Home / GeopoliticALL / Europa / Miniștrii europeni cer Comisiei o strategie solidă privind energiile regenerabile

Miniștrii europeni cer Comisiei o strategie solidă privind energiile regenerabile

EnergiaberriztagarriakOpt miniștri ai statelor membre UE cer Comisiei Europene să fixeze o serie de obiective clare cu privire la energiile regenerabile, în perspectiva anului 2030, informează The Guardian.

Într-o scrisoare adresată Comisarului european pentru Combaterea Schimbărilor Climatice, Connie Hedegaard și celui pentru Energie, Günther Oettinger, miniștri din Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia și Portugalia cer o consolidare a obiectivelor UE în ceea ce privește energiile regenerabile.

Un obiectiv privind aceste surse de energie, fixat pentru 2030, ar reduce dependența de importurile de combustibili fosili și ar contribui la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică, după cum se arată în scrisoare, potrivit cotidianului britanic.

”Trebuie să propunem un cadru de reglementare solid și pe termen lung pentru a susține sursele de energie regenerabilă, independent de divergențele privind modalitățile operaționale”, afirmă cei opt miniștri, potrivit Euractiv.fr. Un astfel de obiectiv este ”crucial” pentru siguranța întreprinderilor care investesc în sisteme de energie, creând o piață sigură pentru producătorii de turbine eoliene sau panouri solare, explică oficialii europeni.

Scrisoarea trimisă celor doi comisari este parte a unei lupte intense împotriva poziție Marii Britanii, Poloniei și altor state care se opun obiectivelor europenene în materie de energii nepoluante.

Pe 22 ianuarie, Comisia Europeană trebuie să prezinte un pachet de măsuri cu privire la climat și energie, pachet ce va conține propuneri legislative care se referă, printre altele, la gazele de șist, nisipurile bituminoase și competitivitatea industrială.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *