Home / A fost azi în lume / 2022 / Primul an al administrației Biden: între realizări și promisiuni neîndeplinite

Primul an al administrației Biden: între realizări și promisiuni neîndeplinite

Material realizat de Loredana Florescu

Președintele american Joe Biden a încheiat un an de la inaugurarea sa în funcția de conducător al Statelor Unite ale Americii, conform Deutsche Welle. 
În urmă cu un an, cetățenii americani erau martori la încheierea mandatului lui Donald Trump, marcat de îndemnul acestuia către susținătorii săi de a organiza un marș spre clădirea Capitoliului. La două săptămâni după protestul ce s-a terminat cu un asediu al susținătorilor lui Trump, președintele Joe Biden stătea în fața aceluiași Capitoliu, depunând jurământul în funcție într-un moment în care națiunea americană se confruntă cu cea mai mare serie de crize de aproape un secol. În timpul discursului său de învestire, cel de-al 46-lea președinte american a identificat patru probleme majore cu care țara se confrunta, și anume pandemia COVID-19, clima, economia și dreptatea rasială, conform The Guardian.

Pandemia COVID-19

În cazul pandemiei de COVID-19, Biden s-a remarcat prin aprobarea proiectului de lege ce prevedea ajutor în valoare de 1,9 trilioane de dolari, sporind alocarea fondurilor pentru familiile, școlile și întreprinderile americane lovite de pandemie. În plus, administrația sa a lansat un program masiv de distribuție a vaccinurilor care a făcut ca acestea să fie disponibile pentru fiecare american la doar câteva luni după ce au fost aprobate pentru utilizare. Cu toate acestea, după o vară în care ratele de vaccinare erau ridicate și economia dădea semne de revenire, au urmat variantele Delta și Omicron ale virusului COVID-19, fapt ce a destabilizat din nou țara. Deși administrația a restricționat călătoriile, această inițiativă nu a diminuat răspândirea virusului, America confruntându-se acum cu un număr record de infectări, spitalizări și decese. Cozile lungi pentru a obține teste COVID și disponibilitatea scăzută a testelor la domiciliu au stârnit critici la adresa pregătirii Casei Albe. 

Biden a răspuns comandând 1 miliard de teste pentru depistarea virusului la domiciliu și a solicitat companiilor private de asigurări să acopere costul a până la opt dintre aceste teste pe lună. Biden a anunțat, de asemenea, planuri de a pune la dispoziție americanilor măști de „înaltă calitate” în mod gratuit și a dislocat unități medicale militare pentru a ajuta spitalele copleșite de lipsa de personal. Folosind Legea privind producția de apărare, administrația lucrează cu companiile farmaceutice pentru a crește oferta de pastile antivirale. Cu toate acestea, ultima hotărâre a Curții Supreme, dominată de o majoritate conservatoare,  a blocat inițiativa administrației Biden de a impune un mandat de vaccinare sau testare pentru întreprinderile mari, deși a permis ca mandatul de vaccinare pentru majoritatea lucrătorilor din domeniul sănătății să intre în vigoare.

Problema schimbărilor climatice

În discursul său inaugural, Biden a promis că va asculta ,,strigătul pentru supraviețuire” al planetei. Planurile sale ambițioase s-au ciocnit cu un Senat american divizat, în care opoziția unui senator a zădărnicit adoptarea legislației ,,Build Back Better”, propunerea care promitea investirea a 2 trilioane de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice. Inițiativa prevedea o serie de stimulente fiscale, granturi și alte politici care ar extinde sectorul energiei verzi și ar investi în vehicule durabile și servicii de transport public. Fără aprobarea acestui program, administrația Biden ar fi forțată să se bazeze pe o serie de reglementări și reguli de mediu care ar putea fi anulate de viitorii președinți. Pentru a susține schimbările favorabile problematicii climei, președintele Biden a învestit susținători ai luptei împotriva schimbărilor climatice în posturi cheie, numindu-l pe John Kerry ca trimis special prezidențial pentru climă și creând un birou al Casei Albe de politică internă în acest sens. 

Biden și-a folosit autoritatea executivă pentru a inversa rapid multe dintre politicile energetice și de mediu ale fostului președinte Donald Trump, începând cu prima sa zi în funcție, când s-a realăturat Acordului de la Paris. În noiembrie, Biden a semnat un proiect de lege bipartizan pentru infrastructură în valoare de 1 miliard de dolari care oferă ajutor pentru a face comunitățile mai rezistente la dezastrele provocate de climă. Cu toate acestea, săptămânile și lunile următoare vor fi esențiale pentru obiectivele climatice ale lui Biden. Legislația Build Back Better a președintelui este condamnată fără sprijinul senatorului Joe Manchin și rămâne neclar dacă negocierile pot fi reluate. Luna viitoare, Curtea Supremă va audia un caz introdus de state conduse de republicani și companii de cărbune care ar putea restrânge semnificativ puterea administrației de a reglementa emisiile de carbon care conduc la schimbările climatice.

Economia

Casa Albă a încheiat anul 2021 indicând o cerere de șomaj aflată la un minim din ultimii 50 de ani. La preluarea mandatului, rata șomajului era în valoare de 6,3% în rândul americanilor. Prin adăugarea a 6,4 milioane de locuri de muncă, administrația Biden a reușit scăderea acestei rate la un procent de 3,9%, reprezentând cel mai scăzut procent până în prezent în timpul pandemiei. Deși economia a crescut cu aproximativ 7% în ultimul trimestru al anului 2021, noua variantă Omicron a virusului COVID-19 poate provoca o încetinire a acestei creșteri pentru viitor. Salariile americanilor au fost ridicate, cunoscând o creștere cu 4,7% comparativ cu cele din anul precedent. În privința bursei americane de valori, aceasta a terminat anul 2021 cu o creștere de 29%, comparativ cu o creștere de 17% în timpul primului an al mandatului fostului președinte Trump.

Cu toate acestea, economia americană este încă în urmă cu aproximativ 3,6 milioane de locuri de muncă comparativ cu nivelul de dinaintea pandemiei COVID-19, din cauza retincenței oamenilor de a se întoarce pe piața de muncă. În plus, cea mai mare descurajare pe care administrația curentă o confruntă este creșterea inflației la 7% în  2021, cea mai mare pe o perioadă de 12 luni din ultimii 40 de ani.

Dreptatea rasială

Joe Biden și-a îndeplinit unele dintre angajamentele de a integra echitatea rasială în politică. Pachetul timpuriu de ajutor în pandemie, în valoare de 1,9 trilioane de dolari, a inclus 5 miliarde de dolari pentru fermierii de culoare, cea mai importantă legislație pentru acest grup de la Legea drepturilor civile din 1964. Biden a organizat o administrație istorică prin diversitatea sa, prin numirea Kamalei Harris, prima femeie de culoare care a ocupat funcția de vicepreședinte și prin numirea primului nativ american care servește ca șef de cabinet, Deb Haaland.

Cu toate aceste, eforturile de reformare a poliției au stagnat. Biden a renunțat la promisiunea de campanie de a crea o comisie națională de supraveghere a poliției în primele o sută de zile ale mandatului. Discuțiile din Congres cu privire la Legea George Floyd privind justiția în poliție, care urmărește să îmbunătățească pregătirea poliției, să limiteze utilizarea excesivă a forței, s-au prăbușit în septembrie, în ceea ce Jacari Harris, director executiv al unei fundații numită după Floyd, a descris drept „un regres devastator”. În plus, eforturile de lobby ale președintelui nu au reușit să protejeze drepturile de vot pentru persoanele de culoare. Legislația națională care vizează reducerea eforturilor statelor conduse de republicani de a impune restricții alegătorilor a stagnat în Senat, unde o împărțire egală între democrați și republicani nu lasă marjă de eroare.

Politica externă

În ceea ce privește politica externă, amenințările includ militarizarea chineză în Pacific, instabilitatea în Orientul Mijlociu și, eventual, o invazie rusă în estul Ucrainei, conform Deutsche Welle. Căutând să pună capăt implicării Americii în Afganistan, Biden și-a retras trupele din țară înainte de aniversarea a 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Dar, în ultimele zile haotice ale retragerii trupelor, un atac terorist a ucis 13 militari americani iar talibanii au recăpătat puterea în Afganistan. Retragerea unilaterală a lui Biden din Afganistan pune, de asemenea, presiuni asupra aliaților NATO și ridică întrebări fundamentale cu privire la obiectivele și legitimitatea alianței în prezent. 
În timp ce jonglează cu concurența pe termen lung cu China și încearcă să genereze un consens la nivel mondial cu privire la combaterea schimbărilor climatice, Biden a constatat în ultimele luni că una dintre cele mai acute provocări ale sale de politică externă este consolidarea militară a Rusiei la granița cu Ucraina. Biden a amenințat cu consecințe grave, economice și de altă natură, dacă președintele rus Vladimir Putin decide să invadeze, conform ABC News. Un alt moment important al politicii externe din ultimul an este reprezentat de tratatul AUKUS, încheiat împreună cu Australia și Marea Britanie. Acesta a arătat o schimbare a politicii externe a Statelor Unite, direcționată către Asia, dar și o subminare a  alianțelor existente cu statele Europene, conform Politico.

Președintele își încheie primul an incontestabil mai slab decât a început, după ce cifrele din sondaje au scăzut, iar partidul său riscă să piardă majoritatea din Congres în urma alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial (midterm elections), care urmează să aibă loc în luna noiembrie a acestui an, conform BBC. În ciuda unei curse acerbe la președinție, Biden și-a început mandatul cu 56% din țară aprobând performanța sa, și cu peste 80 de milioane de voturi – mai mult decât orice alt președinte. După un an de mandat, în cautarea sa de a-și îndeplini promisiunile din campanie, rata sa de aprobare a scăzut la 42%. În comparație cu alți președinți recenti, doar Donald Trump a avut un prim an mai dezamăgitor – ratingul său de aprobare a scăzut de la 45% în ziua învestirii sale la 35% un an mai târziu. 

În plus, majoritatea alegătorilor republicani încă refuză să recunoască faptul că Joe Biden a câștigat alegerile din 2020, ceea ce nu este de bun augur pentru democrația americană. Cel mai recent sondaj Bright Line Watch, un grup non-partizan de supraveghere format din politologi care monitorizează practicile democratice din SUA, arată că doar 27% dintre republicani cred că Biden este câștigătorul de drept al scrutinului din 2020, comparativ cu 94% dintre democrați.

Surse: https://www.dw.com/en/wwwdwcom-bidens-first-year-as-president/a-60452658

https://www.theguardian.com/us-news/2022/jan/16/joe-bidens-first-year-covid-climate-the-economy-racial-justice-and-democracy

https://www.bbc.com/news/world-us-canada-60044270

https://abcnews.go.com/Politics/bidens-report-card-year-accomplishments-stalled-priorities/story?id=82331377

https://www.politico.com/news/2022/01/19/joe-biden-first-year-two-presidencies-527352

https://www.politico.eu/article/all-is-not-well-in-the-transatlantic-relationship/

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 15 noiembrie în lume – Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au avut prima conversație directă din ultimii doi ani, Rusia va întrerupe livrările de gaz prin Ucraina către Austria, Două avioane de luptă au fost trimise să intercepteze un avion de recunoaștere rusesc care zbura în apropierea spațiului aerian britanic

Material realizat de Andrei Rus   Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, …