Home / GeopoliticALL / Africa / Oficialii internaționali atrag atenția că în Republica Centrafricană are loc o epurare etnică

Oficialii internaționali atrag atenția că în Republica Centrafricană are loc o epurare etnică

5403128-8061004Președintele Republicii Centrafricane, Catherine Samba-Panza spune că va ”declara război” milițiilor creștine care ”omoară, jefuiesc și comit violențe” împotriva muslumanilor, în timp ce oficialii Organizației Națiunilor Unite descriu situația din țară în termeni de ”epurare etnică”, informează BBC News.

După atrocităție comise anul trecut de musulmani, milițiile creștine, denumite anti-balaka, caută acum răzbunare. Astfel, în ultima perioadă, zeci de mii de musulmani s-au refugiat în Camerun sau Ciad, iar aproximativ 100.000 au fugit în nordul țării, redesenând harta religioasă a Republicii Centrafricane, după cum afirmă Joanne Mariner de la Amnesty International, citată de Reuters.

Un înalt oficial ONU a catalogat situația din țară drept ”purificare etincă și religioasă”, în contextul în care forțele de menținere a păcii au descoperit o groapă comună într-o tabără militară ocupată în ultimele luni de rebelii Seleka, în capitala Bangui. Până în acest moment nu se știe cine a comis crimele.

Într-o vizită la Bangui, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Antonio Guterres, a făcut apel la o implicare masivă a forțelor internaționale de menținere a păcii pentru a pune capăt ”catastrofei umanitare” din țară. ”Aici are loc o epurere etnică și religioasă. Trebuie oprită”, a declarat Guterres, potrivit Reuters. Totuși, președintele țării respinge eticheta pusă de oficialii internaționali, caracterizând violențele din Republica Centrafricană drept ”o problemă de securitate”.

Human Rights Watch avertizează într-un raport publicat recent că forțele anti-balaka s-au organizat și au început să folosească un limbaj care sugerează că vor eliminarea musulmanilor din țară. În orașul vestic Yaloke în care trăiau 30.000 de musulmani, au mai rămas astăzi doar 500, iar șapte din cele opt moschei au fost dărâmate, după cum a declarat Peter Bouckaert, reprezentant al HRW, citat de Reuters.

Mulți dintre musulmanii care au părăsit capitala lucrau în sectorul alimentar, plecarea lor provocând un blocaj în distribuirea de alimente, ceea ce duce la înrăutățirea crizei alimentare. În acest context, 1.800 de tone de cereale vor fi distribuite populației în săptămânile următoare prin Programul Alimentar Mondial al ONU, dar reprezentanții organizației avertizează că este nevoie de o cantitate de zece ori mai mare pentru ca toată lumea să beneficieze de ajutor. Potrivit estimărilor, aproximativ 1,3 milioane de oameni, adică un sfert din populația țării, au nevoie de ajutoare alimentare.

Problemele din Republica Centrafricană au început anul trecut când rebelii musulmani Seleka au luat cu asalt țara, au înlăturat guvernul și l-au numit ca președinte interimar pe liderul lor, Michel Djotodia.Violențele au luat amploare după ce Djotodia a demisionat luna trecută, la presiunea comunității intenaționale. Retragerea trupelor Seleka din sudul țării a dus la represalii ale milițiilor creștine împotriva musulmanilor. Franța a trimis în Republica Centrafricană 1.600 de militari care să se alăture celor 6.000 de soldați ai Uniunii Africane, însă până în acest moment forțele de menținere  a păcii nu au reușit să pună capăt confruntărilor violente.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *