Home / GeopoliticALL / Africa / Preşedintele Ugandei promulgă o lege draconică anti-gay, influenţată puternic de pastorii evanghelici americani

Preşedintele Ugandei promulgă o lege draconică anti-gay, influenţată puternic de pastorii evanghelici americani

uganda-gaybill-museveniPreședintele ugandez, Yoweri Museveni, a promulgat pe 24 februarie o lege prin care sunt introduse pedepse dure împotriva homosexualilor, în ciuda numeroaselor critici venite din partea puterilor internaționale și activiștilor pentru drepturile omului. Adoptarea măsurii a fost puternic influențată de pastori evangheliști americani, după cum relatează The Guardian, bazându-se pe informațiile prezentate în filmul documentar ”God loves Uganda”.

”Homosexualii au venit în Uganda să vă recruteze copiii ca să îi transforme în homosexuali pentru că scopul lor este să distrugă societatea umană”. Aceasta este una dintre ideile promovate în cadrul unei conferințe susținută de pastorul american evanghelist Scott Lively, în Uganda, după cum afirmă, în documentarul amintit, un preot anglican din Boston, Kapya Kaoma, care a participat la eveniment. În urma acestei conferințe, susține Kapya Kaoma, parlamentarii ugandezi au afirmat că după ce au ascultat argumentele lui Scott Lively, au ajuns la concluzia că este nevoie de o lege privind membrii comunității gay.

Secvenţe din documentarul “God Loves Uganda”:



 

Legea, care a fost votată în luna decembrie de o largă majoritate din Parlamentul ugandez, prevede pedeapsa cu închisoare pe viață pentru cei care se fac vinovați de ”homosexualitate gravă”(acte homosexuale între persoane adulte sau acte care implică un minor, o persoană cu handicap ori când unul dintre parteneri este infectat cu HIV). De asemenea, legea prevede o pedeapasă de 14 ani de închisoare pentru cei fără antecedente, interzice promovarea homosexualității și îi obligă pe cetățeni să denunțe orice persoană pe care o suspectează că ar fi gay.

Promulgarea controversatei legi a fost privită ca un mare succes de actorii de pe scena politică din Uganda. ”Sunt foarte împlinit și entuziasmat că în cele din urmă șeful statului s-a pronunțat în favoarea întregii națiuni, Uganda, că acesta este un proiect de lege care merită să fie pus în aplicare”, a declarat ministrul pentru Etică și Integritate, Simon Lokodo, potrivit The Guardian. ”Aceasta este o victorie pentru familia Uganda, pentru viitorul copiilor noștri…”, a afirmat David Bahati, inițiatorul proiectului de lege, conform aceleiași surse. În plus, la o zi după promulgarea actului legislativ, tabloidul ugandez, Red Pepper, a publicat o listă cu cei mai cunoscuți homosexuali din țară, denumită ”Top 200”. Lista include nume importante ale unor activiști gay din Uganda, precum și un preot catolic și o vedetă hip-hop.

Pe de altă parte, promulgarea legii anti-gay, a stârnit valuri de critici din partea liderilor internaționali. Secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat că ziua în care președintele Yoweri Museveni a semnat proiectul de lege este una tragică pentru Uganda și pentru toți cei care apără drepturile omului, subliniind că această măsură va afecta relațiile dintre SUA și statul african. ”Acum, că această lege a fost adoptată, am început o analiză internă a relației nostre cu guvernul din Uganda pentru a ne asigura că toate dimensiunile angajamentului nostru, inclusiv programele de asistență, sunt în conformitate cu politicile și principiile noastre anti-discriminare și reflectă valorile nostre”, a declarat Kerry, potrivit The Guardian.

Și ministrul de Externe britanic, William Hague, și-a exprimat dezaprobarea față de noua lege din Uganda. ”Fără îndoială (legea) va duce la o creștere a persecuției și discriminării ugandezilor și va dăuna reputației internaționale a Ugandei. Cerem guvernului să protejeze toți cetățenii, să încurajeze toleranța, egalitatea și respectul”, a afirmat Hague, citat de cotidianul britanic. Iar laureatul premiului Nobel pentru Pace, Desmond Tutu, a declarat că această reglementare amintește de încercările regimului nazist și ale celui de tip apartheid de a introduce ”legi împotriva iubirii”.

Unii avocați și activiști pentru drepturile omului din Uganda au anunțat că vor contesta legea anti-gay în instanță, ca fiind neconstituțională și imposibil de aplicat. Tot în această lună, președintele Museveni a promulgat o lege care interzice femeilor să poarte fuste scurte și artiștilor să apară la televiziune îmbrăcați sumar.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *