Home / GeopoliticALL / Dupa refuzul Albaniei, arsenalul chimic sirian ar putea fi distrus pe mare

Dupa refuzul Albaniei, arsenalul chimic sirian ar putea fi distrus pe mare

OIACArsenalul chimic sirian ar putea fi prelucrat si distrus pe mare, afirma surse apropiate Organizatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), citate de Reuters.

Fara sa se fi luat inca o decizie oficiala, un reprezentant OIAC a declarat ca se ia in considerare posibilitatea ca eliminarea arsenalului chimic detinut de Siria sa se desfasoare pe mare, pe o nava sau pe o platforma din larg. Aceasta noua optiune este luata in calcul in contextul in care Albania, tara care si-a distrus recent stocurile de arme chimice, a refuzat ca operatiunea sa se desfasoare pe teritoriul sau.
Conform calendarului stabilit de inspectorii internationali, cele peste 1000 de tone de materiale destinate fabricarii armelor chimice ar trebui sa fie transportate in afara granitelor siriene pana la sfarsitul acestui an si distruse pana la jumatatea anului 2014. Insa in calea desfasurarii acestui proces apar unele obstacole – de la cantitatea de materiale care trebuie distruse, la faptul ca Siria se afla inca in plin razboi civil si pana la recentul refuz al Albaniei de a se implica in acest proces.

Desi un oficial OIAC , citat de Reuters, afirma ca distrugerea arsenalului chimic pe mare este „posibila din punct de vedere tehnic” si cu toate ca alte state ca Japonia sau SUA si-au eliminat, in trecut, propriile stocuri in actiuni desfasurate in largul oceanului, totusi o astfel de opearatiune nu este lipsita de pericole. Ralf Trapp, expert independent in dezarmerea chimica, a afirmat pentru Reuters ca astfel de interventii s-au mai desfasurat, insa la o scara mai mica si a avertizat asupra consecintelor ecologice ale unei asemenea operatiuni.

Specialistul a explicat ca, spre deosebire de Japonia care si-a distrus stocurile de arme chimice aflate deja intr-o forma finita, in cazul Siriei este vorba de materiale cu ajutorul carora s-ar fi fabricat armele. Iar arderea acestor materiale sau neutralizarea lor prin folosirea altor substante chimice ar produce mari cantitati de lichide toxice care ar urma sa ajunga in mare.

Dupa atacul cu gaz sarin asupra unei zone controlate de rebelii sirieni, in luna august si amenintarea Washingtonului cu o interventie militara ca urmare a acestui atac, presedintele Bashar al-Assad a acceptat ca arsenalul chimic al tarii sale sa fie controlat si distrus de organismele internationale.

 

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *