Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / Perspectivele sumbre asupra conflictului din Orientul Mijlociu

Perspectivele sumbre asupra conflictului din Orientul Mijlociu

Forțele kurde, susținute de aviația Statelor Unite, au obținut o serie de victorii în fața forțelor Statului Islamic. Cunoscuți drept Peshmerga, luptătorii kurzi au recuperat teritorii invadate de militanții ISIS în această vară, în provincia Mosul situată în Irak.

În urma summit-ului din Țara Galilor, Organizația Nord Atlantică își arată disponibilitatea pentru ajutorarea victimelor ISIS. Conform CNN, nici secretarul general Anders Fogh Rasmussen, nici premierul Marii Britanii, David Cameron, nu au prezentat un plan concret de intervenție.

Statele Unite, pe de altă parte, nu au avut aceeași atitudine ezitantă când a fost vorba despre acțiuni concrete în privința conflictului din Orient. Au efectuat peste 131 de atacuri aeriene asupra unor puncte strategice și au trimis specialiști militari pentru a consolida capacitatea de operațiune a forțelor irakiene.

Conflictele sunt departe de a fi rezolvate în Orientul Mijlociu. Statul Islamic își extinde influența în Egipt. Succesul lor în rândul jihadiștilor a făcut ca mulți dintre multe grupări să se alăture ISIS, aceasta fiind o problemă semnificativă pentru autoritățile egiptene, informează Reuters.

Până acum, califatul s-a poziționat peste teritoriile acaparate din Irak și Siria (inițialele ISIS: Islam State of Irak and Syria), iar perspectivele extinderii acestuia și în zona Egiptului ar atrage și mai mulți actori în conflict.

Președintele american Barack Obama a denumit ISIS ca fiind „o organizație sălbatică”. Șeful de la Casa Albă a susținut că e nevoie să se formeze o coaliție împotriva lor și a avertizat că ar dura până la trei ani ca aceștia să fie eliminați complet din teritoriile pe care le-au acaparat.

Statul Islamic a devenit primul grup jihadist care a învins o armată arabă în cadrul unei operațiuni militare de amploare. Membrii acestuia mobilizează militanții din vecinătate în acțiuni teroriste pentru a destabiliza securitatea și siguranța statelor.

Despre PoliticALL

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *