Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 6 aprilie

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 6 aprilie

TITLURILE ZILEI

1. Firma de avocatură Mossack Fonseca, aflată în centrul scandalului privind cea mai mare scurgere de informații din istorie, ar fi fost victima unui atac cibernetic. Cel puțin asta susține un partener al societății, potrivit BBC News. Ramon Fonseca afirmă că atacul asupra firmei ar fi fost operat de pe servere din străinătate. ”Suntem uimiți că nimeni nu a spus că aici a fost comisă o infracțiune”, a declarat acesta pentru Reuters. ”Lumea deja acceptă că viața provată nu mai este un drept al omului”, a mai precizat el, într-o declarație pentru AFP. Firma Mossack Fonseca a acuzat instituțiile de presă care au mediatizat acest caz că au accesat, fără a avea autorizație, documente și informații care aparțin companiei și că au prezentat date scoase din context.

2. Vladimir Putin a anunțat miercuri crearea unei noi Gărzi Naționale a Rusiei care are ca scop lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, informează BBC News. Organismul va fi format din trupe ale ministerului de Interne și va fi condus de fostul bodyguard-șef al liderului de la Kremlin, Viktor Zolotov. „Decizia a fost luată, creăm un nou organism federal al puterii executive”, a anunțat Vldimir Putin în cadrul unei întâlniri cu oficiali din domeniul securității. Există voci care sugerează că noua structură a fost creată pentru a bloca mişcările de protest care ar putea fi organizate în contextul alegerilor legislative, din luna septembrie, informație negată însă de Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

3. Autoritățile din Turcia au declanșat o investigație cu privire la o posibilă scurgere de informații. Este vorba despre o bază de date care include informații cu caracter personal (nume, număr al cărții de identitate și adresă) ale aproximativ 50 de milioane de cetățeni, potrivit presei locale, citată de BBC. Asta în condițiile în care Turcia are aproximativ 78 de milioane de locuitori. Ministrul turc al Justiției, Bekir Bozdag, a declarat că numărul celor ale căror date au fost publicate este comparabil cu cel dintr-un registru electoral.

jean marie le pen amenda lagare naziste4. Jean-Marie Le Pen, fostul lider al partidului fracez de extremă-dreapta, Frontul Național , a fost amendat cu 30.000 de euro, de justiția franceză, în urma declarației potrivit căreia camerele de gazare naziste reprezintă „un detaliu” al celui de-al Doilea Război Mondial, informează BBC News. Întrebat dacă milioanele de morți de la vremea respectivă pot fi considerate ”un detaliu”, Le Pen a răspuns: „Nu este vorba despre milioanele de morți, ci despre camerele de gazare. Vorbesc despre lucruri specifice. Nu am vorbit despre numărul morților. Am vorbit despre sistem. Am spus că aceste camere sunt un detaliu al istoriei războiului”. Fostul șef al Frontului Național a primit în 2012 o condamnare similară după ce a declarat că ocuparea Franței de către naziști nu a fost în mod special inumană. Jean-Marie Le Pen a fost exclus anul trecut din Frontul Național de fiica sa Marine, actualul lider al formațiunii.

5. Unul dintre cele două guverne rivale din Libia a anunțat că se retrage de la putere, informează BBC News, citând un anunț al ministerului Justiției. ”Vă anunțăm că ne vom opri activitatea ca putere executivă, în calitate șef și miniștri ai guvernului”, se arată într-o declarație a auto-declaratului Executiv al Salvării Naționale. Anunțul vine la mai puțin de o săptămână de la sosirea la Tripoli a unui guvern de uniune națională susținut de ONU. Din 2014, în Libia există două administrații, aflate în competiție, una la Tripoli și cealaltă în orașul estic Tobruk.

amnesty international executii 20156. Organizația Amnesty International a publicat un raport prin care atrage atenția asupra creșterii numărului execuțiilor la nivel mondial în 2015, notează jurnaliștii de la BBC. Cel puțin 1.634 de oameni au fost executați anul trecut, fiind înregistrată o creștere cu 50% a numărului execuțiilor față de 2014, se arată în documentul citat. 89% dintre execuții au avut loc în Irak, Pakistan și Arabia Saudită. Acest total nu include și China, unde probabil mii de persoane au fost executate, însă datele referitoare la aceste acte nu sunt făcute publice. Pe de altă parte, în raportul Amensty International se consemenază pentru prima dată că cele mai multe state din lume au abolit pedeapsa cu moartea.

7. Guvernul din Islanda caută un înlocuitor pentru premierul demisionar Sigmundur David Gunnlaugsson, încercând astfel să evite alegerile anticipate, informează Reuters. Gunnlaugsson și-a anunțat marți demisia din fruntea Executivului de la Reykjavík, după ce numele său a apărut în documentele date publicității în cadrul scandalului Panama Papers. Informațiile confidențiale provenite de la firma de avocatură din Panama Mossack Fonseca au arătat că prim ministrul islandez deținea o companie de tip offshore împreună cu soția sa. Alegerea unui nou premier ar permite coaliției de guvernare să rămână la putere, însă membrii opoziției încearcă să forțeze organizareade noi alegeri, ceea ce ar putea duce la o schimbare radicală pe scena politică din Islanda.

8. Poliția elvețiană a făcut miercuri percheziții la birourile UEFA din orașul Nyon, după ce numele fostului secretar general Gianni Infantino a apărut în documentele care au ieșit recent la iveală în cadrul scandalului Panama Papers, informează BBC. Potrivit sursei citate, în 2006, în vremea când lucra pentru UEFA, Infantino a co-semnat un acord privind cedarea drepturilor TV cu doi oameni de afaceri care au fost ulterior acuzați de FBI de luare de mită. Oficialii forului european au declarat că vor pune la dipoziția anchetatorilor toate documentele relevante, în timp ce Infantino a negat că ar fi comis vreo ilegalitate.

9. Premierul belgian Charles Michel a recunoscut miercuri că atentatele teroriste comise pe 22 martie la Bruxelles reprezintă un eșec pentru țara sa, informează Le Monde. Declarația acestuia vine după ce autoritățile belgiene au fost acuzate lipsă de fermitate în contextul atentatelor de luna trecută. ”Când se produce un atentat de genul acesta, există cu siguranță un eșec. (…) Dar nu pot accepta ideea unui stat eșuat”, a afirmat Charles Michel. Totodată, șeful Executivului de la Bruxelles a precizat că, în 2015, instanțele belgiene au decis condamnarea a aproximativ o sută de persoane în dosare ce privesc fapte de terorism. De asemenea, Michel a recunoscut că în Belgia se află unul dintre nucleele europene ale terorismului. ”Suntem o țară mică, din inima Europei (…), o placă turnantă de unde este ușor să se se organizeze atentate în alte țări europene”, a declarat Charles Michel.

10. Unul dintre autorii atentatelor de la Bruxelles a lucrat de două ori, în ultimii ani, în cadrul Parlamentului European, potrivit unui anunț al instituției, informează LaLibre.be. ”În urmă cu șase, respectiv șapte ani, unul dintre autorii atentatelor de la Bruxelles a lucrat pentru o firmă de curățenie care, la momentul respectiv, avea un contract cu Parlamentul European. Ca student, el a avut un loc de muncă la Parlament, pe timpul verii, în 2009 și 2010, de fiecare dată câte o lună”, a declarat Jaume Duch, purtător de cuvânt al instituției. Firma de curățenie a precizat că, la vremea respectivă, tânărul nu avea antecedente penale. 32 de persoane și-au pierdut viața în atentatele teroriste comise pe 22 martie pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, precum și la stația de metrou Maelbeek, din capitala Belgiei.

 

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …