Material realizat de Carmen Toader
În Europa, diversitatea lingvistică este una dintre cele mai vizibile forme ale diversității culturale. Dincolo de limbile oficiale ale Uniunii Europene, pe continent sunt vorbite zeci de limbi regionale și minoritare, unele de milioane de oameni, altele de comunități mult mai mici. Într-o lume în care inteligența artificială devine tot mai prezentă în viața de zi cu zi, apare o întrebare esențială: ce se întâmplă cu aceste limbi atunci când tehnologia este construită în principal pentru limbile dominante?
Problema pornește de la modul în care funcționează sistemele de inteligență artificială. Modelele lingvistice, traducătorii automați sau asistenții vocali au nevoie de cantități mari de date pentru a „învăța” o limbă. Limbile globale, precum engleza sau franceza, dispun de resurse digitale uriașe, în timp ce multe limbi regionale sau minoritare au foarte puține texte și înregistrări disponibile. Această diferență creează un dezechilibru. Cu cât o limbă este mai puțin prezentă online, cu atât este mai greu de integrat în tehnologiile IA.
În timp, acest lucru poate duce la un cerc vicios. Lipsa resurselor digitale face ca limba să fie mai puțin susținută de tehnologie, iar lipsa tehnologiei reduce și mai mult utilizarea ei în spațiul digital. Astfel, limbile minoritare riscă să fie împinse treptat spre marginea vieții digitale moderne.
Unul dintre cele mai relevante cazuri este limba bască (euskara), vorbită în nordul Spaniei și sud-vestul Franței. Deși are o identitate culturală puternică, basca se confruntă cu provocarea de a rămâne în continuare relevantă într-un mediu digital dominat de limbile globale.
În ultimii ani, comunitatea bască a investit activ în dezvoltarea tehnologiilor lingvistice. Există proiecte precum Euskorpus, care urmăresc construirea unei infrastructuri digitale pentru limba bască: colectarea de texte, crearea de baze de date și dezvoltarea de modele de inteligență artificială open-source. Importanța acestor inițiative este majoră. În cazul unei limbi cu resurse limitate, datele lingvistice devin o formă de infrastructură. Fără ele, un model IA nu poate înțelege sau genera limba la un nivel util în practică.
Un al doilea exemplu important este galeza. Spre deosebire de multe alte limbi minoritare, galeza beneficiază de o strategie publică de revitalizare, care include explicit și tehnologia. Guvernul galez a investit în dezvoltarea de instrumente IA pentru limba galeză, inclusiv recunoaștere vocală și sinteză de vorbire. În colaborare cu companii și instituții de cercetare, se urmărește integrarea limbii galeze în tehnologiile digitale folosite zilnic. De altfel, la nivel european, limbile precum galeza, basca sau frizona au deja o prezență relativ bună în mediul digital, tocmai datorită investițiilor în digitalizare și cercetare.
Aceste exemple ridică însă o întrebare importantă. Este suficient ca o limbă să fie digitalizată pentru a fi protejată? Răspunsul este nu. O limbă nu supraviețuiește doar prin existența unor baze de date sau aplicații. Ea trebuie să fie folosită activ: în educație, comunicare, cultură și viața de zi cu zi.
De aceea, tehnologii precum recunoașterea vocală sau traducerea automată sunt esențiale. Dacă un utilizator poate vorbi cu telefonul în propria limbă sau poate accesa informații fără a trece la o limbă dominantă, atunci limba rămâne funcțională în lumea modernă.
În lipsa acestor instrumente, apare un efect invers. Utilizatorii sunt împinși spre limbile dominante pentru a folosi tehnologia, iar acest lucru poate influența, în timp, chiar și transmiterea limbii către generațiile următoare. Pentru limbi precum bretona, frizona, aromâna sau găgăuza, această problemă este și mai acută, deoarece resursele financiare și instituționale sunt mult mai limitate.
Uniunea Europeană pornește de la ideea că diversitatea lingvistică este o valoare fundamentală. Totuși, în era inteligenței artificiale, această diversitate trebuie protejată și în spațiul digital, nu doar cultural.
AI Act și programele europene de cercetare nu sunt dedicate direct limbilor minoritare, dar creează cadrul pentru dezvoltarea unor tehnologii mai incluzive. În același timp, proiectele de digitalizare și cercetare pot sprijini crearea de corpusuri, baze de date și instrumente lingvistice pentru limbile cu resurse reduse. Astfel, Europa are șansa de a transforma diversitatea lingvistică într-un avantaj, nu într-o vulnerabilitate.
În concluzie, inteligența artificială nu decide singură soarta limbilor minoritare europene. Ea reflectă, mai degrabă, alegerile societăților care o dezvoltă. Cazurile celor două limbi arată că există alternative: atunci când există investiție, cercetare și voință politică, limbile minoritare pot deveni parte a viitorului digital, nu victime ale lui.
