Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Mircea-Andrei Cuciureanu
Sărăcia și excluziunea socială sunt două probleme majore, adânc interconectate și, din păcate, recurente la nivel global. Statele Uniunii Europene nu sunt o excepție, confruntându-se și încercând să găsească o soluție pentru a ajuta sectoarele afectate ale societății de aproape 30 de ani. În anul 1992, prin intermediul Tratatului Privind Uniunea Europeană, aceste două probleme au fost recunoscute și adresate în mod oficial ca fiind priorități ale statelor membre UE. Inițiativele relevante acestui subiect au tot fost modificate de-a lungul anilor, odată cu modernizarea și extinderea Uniunii Europene (Tratatul de la Amsterdam, 1997; Tratatul de la Nisa, 2001; Tratatul de la Lisabona, 2007; Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene, 2010), acestea fiind menționate chiar printre obiectivele de top din Strategia pentru 2020 a Comisiei Europene. Aceasta activitate continuă evidențiază faptul că atât liderii europeni, cât și cei naționali, recunosc gravitatea situației și, aparent, sunt pregătiți să folosească resursele necesare pentru a ajuta sectoarele vulnerabile din comunitatea europeană. Cu toate acestea, aceste două mari probleme continuă să pună în dificultate viețile a milioane de locuitori ai UE, situația fiind agravată în ultimii ani, mai ales după începutul crizei ce a fost provocată de pandemia de COVID-19.
Cei doi termeni menționați, sărăcie și excluziune socială, sunt considerați ca fiind parte a unei singure probleme complexe, cea dintâi cauzând-o pe a doua. Pe de-o parte, sărăcia este definită drept o stare socială în care un individ, activ pe piața muncii, nu are posibilitate să-și asigure, lui și familiei sale, mijloacele materiale minime de subzistență. Pe de altă parte, definiția excluziunii sociale este mai complexă și a fost interpretată de multiplii autori de-a lungul timpului. Conform Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Familie, din cadrul Consiliului Europei, excluziunea socială este definită prin ratele de sărăcie și șomaj, dar și prin neadaptarea (sau lipsa completă) a unor sectoare ale societății la viața politică, culturală și socială a țărilor din care fac parte. La nivel de Uniune Europeană, excluziunea socială este considerată a fi o ofensă la adresa demnității umane și o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Conform statisticilor Eurostat, cei mai afectați la momentul de față sunt tinerii cu vârsta sub 18 ani și vârstnicii de peste 65 de ani. Principalii factori care contribuie către riscul de sărăcie și excluziune socială sunt nivelul de educație, locația geografică și tipul locuinței/gospodăriei, intensitatea muncii (un indice calculat în funcție de timpul petrecut muncind cu plată de către persoanele majore dintr-o gospodărie) și integrarea migranților în societatea gazdă.
Nivelul de educație
50.5% dintre copiii al căror nivel de educație al părinților este scăzut sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune, comparativ cu 7.7% dintre copiii ai căror părinți au un nivel de educație ridicat. Din păcate, în unele țări europene (mai ales în Europa de Est) nivelul de educație poate fi legat și de locația locuinței acestor familii, fiind localizate în zone ce le oferă oportunități reduse. Nivelul de educație este o problemă sistemică ce afectează întreaga traiectorie a unui stat și nu poate fi rezolvată decât prin investiție și reformă (ambele necesitând o gândire amplă, pe termen lung, și o fereastră de timp generoasă).
Locația geografică și tipul locuinței/gospodăriei
Zona din care provine o familie poate defini accesul pe care aceasta o are la viața socială și culturală a unui stat, la nivelul de educație de care beneficiază copiii și de oportunitățile la care au acces aceștia. De asemenea, familiile monoparentale, (42.1%), persoanele singure (33.2%) și gospodăriile compuse din doi adulți cu trei sau mai mulți copii (29.6%) au avut cel mai mare risc de sărăcie sau excludere socială.
Intensitatea muncii
Aproape 72% din populația cu vârsta sub 60 de ani care trăiește în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii sunt expuse riscului de sărăcie. Din păcate, această statistică a fost afectată major de pandemia de COVID-19 și restructurarea majoră prin care a trecut piața muncii din Europa. Toate cele trei cauze menționate până acum sunt legate, scoțând la iveală un „cerc vicios” care prinde ușor sectoare vulnerabile ale societății și din care este greu de evadat.
Integrarea migranților în societatea gazdă
Familiile cu cel puțin un părinte imigrant sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie (aproape 33%) și excluziune socială decât cele formate din părinți născuți în statul în care locuiesc (15.3%). De asemenea, aceste statistici se aplică și în cazul familiilor formate din vorbitori ai limbii native din țările în care locuiesc. Aceasta nu constituie decât o dovadă în plus pentru obstacolele și dificultățile pe care le întâlnesc în continuare migranții în comunitățile europene, în ciuda caracterului multicultural și divers de care dau dovadă majoritatea centrelor urbane din Uniunea Europeană. Problema de integrarea afectează de asemenea membrii minorităților naționale, persoanele ce și-au pierdut locul de muncă pe timpul pandemiei și persoanele fără adăpost.
În ceea ce constă situația României, deși statul nu este cel mai sărac din Uniunea Europeană, locuitorii săi sunt cei mai expuși la riscul de sărăcie și excluziune socială. Cele mai vulnerabile categorii sociale din România sunt copiii (41.5%), vârstnicii (43.7%) și persoanele fără serviciu (83.7%), iar riscul de sărăcie este dublu față de media UE (23.7%).
Unele agenții naționale din statele membre ale UE au indicat către faptul că principalii „vinovați” pentru această situație sunt persoanele fără loc de muncă și persoanele ce „nu pot fi angajate” (persoane fără adăpost; cu nivel foarte scăzut de educație; minorități naționale; imigranți ce nu cunosc limba). Această perspectivă redirecționează atenția către oameni, nu către eforturi sistemice ce au dat greș în repetate rânduri. Singura soluție pentru abordarea acestei probleme implică o bună cooperare între liderii europeni și cei naționali, iar apoi între cei naționali și oameni. Uneltele Uniunii Europene (precum directivele și bugetele speciale; „ învățarea pe tot parcursul vieții ” ; obiectivele ce țin de modernizarea și îmbunătățirea educației la nivel european) trebuie folosite și aplicate în funcție de nevoile fiecărui stat în parte (fiind făcute cât mai accesibile posibil pentru locuitori), iar acestea trebuie accesate și folosite de societate (mai ales sectoarele vulnerabile și cu oportunități reduse) pentru ridicarea nivelului de educație și, totodată, a coeziunii sociale și a nivelului de trai.
Surse:
https://www.biziday.ro/196688-2/
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Living_conditions_in_Europe_-_poverty_and_social_exclusion
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/en/sheet/60/the-fight-against-poverty-social-exclusion-and-discrimination
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/02601370.2020.1728404
https://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/X2H-Xref-ViewHTML.asp?FileID=7900&lang=EN
