Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / Fostul preşedinte american Bill Clinton, coordonatorul unei fundații care tratează copiii infectați cu HIV/SIDA

Fostul preşedinte american Bill Clinton, coordonatorul unei fundații care tratează copiii infectați cu HIV/SIDA

bill_clinton

Fostul președinte american Bill Clinton este o persoană extrem de ocupată, la mai bine de un deceniu de la încheierea celor două mandate consecutive la conducerea celei mai mari puteri a lumii. Actualmente, Clinton se ocupă de coordonarea fundației care-i poartă numele, iar una dintre activitățile recente surprinse de un reporter CNN care l-a însoțit în Vietnam o constituie ajutorarea copiilor afectați de maladia HIV/SIDA în Asia de Sud-Est. Totodată, fostul lider de la Casa Albă rămâne conectat la evenimentele geopolitice și tratează cu diplomație posibilitatea ca, pentru prima dată în istoria SUA, ambii membri ai unui cuplu să dețină funcția supremă în stat.

Clinton a făcut abstracţie de căldura şi umiditatea insuportabilă, a verificat condiţiile în care sunt trataţi copiii şi nu a uitat să-i felicite pe angajaţi. Fundaţia Clinton se ocupă, printre altele, de furnizarea medicamentelor necesare pentru prevenirea şi tratarea tuberculozei pentru copiii infectaţi cu HIV/SIDA.

Copiii dintr-un orfelilat din Hanoi, Vietnam, l-au răsplătit pe Bill Clinton cu un dans, în timpul căruia preşedintele nu şi-a putut ascunde zambetul. “I-am văzut cum dansează şi mi-au dat un mic poster pe care fiecare dintre ei a scris ce planuri de viitor au”, a spus Clinton, vizibil mişcat. “Cand am venit prima dată aici în 2006 toţi erau HIV pozitiv. În cele din urmă, ar fi murit. Nu aveau nici un viitor, aşa că să-i văd acum în viaţă şi sănătoşi este pur şi simplu uimitor.”

Chiar dacă pare adâncit în desfășurarea activităților caritabile, lui Bill Clinton nu-i scapă evenimentele geopolitice recente, știind că una dintre țintele jurnaliștilor o reprezintă speculațiile privind candidatura soției sale, Hillary, la alegerile prezidențiale din SUA, în 2016. Clinton a comentat astfel despre avionul prăbuşit din Ucraina, la bordul căruia se aflau mai mulţi medici care urmau să participe la o conferinţe despre pericolul SIDA, la care el va lua parte: ”Este groaznic. Acei oameni sunt într-un fel martiri ai aceste cauze”, dar a refuzat să se pronunţe ferm împotriva vinovaţilor pană nu există dovezi clare. Întrebat dacă America este “poliţistul lumii“, acesta a replicat: Nu cred că America mai este poliţistul lumii, de la sfarşitul războiului din Vietnam, dar cred că am avut momente în care am fost activi sau mai puţini activi de-a lungul timpului. Războaiele din Irak şi Afganistan ne-au costat foarte mult. Avem mult de muncă pentru a reconstrui puterea noastră economică. Dar cred că trebuie să fim activi”, iar despre creşterea influenţei Chinei a spus că a devinit “îngrijorătoare”.

Fostul preşedinte american a declarat că atunci cand era student a luat decizia de a se dedica serviciului public. Întalnirea cu preşedintele John F. Kennedy la Casa Albă şi discursul “I Have a Dream” a lui Martin Luther King au fost experienţe care i-au schimbat viaţa. Legat de posibila candidatură a soţiei sale, la alegerile prezidenţiale din 2016, acesta a declarat că nu ştie ce va decide soţia sa, iar dacă va fi cazul, Hillary Clinton va face un anunţ oficial. Ar putea deveni prima femeie preşedinte a Americii şi primul cuplu de lideri care ar putea conduce Casa Albă. “Sunt mandru de ea orice va decide. O voi sprijini în orice va face”, s-a rezumat să afirme Bill Clinton despre Hillary, răspunzând încă o dată la o întrebare care a devenit o obișnuință.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *