Home / Politica si... / Afaceri / Rusia și China au semnat un acord energetic privind gazul rusesc

Rusia și China au semnat un acord energetic privind gazul rusesc

 

conducta-petrolRusia și China au semnat miercuri un acord economic în valoare de 400 de miliarde de dolari valabil pe o perioadă 30 de ani, prin care compania rusească Gazprom va livra Chinei 1.140 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Acest acord  semnalează intenția lui Putin de a-și îndrepta atenția către Est, în contextul crizei din Ucraina. Conform BBC, acțiunile la Bursă ale Gazprom au crescut cu 2% după semnarea contractului cu China National Petroleum Corporation (CNPC).

Acordul a fost semnat la summit-ul din Shanghai și presupune livrarea a 38 de milioane de metri cubi de gaze pe an, începând cu anul 2018. În ultimii zece ani, China a găsit alți furnizori de gaze precum Turmekistan, cel mai mare furnizor extern și Myanmar, cu care China a semnat un acord anul trecut.

Deși mai există câteva neînțelegeri cu privire la prețul pentru gazul exportat, cele două țări s-au pus de acord până la urmă. Un alt punct sensibil al negocierilor dintre Rusia și China a fost și problema construirii  conductelor de transport a gazului. În prezent există o conductă care leagă Extremul Orient al Rusiei cu granița Chinei și care poartă numele de The Power of Siberia. Construcția acesteia a început în 2007, după ce în 2004, cele două țări semnaseră un acord preliminar. Costul acestei conducte este aproximat la 30 de miliarde de dolari, un preț prea mare în opinia Chinei.

China este cel mai mare partener economic al Rusiei, cu fluxuri comerciale bilaterale de 90 de miliarde de dolari doar în 2013. Putin a participat la Shanghai la Conferința pentru Întărirea Încrederii în Asia din care fac parte mai multe state central-asiatice inclusiv Iranul, dar nu și Japonia și SUA.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *