Home / Politica si... / Criza / În Irak, grupările separatiste pierd treptat susținerea populației

În Irak, grupările separatiste pierd treptat susținerea populației

În ciuda succesului militar din Irak, rebelii islamiști încep sa piardă susținerea populației civile, grav afectată de conflicte, informează The Guardian.

Populația irakiană ce trăiește în zonele monopolizate de grupările rebele a fost forțată să-și părăsească locuințele și este afectată de demolarea a zeci de moschei. Acum oamenii au început contraofensiva împotriva separatiștilor.

Statul Islamic din Irak și Levantul (ISIS) a pus stăpânire pe suprafețe însemnate din teritoriul Irakului și a format califate în zonele ocupate, din al-Bab, Siria, până în Falluja, Irak. SUA a declarat recent că gruparea ISIS este mult mai periculoasă decât a fost vreodată al-Qaida și că deține o armată complet dezvoltată. Statele Unite au crescut frecvența zborurilor de recunoaștere deasupra orașului Mosul, de la unul singur, la peste 50 de zboruri de supraveghere zilnice.

Presiunea exercitată de conflicte asupra civililor a ajuns la apogeu prin distrugerea moscheei Nabi Jonah din Mosul, ce a dus la distrugerea tuturor textelor sfinte din clădire. Aceasta a fost considerată drept o insultă adusă Islamului și a atras furia locuitorilor orașului. Cunoscutul arhitect irakian Ihsan Fethi a numit demolarea clădirii drept ”suicid cultural”.

”ISIS susține că este o erezie faptul că există morminte în biserică, dar ce spun despre volumele distruse de volumele distruse din Coran, de ce nu au scos cărțile sfinte din moschee înainte să o dărâme?”, a declarat un localnic pentru The Guardian.

Rebelii, ce se ghidează după o interpretare radicală a islamismului sunnit care susține distrugerea sanctuarelor și a mormintelor, pe care le consideră obiecte ale idolatriei, au revendicat distrugerea a peste 50 de moschei. Grupul terorist responsabil poartă numele de Katayib Taswiya. Aceștia distrug atât locașe de cult, cât și morminte, iar dacă cimitirele se reconstruiesc, ei se vor întoarce și le vor profana încă o dată.

Contraofensiva civilă a fost declanșată după încercarea rebelilor de a demola moscheea Jirjis, din cartierul Souq al-Sharin, când câțiva localnici au hotărât să îi înfrunte, alegând să își petreacă noaptea în interiorul clădirii, în speranța că prezența lor ii va face pe separatiști să renunțe. Localnicii au continuat sfidarea demolatorilor, stabilind sfârșitul primei luni de post a Ramadanului cu câteva zile mai târziu.

Totuși, ISIS continuă să întărească monopolul asupra regiunii. Rapoarte recente arată că aceasta a ordonat închiderea saloanelor de înfrumusețare pentru femei și au impus un set de reguli cu privire la bărbile bărbaților. În acest timp, din cauza izolării, rezervele de medicamente, în special cele pentru afecțiuni renale, se împuținează. În acest context, bucuria inițială cu care membrii ISIS au fost primiți în Mosul, ca eliberatori ai populației sunnite după ani de corupție, conflicte sectariene și restricții aflate sub controlul armatei, pare mai degrabă că rămâne fără susținere după desfășurarea ultimelor evenimente.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *