Home / Documentar / ”Planet of the Humans”, documentarul lui Michael Moore, adresează chestiunea influenței sectorului privat asupra retoricii despre energia regenerabiă

”Planet of the Humans”, documentarul lui Michael Moore, adresează chestiunea influenței sectorului privat asupra retoricii despre energia regenerabiă

Material realizat de Andreea Ianoșiu

Energia regenerabilă a devenit un motiv central propus drept soluție pentru prejudiciile aduse mediului în ultimii ani. Acest subiect poate lua forme diverse în funcție de publicul căruia i se adresează sau care îl adresează. Cu atât mai mult sectorul privat, regăsit printre furnizorii formelor de energie regenerabilă, influențează narativa asupra acestui subiect.

În 2019, documentarul ”Planet of the Humans”, al cărui producător este Michael Moore, a stârnit controverse din cauza abordării noi aduse despre energiile regenerabile. 

În documentar se chestionează dacă acest tip de energie poate salva problemele cu care ne confruntăm din punct de vedere al efectelor produse asupra mediului. Pentru acest documentar, au fost efectuate interviuri formale, stradale și analiză de arhivă, fiind implicați și activiști de mediu relevanți pentru lumea globală. Producătorii s-au concentrat pe a expune cum activitatea de creare a turbinelor eoliene, panourilor solare și altor forme de energie verde este nocivă pentru natură. 

În acest sens, documentarul ilustrează că aceste energii alternative sunt foarte costisitoare, căci necesită pe lângă utilizarea carbonului, alte minereuri rare și gaze naturale, pot contribui la afectarea și poluarea mediului, au un impact negativ pentru floră și faună și nu reduc combustibilii fosili. 

Criticile principale aduse documentarului vin din partea companiilor care se ocupă cu producerea acestui tip de energii regenerabile, chiar și a altor grupuri care consideră ideile prezentate în documentar drept incomplete și idei care vin din spectrul dezinformării. În timp ce actori precum Michael Mann, specialist în domeniul mediului, care a semnat pentru scrisoarea ce solicita ștergerea documentarului, inițiată de Josh Fox, susțin că viitorul sustenabil rezidă în utilizarea energiei regenerabile, atât pentru potențialul de inhibare a poluării, cât și pentru costuri, Michael Moore și echipa sa consideră că aceștia nu iau suficient în calcul resursele necesare acestor tehnologii, despre care aceștia nu au menționat prea multe detalii.

Jeff Gibbs, unul dintre producătorii documentarului, formulează ideea potrivit căreia tehnologia verde implică o exploatare mai abundentă a unor metale prețioase și nu poate fi posibilă fără combustibilii fosili. De exemplu, pentru a crea un mecanism verde, procesul începe cu extracții miniere a metalelor și nemetalelor, urmând ca acestea să fie transportate la locul gazdă. În acest caz, și transportul acestor elemente se transformă într-o problemă pentru natură. Mai mult de atât, panourile solare, instalațiile eoliene și celelalte construcții necesită un aport mare de oțel, sticlă, aluminiu, instalații care trebuie a fi substituite după diverse perioade. Pe lângă mentenanța tehnologiei, urmează etapa post-instalație sau post-panouri solare, după ce sistemele vechi sunt înlocuite de cele noi, cele vechi fiind depozitate în altă parte, sau aruncate. 

Aici documentarul adresează încă o problemă: ”Ce se întâmplă cu sistemele energiei verzi după ce nu mai sunt utile? Unde sunt depozitate și, dacă sunt aruncate în natură, cât timp le ia să se dezintegreze? Poluează acestea mediul înconjurător?”. Se pare că acestea necesită foarte mult timp de dezintegrare, căci conțin o complexitate de elemente, care odată ajunse în mediu, devin dăunătoare pentru acesta.

Această portretizare a energiei verzi a devenit criticată intens de cercetători și actorii privați ce livrează astfel de servicii, clasificând documentarul drept o deviere de la realitatea funcționării tehnologiei verzi. În 25 mai 2020, documentarul a fost șters de pe canalul Youtube, pe motivul violării dreptului de proprietate intelectuală. Ca răspuns, producătorii au negat acuzațiile aduse, criticând la rândul lor faptul că acuzațiile reprezintă cenzură motivată politic. Aceștia critică și intervenția sectorului privat, furnizor de astfel de tehnologii, pentru faptul că influențează narativa asupra soluției pentru problemele aduse mediului și pentru că scopul lor final este profitul, nu îmbunătățirea ecologică. 

Totuși, până la ștergere, cel puțin 8 milioane de utilizatori au vizionat ”Planet of the Humans”.

__________________________________________________________________________________________________________

Surse

https://www.theguardian.com/film/2020/may/26/michael-moore-film-planet-of-the-humans-removed-from-youtube

https://www.theverge.com/2020/5/26/21270549/youtube-michael-moore-film-renewable-energy-climate-change-removed

https://www.theguardian.com/environment/2020/apr/28/climate-dangerous-documentary-planet-of-the-humans-michael-moore-taken-down

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 22 iunie în lume – Guvernul de la Sofia a fost răsturnat printr-o moțiune de cenzură, Rusia consolidează relațiile economice și diplomatice cu Iran, Președintele Turciei și prințul moștenitor al Arabiei Saudite și-au propus normalizarea relațiilor dintre cele două state

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a ajuns în Iran cu scopul de a …