record.

Consiliul Interguvernamental pentru Schimbari Climatice a atras atenția, în luna septembrie a anului trecut că schimbările climatice au început să fie vizibile din anul 1950, în special în privința valurilor de căldură și precipitațiilor din multe părți ale lunii, în timp ce temperatura medie pe Terra a crescut cu 0,7 grade. Cauzele sunt emisiile de gaze de seră, despăduririle și activitățile industriale. Pragul de alertă a fost stabilit la nivel international la 2 grade Celsius.

Printre efectele unei potențiale încălziri globale se pot numara migrațiile a sute de milioane de oameni din zonele afectate, ce ar duce probabil la instabilitate și declanșarea unui război global, mai notează acelaşi autor.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *