Home / GeopoliticALL / Europa / Italia a recurs la blocarea exportului unui transport masiv de doze de vaccin AstraZeneca împotriva Covid-19 către Australia

Italia a recurs la blocarea exportului unui transport masiv de doze de vaccin AstraZeneca împotriva Covid-19 către Australia

Guvernul italian a adoptat o decizie care permite blocarea exportului unui transport important al dozelor de vaccin produse de compania Oxford-AstraZeneca către Australia. Decizia intrată în vigoare afectează un transport de aproximativ 250.000 de doze de vaccin produse în cadrul unei unități de producție AstraZeneca din Italia. Statul Italian este primul din Uniunea Europeană care se folosește de noile reglementări impuse la nivelul întregului bloc European, care permit oprirea exporturilor în cazul în care compania ce furnizează vaccinurile nu și-a îndeplinit obligațiile deja existente față de UE, potrivit informațiilor oferite de BBC. 

Această măsură de a bloca exportul vaccinurilor către Australia a fost susținută de Comisia Europeană după ce rapoartele de specialitate au indicat faptul că AstraZeneca este pe cale să furnizeze doar 40% din cantitatea convenită inițial de către statele membre, în primele trei luni ale anului, invocând numeroase erori în procesul de producție pentru a justifica deficitul apărut.

În ianuarie premierul italian Giuseppe Conte a descris întârzierile referitoare la furnizarea de vaccinuri de către giganții farmaceutici AstraZeneca și Pfizer drept „inacceptabile” și a acuzat companiile că și-au încălcat contractele. Succesorul său, Mario Draghi, care a preluat funcția de prim-ministru luna trecută, a acordat prioritate intensificării programului de vaccinare și a susținut că regulile ar trebui aplicate în continuare cu rigurozitate. Uniunea Europeană a fost criticată în presa de pe întreg mapamondul pentru ritmul mult prea lent al programului său de vaccinare.

În cadrul schemei UE de vaccinare, care a fost elaborată încă din luna iunie a anului trecut, blocul european a negociat achiziționarea vaccinurilor în numele statelor membre. Nu au existat comentarii oficiale cu privire la mișcarea inițiată de statul italian, însă, cu toate acestea, guvernul Italiei s-a adresat săptămâna trecută Comisiei Europene pentru a-și face cunoscută în mod public intenția de a bloca efectuarea transportului. Australia și-a început programul de vaccinare săptămâna trecută folosind vaccinul produs de Pfizer/BioNTech, iar începând din această vineri trebuiau să înceapă campaniile de administrare a dozelor de vaccin al AstraZeneca.

Despre Ana Miruna Toma

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …