Home / GeopoliticALL / Europa / Mars de amploare organizat de găgăuzi la Comrat împotriva unioniștilor din Republica Moldova
Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat sîmbătă, 2 aprilie, în cadrul unei ședințe speciale, o rezoluție cu privire la statalitatea, independența și statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Foto: Twitter @Gagauzinfomd

Mars de amploare organizat de găgăuzi la Comrat împotriva unioniștilor din Republica Moldova

În anul 2016, Republica Moldova este mai divizată decât în atunci când după destrămarea USSR, Moldova trebuia să aleagă între varianta unui stat suveran sau unirea cu România. În prag de criză profundă, o gangrenă în mentalitatea colectivă moldovenească se transmite cu repeziciune: stataliștii își pierd țara dacă Moldova mâine s-ar uni cu România.

După marele Marș Unionist din 27 martie, stataliștii moldoveni s-au simțit amenințați de o mare putere care ar putea să le anihileze idealurile naționale, adică: statalitate, neutralitate, suveranitate. Astăzi, 2 aprilie, bașcanul Uniunii Teritorial Admnistrative Găgăuze, Irina Vlah, organizează împreună cu alți politicieni de stânga din Moldova un amplu marș la Comrat. Aceștia cer suveranitate și independență. Tot astăzi, Adunarea Populară din Găgăuzia a adoptat “Rezoluția marșului apărătorilor statalității moldovenești”,în care se specifică revendicările stataliștilor.

Potrivit site-ului gagauzinfo.md, timp de 25 de ani, asupra independenței și suveranității RM au avut loc mai multe atacuri din partea organizațiilor unioniste, numite “forțe distructive” care nu și-au ascuns nicioadată scopurile. “Ei, în mod insistent, atacă independența Patriei noastre și categoric resping polietnia societății moldovenești”, se citează în Rezoluție.

Politicienii găgăuzi percep Reunirea Moldovei cu România ca “desființarea națiunii moldovenești și lichidarea autonomiei Găgăuze și asimilarea minorităților naționale”, urmând ca Moldova să fie partajată în județe periferice.

“Noi, participanții la Marșul pentru apărarea statalității moldovenești de la Comrat, condamnăm ferm activitatea forțelor anticonstituționale și unioniste de pe teritoriul Republicii Moldova.

Noi cerem deputaților din Parlament să interzică, la nivel legislativ, orice activitate a forțelor politice și a mișcărilor sociale, care pune sub semnul întrebării suveranitatea și independența Republicii Moldova. Noi așteptăm de la Guvern luarea măsurilor decisive pentru a stopa activitatea organizațiilor unioniste și introducerea răspunderii penale pentru apelurile și acțiunile, îndreptate spre lichidarea independenței Republicii Moldova. Noi cerem comunității internaționale să condamne declarațiile iresponsabile ale oficialilor din România, făcute în susținerea planurilor unioniștilor. Noi îndemnăm toți cetățenii care nu sunt indiferenți, patrioții țării să nu rămînă pasivi în acest moment de răscruce al istoriei și să adere la acțiunile apărătorilor statalității moldovenești. Să păstrăm Republica Moldova, să apărăm Găgăuzia!”, potrivit documentului adoptat.

Deși bașcanul Găgăuziei a avut mai multe întrevederi la București cu oficialii români, cerând susținere în timp de criză, astăzi Irina Vlah „își schimbă blana” și scoate lumea în stradă, cerând să fie trași la răspundere cei care au susținut Marșul Unionist: “În week-end la Chișinău a fost proclamată constituirea “Sfatului Țării 2” și a fost aprobată foaia de parcurs pentru unirea Moldovei cu România. Autonomia Găgăuză a fost întotdeauna un bastion al statalității moldovenești. Și este datoria noastră ca în această situație îngrijorătoare să spunem un categoric “nu” oricărei incercări a politicienilor radicali de dreapta de a atenta la suveranitatea Patriei noastre”, a conchis bașcanul Găgăuziei.

Recent, Irina Vlah, afându-se în vizită la Cremlin, a făcut declarații pentru un portal informațional rus că cetățenii moldoveni de etnie găgăuză sunt discriminați în universitățile din Moldova, fiind obligați să învețe în limba română. Din păcate nici un oficial moldovean nu a intervenit să menționeze că profesorii respectă Constituția RM, așa cum militează ea astăzi în stradă – pentru constituția RM.

La marș au fost invitatate toate forțele politice și organizațiile obștești din țară, care optează pentru independența și consolidarea statutului de neutralitate a Republicii Moldova, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la serviciul de presă al bașcanului: “Organizatorii înaintează o singură condiție. Participanții la marș trebuie să renunțe la steagurile și simbolica de partid. Marșul se va desfășura sub drapelele Republicii Moldova și a Găgăuziei”, a adăugat bașcanul.

Rezoluția marșului apărătorilor statalității moldovenești va fi transmisă organelor centrale ale puterii de stat și misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.

În 2 februarie 2014, în Găgăuzia au avut loc două referendumuri: primul – cu privire la aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi al doilea, cu privire la aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Deși acestea au fost considerate ilegale din punct de vedere juridic și constituțional, liderii politici din Moldova nu au spus nici un cuvânt despre implicarea Moscovei, sau să discrediteze manipularea forțelor politice din regiunea găgăuză. În februarie 2016, Irina Vlah a declarat că datorită acestor referendumuri, Găgăuzia a obținut mai multă independență economică.

Despre Alla Tofan

Vezi și

Retrospectiva 2024: Diplomația sub presiune. Declarații și Inițiative Marcante

Redactor: Irina Dudu Anul 2024 a fost considerat “cel mai mare an electoral din istoria …