Home / GeopoliticALL / Africa / Rata deceselor crește în Kampala pe măsură ce protestele de susținere față de Bobi Wine continuă

Rata deceselor crește în Kampala pe măsură ce protestele de susținere față de Bobi Wine continuă

Articol redactat de Andreea Ianoșiu

Cel puțin șaisprezece persoane și-au pierdut viața în Uganda după două zile consecutive de proteste generate de arestarea lui Bobi Wine, un artist care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2021, și un critic al politicii actualului președinte, Yoweri Museveni, informează BBC. 

Arestarea lui Bobi Wine, a generat o serie de proteste din partea susținătorilor săi, ca formă de ripostă împotriva deciziei autorităților locale, potrivit CNN.

Medicul-șef legist al poliției din Uganda a confirmat, într-o conferință de presă, că 14 dintre cele 16 victime au murit ca urmare a rănilor provocate prin împușcate, însă bilanțul victimelor cuprinde doar pe cele care au fost aduse la morga orașului, astfel că numărul total al decedaților ar putea fi mai mare. 

În ceea ce îl privește pe Bobi Wine, popularul muzician care s-a orientat și în politică, a fost arestat în timpul campaniei electorale din estul Ugandei, la puțin timp după ce fusese anterior reținut. Potrivit unei postări de pe contul de Twitter al cântărețului, acesta a menționat cum accesul la avocați și la o echipă medicală i-a fost interzis. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Inspectoratului General al Poliției din Uganda, măsurile luate de autorități au fost motivate de impunerea unor restricții necesare în contextul situației pandemice, pentru diminuarea extinderii infectării în rândul populației. 

Ca răspuns, membri din opoziție învinuiesc autoritățile folosesc pentru folosirea contextului de criză ca să intimideze susținătorii din opoziție.

”Guvernul are sarcina de a asigura siguranța tuturor candidaților electorali și a susținătorilor, indiferent de afilierea politică”, potrivit reprezentantului afacerilor externe din cadrul UE, Josep Borrell Fontelles. Organizația Crucia Roșie din Uganda a oferit asistență medicală oamenilor răniți din timpul protestelor, relatează agenția umanitară.

Bobi Wine sau Robert Kyagulanyi, numele lui real, a început să se implice în politică drept candidat independent în 2017, și a rămas un impediment pentru președintele Yoweri Museveni, condamnându-i politicile prin piesele muzicale interpretate.

Despre PoliticALL

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …