Home / Politica si... / Conflict / Criza din Siria: ONU face apel pentru ajutoare umanitare, UE acuzată de “eşec lamentabil”

Criza din Siria: ONU face apel pentru ajutoare umanitare, UE acuzată de “eşec lamentabil”

Zaatari_refugee_camp,_Jordan_(2)Organizația Națiunilor Unite a făcut apel pentru un sprijin umanitar de 6,5 miliarde de dolari pentru populația din Siria, o parte din această sumă urmând să fie destinată civililor care au rămas în țară, în timp ce restul ar trebui să ajungă la refugiații sirieni aflați în statele vecine, informează BBC News.

ONU estimează că aproape trei sferturi din cei 22,4 milioane de locuitori din Siria vor avea nevoie de ajutor umanitar în 2014. ”Ne confruntăm cu o situație îngrozitoare, în condițiile în care până la finalul lui 2014 peste jumătate din populația Siriei va fi deplasată în interiorul țării sau va avea nevoie de ajutor umanitar”, afirmă Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Antonio Guterres, citat de BBC.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca ONU să obțină întreaga sumă de care are nevoie, după cum comentează Imogen Foulkes, corespondentul BBC la Geneva, care își argumentează afirmația prin faptul că principalele state care ar putea să ofere sprijin (SUA și țările membre UE) se confruntă cu probleme financiare.

Apelul lansat de ONU coincide cu publicarea unui studiu al Comitetului Internațional de Salvare(IRC) care atrage atenția că civilii sirieni sunt acum amenințați de foamete. Potrivit acestui raport, prețul pâinii a crescut cu 500% în unele zone, iar patru din cinci sirieni spun că cea mai mare îngrijorare a lor este că vor râmăne fără hrană.

În plus, printr-un alt raport publicat săptămâna trecută, Amnesty International acuză Uniunea Europeană de un ”lamentabil eșec” în ceea ce privește gestionarea problemei refugiaților sirieni. Potrivit datelor organizației care luptă pentru apărarea drepturilor omului, doar zece state din blocul comunitar s-au oferit să primescă refugiați, în timp ce oficialii de la Bruxelles susțin că prioritatea UE este oferirea sprijinului pentru persoanele deplasate în interiorul Siriei și cele găzduite de țările vecine. În acest context, ONU a cerut statelor occidentale ca până la finalul lui 2014 să primească până la 30.000 de sirieni.

Iarna complică situația

Între timp, cei 2,3 milioane de refugiați aflați în taberele din țările vecine cu Siria se confruntă cu iarna instalată în Orientul Mijlociu. Reprezentanții ONU se declară extrem de îngrijorați de situația dificilă a refugiaților, mai ales a familiilor care trăiesc în corturi fragile. Agențiile umanitare încearcă să distribuie pături termice, radiatoare, îmbracăminte și prelate, dar sunt nevoite să facă față problemelor logistice apărute din cauza condițiilor meteorologice severe.

Potrivit datelor Oxfam, majoritatea refugiaților sirieni din Liban se află în nordul țării sau în Valea Bekaa, zone în care iernile sunt extrem de dure. De asemenea, temperaturile au scăzut în ultima săptamână și în Irodania și Turcia, țări ce găzduiesc împreună aproximativ un milion de sirieni. Mulți refugiați au doar hainele de vară pe care le purtau când au fugit din țară, iar acum dorm pe saltele subțiri sau pe pături așezate direct pe pământul înghețat. ”Viscolul puternic din ultimele zile din Liban și Iordania este doar începutul unei ierni grele pentru sutele de mii de sirieni care se luptă cu frigul și umezeala.”, precizează Nigel Timmins, reprezentant Oxfam, citat de The Guardian.

În plus, agențiile umanitare avertizează că supraaglomerarea taberelor de refugiați din cauza temperaturilor scăzute poate favoriza răspândirea  afecțiunilor respiratorii.

Scenarii posibile cu privire la evoluția conflictului

În timp ce milioane de ceățeni sirieni care au fugit din calea războiului din țară trec prin situații extrem de dificile, deznodământul conflictului din Siria este tot mai îndepărtat. Totuși, săptămâna trecută presa internațională a prezentat câteva scenarii posibile privind evoluția situației din Siria, variante avansate de fostul director al CIA, Michael Hayden. Potrivit acestuia, o victorie a lui Bashar al-Assad  ar putea fi “cel mai bun dintre trei scenarii foarte, foarte groaznice”, dintre care niciunul nu prevede o victorie a rebelilor. “Trebuie să vă spun că în acest moment, atât de oribil pe cât ar părea, înclin să cred că această opţiune ar fi cea mai bună din cele trei foarte, foarte oribile rezultate eventuale ale conflictului. Situaţia devine mai cumplită cu fiecare minut care trece.”, a declarat Hayden, citat de AFP.

De asemenea, fostul șef al CIA a estimat că este foarte posibilă scindarea Siriei în facțiuni rivale. “Mă tem de dizolvarea statului sirian. Aceasta ar provoca apariţia unei noi zone fără guvernare, la intersecţia dintre civilizaţii”, a afirmat Hayden adăugând că toate statele din regiune, în special Libanul, Iordania şi Irakul ar putea fi afectate.

Un alte scenariu avansat ar fi continuarea pe termen nelimitat a luptelor,”cu sunniţi fanatici luptându-se cu şiiţi fanatici şi viceversa. Costul moral şi uman al acestei ipoteze este excesiv de mare”, explică Michael Hayden pentru AFP.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *